Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 407/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 407

Ședința publică de la 12.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica

JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR - - C

GREFIER

...

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta PRIMĂRIA SECTORULUI 5 B împotriva sentinței civile nr. 2310 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 16.09.2008 în dosarul nr.17295/CA/3/2008, în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: recurenta - pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 5 B, prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, intimata - reclamantă ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Reprezentantul recurentei - pârâte precum și apărătorul intimatei - reclamante precizează că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței civile atacate, ca fiind netemeinică și nelegală și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, informațiile solicitate fiind de interes public, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond. Solicită de asemenea obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform înscrisurilor doveditoare pe care le depune la dosar în copie xerox - contract de asistență juridică, extras de cont și factură.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând în temeiul art.256 Cod procedură civilă, cu privire la recursul de față reține:

Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a-IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta Asociația Institutul pentru Politici Publice a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5 B obligarea acesteia să-i comunice informațiile de interes public solicitate prin cererea din data de 21.03.2008, plata de daune morale și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.2310 din 16.09.2008, Tribunalul București - Secția a-IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a pronunțat în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamantă, obligării pârâtei să comunice reclamantei informațiile de interes public solicitate prin cererea nr.578/21.03.2008 respingerii capătului de cerere privind de daune morale și obligării pârâtei la plata sumei de 352 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Spre a se pronunța astfel, Tribunalul București - Secția a-IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a stabilit incidența în cauză a disp. art.2 lit.a și b din Legea 544/2001 care obligă autoritatea sau instituția publică care deține informații ce privesc ori rezultă din activitățile publice desfășurate să comunice solicitantului informațiile de interes public deținute; apreciind solicitarea reclamantei ca întemeiată, întrucât informațiile solicitate se referă la activitatea Serviciului de apă și canalizare, Serviciul de iluminat public, Serviciul de drumuri urbane, Serviciul de salubrizare etc. astfel cum acestea s-au specificat prin cererea din 21.03.2008, care se află în subordinea Primăriei, activitatea fiind una publică.

Referitor la daunele cominatorii, instanța a reținut netemeinicia cererii față de neprecizarea temeiului legal, reclamantul având la dispoziție prevederile art.24 din Legea 554/2004 pentru valorificarea acestui drept; admiterea acțiunii cu consecința obligării pârâtei la comunicarea informațiilor cerute, constituind o măsură reparatorie suficientă pentru înlăturarea prejudiciului suferit prin refuzul de necomunicare în termenul legal a informațiilor publice solicitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța fondului a făcut aplicabile disp. art.274 Cod procedură civilă, obligând pârâta la plata sumei de 352 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr.2310 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București, a declarat recurs Primăria Sectorului 5 B, cu susținerea că în mod netemeinic și nelegal a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei la comunicarea informațiilor solicitate și la plata cheltuielilor de judecată solicitate, întrucât Primăria Sectorului 5 a răspuns majorității întrebărilor formulate prin chestionare, unele dintre întrebări neprivind activitatea Primăriei Sectorului 5, ci pe alte instituții publice.

În acest sens, apreciază recurenta pârâtă că aceste informații trebuiau solicitate acelor instituții publice care dețin aceste date, respectiv furnizorii de utilități (apă, canal, iluminat public, termoficare), iar în ceea ce privește gestionarea serviciului de transport public de persoane, această activitate este organizată la nivelul Municipiului B și nu pe sectoare, motiv pentru care lipsa răspunsului nu constituie un refuz nejustificat.

În esență, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În drept, recursul este întemeiat pe prev. art.304 pct.9 Cod procedură civilă, și Legea 544/2001.

Intimata reclamantă a formulat note scrise prin care solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Față de susținerea reclamantei, în sensul că aceasta nu avea competența de a completa chestionarele solicitate, întrucât acestea privesc date ce sunt deținute de furnizorii de utilități și de alte instituții cu personalitate juridică, intimata apreciază că chestionarele respective puteau fi transmise fiecăruia dintre servicii în scopul completării lor.

Curtea, examinând sentința civilă recurată prin prisma recursului declarat, întemeiat în drept pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținerile părților, constată nefondat recursul declarat din considerentele ce se vor arăta:

Este de reținut de la bun început că recurenta pârâtă deși invocă ca motiv de recurs art.304 pct.9 Cod procedură civilă, permisiv în sensul modificării unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recunoaște că art.2 lit.a și b din Legea 544/2001 este incidentă în cauză, și prin urmare instanța fondului a făcut o corectă aplicare a acestui temei de drept.

Împrejurarea că unor chestionare pârâta nu le-a putut da răspuns întrucât nu deținea informațiile de interes public solicitate prin chestionarele transmise și ar fi putut găsi soluționare prin transmiterea acestor chestionare către Serviciile publice din subordinea Primăriei.

Prin urmare, refuzul pârâtei de a transmite informațiile de interes public solicitate în temeiul Legii 544/2001, nu este motivat, motiv pentru care instanța de control judiciar se va pronunța în sensul respingerii recursului ca nefondat, menținând sentința instanței fondului ca legală și temeinică, pârâta având la dispoziție art.7 din Legea 544/2001 ce prevedea posibilitatea ca prin răspuns scris adresat debitorului obligației în termen de 10 zile să solicite prelungirea duratei necesare în scopul identificării și difuzării informației solicitate.

În sensul prev. art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă în sumă de 357 lei, astfel după cum rezultă din factura nr.028 din 27.01.2009, atașată la dosarul cauzei.

Văzând disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă, 312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, Legea 544/2001,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA SECTORULUI 5 B împotriva sentinței civile nr. 2310 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 16.09.2008 în dosarul nr.17295/CA/3/2008, în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE.

Obligă recurenta pârâtă la 357 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- - C

GREFIER

Președinte:Stânișor Denisa Angelica
Judecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 407/2009. Curtea de Apel Bucuresti