Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 2956/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2956

Ședința publică de la 17 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

Grefier - -

xxxxxxxx

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C ( fiul lui și al lui C), împotriva sentinței nr. 194 din data de 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

La apelul nominal s-a prezentat recurentul reclamant deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C ( fiul lui și al lui C), lipsind intimatul pârât Primarul Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că pârâtul Primarul Municipiului Sad epus la dosarul cauzei întâmpinare.

Curtea procedează la comunicarea întâmpinării către recurentul reclamant și lasă dosarul la a doua strigare pentru a da posibilitate acestuia să o observe.

La a doua strigare a dosarului s-a prezentat recurentul reclamant deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C ( fiul lui și al lui C), lipsind intimatul pârât Primarul Municipiului

Recurentul reclamant deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C ( fiul lui și al lui C) precizează că a observat întâmpinarea și nu cunoaște persoana al cărei extras din registrul de deces a fost anexat întâmpinării.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C ( fiul lui și al lui C) arată că prin cererea adresată Primăriei Municipiului S nu a solicitat informații de interes public în baza Legii nr. 544/2001, ci informații de interes personal, cu caracter civil inclusiv confidențial, respectiv copie certificat de căsătorie, copie certificat de naștere pentru fiul său,. Aceste înscrisuri pot fi comunicate de Primăria S și nu de Primăria

Solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 194 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a Primăriei Mun. S și a fost respinsă cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Primăria Mun. S, jud.

În motivare instanța a reținut că reclamantul a solicitat Primăriei municipiului S, o cerere de eliberare a unor înscrisuri, solicitare în urma căreia Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor - Biroul Stare Civilă S, a înaintat Penitenciarului Craiova - în atenția reclamantului, că se impune să se adreseze mai întâi Penitenciarului pentru a trimite o adresă oficială privind cererile acestuia.

În ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria municipiului S, s-a reținut că, potrivit art. 77 din 215/2001, Primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând probleme curente ale colectivității locale. Prin urmare, Primăria este numai o structură administrativă fără personalitate juridică și în consecință fără capacitate de folosință, entitate care nu poate să-și asume obligații în plan procesual. În acest context, devin incidente dispozițiile art. 41, alin.1 pr.civ. care stabilesc că numai persoanele care au folosința drepturilor civile pot fi parte în judecată, pârâta Primăria municipiului S neavând capacitate de folosință, nu poate sta în judecată în calitate de pârât.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul la 16.02.2009.

În motivare a arătat că instanța de judecată a interpretat eronat cererea sa, în sensul că nu solicitat informații de interes public în baza Legii 544/2004, ci a solicitat informații și date cu caracter personal (copii certificat de căsătorie, certificat de naștere al fiului său), confidențial, fără a fi necesar ca Penitenciarul să emită în acest scop o adresă oficială.

Recurentul a mai arătat că solicită în continuare să îi fie eliberate respectivele înscrisuri de către Primăria Mun.

La 16.06.2009 intimata pârâtă Primăria Mun. Saf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantului, deoarece i s-a răspuns cererilor sale, în sensul că Penitenciarul Craiova este cel care trebuie să îi adreseze în mod oficial cererea reclamantului.

Totodată, au fost reiterate dispoz. art. 77 din Legea nr. 215/2001.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 115 și art. 41 alin. 2 Cod pr. civilă, art. 77, art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 544/2001.

Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată, reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată Primăria Mun. S, datorită refuzului acesteia de a-i răspunde unei cereri prin care solicită eliberarea unor înscrisuri cu caracter personal, respectiv copie după certificatul său de căsătorie și cel de naștere al fiului său.

Totodată, reclamantul depus la dosar confirmarea de primire a cererii sale precum și răspunsul Consiliului Local al Mun. S - Serviciul Public comunitar local de evidență a persoanelor - Biroul Stare Civilă.

Instanța de fond a admis excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Mun. S în baza art. 77 din Legea nr. 215/2001, fără a analiza însă obiectul cererii de chemare în judecată.

În concret, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, din confirmarea de primire și răspunsul obținut (fila 9 dosar fond), reclamantul a solicitat copii ale actelor sale de stare civilă, însă din necunoaștere, având în vedere și situația sa specială (deținut în Penitenciarul Craiova ) a indicat în calitate de pârât Primăria Mun. S deși, așa cum rezultă din cererea sa, este nemulțumit de faptul că nu i s-au comunicat copiile respective, dar și de adresa de răspuns a Consiliului Local al Mun. S - Serviciul Public comunitar local de evidență a persoanelor - Biroul Stare Civilă.

La confuzia sa referitoare la entitatea pârâtă, a contribuit și faptul că, deși cererea de eliberare a copiilor a fost adresată Primăriei Mun. S (fila 8 dosar fond), aceasta din urmă a direcționat-o autorității competente pentru eliberarea răspunsului, respectiv Consiliul Local al Mun. S - Serviciul public comunitar - Biroul Stare Civilă.

În consecință, în mod eronat instanța de fond a pus în discuție excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei Mun. S, în loc să facă aplicarea dispoz. art. 129 alin. 4 Cod pr, civilă conform căruia "cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare".

În consecință, instanța de fond trebuia să solicite lămuriri reclamantului referitoare la cadrul procesual, la persoanele pe care înțelege să le cheme în judecată în calitate de pârâte, raportat la cererea formulată și la răspunsul primit, precum și să califice obiectul cererii de chemare în judecată.

Neprocedând astfel, hotărârea instanței de fond apare ca nelegală, astfel încât, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 și 5 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul, va casa hotărârea primei instanțe și va trimite cauza spre rejudecare pentru stabilirea cadrului procesual, lămurirea obiectului cererii de chemare în judecată și soluționarea cauzei, în raport de datele astfel stabilite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C ( fiul lui și al lui C), împotriva sentinței nr. 194 din data de 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Tribunalul Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. S

Ex.3//6.07.2009

Jud. fond C

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 2956/2009. Curtea de Apel Craiova