Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 420/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 420/

Ședința publică din 6 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

JUDECĂTOR 3: Violeta

Grefier -

S-a luat în examinare recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 586/ din 22 aprilie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001).

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, o cerere de defăimare ca fals intelectual a adresei nr. 7379/20.08.2008 emisă de conducerea RAGCL P, cerere formulată de către recurentul.

Instanța consideră recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 586/CA/22.04.2008 Tribunalul Iași - Comercial și Contencios Administrativ a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de în contradictoriu cu

În motivarea sentinței reține instanța că reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând eliberarea de copii xerox după dosarul apartamentului nr. 4, bloc 2 din raza comunei al cărei chiriaș este și după protocolul de predare a apartamentului de către Primăria.

Prin adresa nr. 1063/13.02.2008 pârâta a răspuns cererii reclamantului negativ arătând că actele respective au fost predate la Fondul Locativ al Primăriei. Susținerile pârâtei referitoare la lipsa actelor solicitate sunt confirmate de conținutul Sentinței civile nr. 2139/2005 pronunțată de Judecătoria Pașcani precum și din adresa nr. 1217/10.03.2008 eliberată de Primăria Comunei care confirmă acest lucru. În ce privește protocolul de predare-primire acesta este un act care se încheie în dublu exemplar și este neîndoielnic că și pârâta mai deține un astfel de act, însă instanța apreciază că nu-l privește direct pe reclamant și acesta nu a făcut nici o dovadă privind interesul său și vătămarea vreunui drept recunoscut de lege prin neînmânarea acestui înscris.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Susține recurentul că hotărârea a fost dată pe baza unor înscrisuri ce au fost defăimate ca fals intelectual conform art. 183 Cod procedură civilă, instanța neanalizând falsul prin orice mijloace de dovadă, conform art. 184 Cod procedură civilă.

Instanța a avut în vedere aspectele reținute în sentința civilă nr. 2139/2005 a Judecătoriei Pașcani, schimbată însă în tot prin decizia civilă nr. 440/22.03.2006 a Tribunalului Iași, nerecurată.

Arată recurentul că prin adresa oficială nr. 1684/10.03.2008 P declară că "nu deține nici un act referitor la Bl. 2,. 4, situat în ", formulare defăimată ca fals intelectual ce are ca scop inducerea în eroare a instanței de judecată.

Greșit a fost respinsă cererea cu motivarea că întâmpinarea nu este un act procedural, atât timp cât aceasta este astfel apreciată prin art. 115-118 Cod procedură civilă.

Și adresa nr. 1217/10.03.2008 a Primarului comunei a fost defăimată ca fals conform art. 183 Cod procedură civilă, instanța nedând curs nici acestei solicitări.

Nu s-a avut în vedere că motivarea deciziei civile nr. 440/2005 a Tribunalului Iași, transmisă de către recurent conducerii, dovedește falsurile săvârșite de cele două autorități publice, nu s-a respectat principiul continuității completului de judecată și dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.

Mai arată recurentul că informațiile solicitate de el de la. P,în calitate de fost chiriaș în perioada 1988-1992, plătitor de chirie în contul P, conțin date referitoare la familia și la persoana sa și nu intră în categoria celor prevăzute la art. 5 din Legea nr. 52/2003.

Alăturat cererii de recurs au fost depuse următoarele acte: sentința civilă nr. 586/CA/22.04.2008 a Tribunalului Iași - Comercial și Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 440/22.03.2006 a Tribunalului Iași.

Prin întâmpinare Paa rătat că documentele referitoare la. nr. 2 din loc. se află în posesia Primăriei, fapt confirmat de către această instituție, care a și depus contractul de închiriere în alt dosar.

Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Prin cererea adresată instanței de contencios administrativ reclamantul a solicitat obligarea pârâtei P să-i furnizeze informații legate de dosarul apartamentului nr. 4. 2 situat în localitatea, cu acordarea de daune morale, invocând dispozițiile art. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Atât prin adresa nr. 1063/13.02.2008,cât și prin întâmpinarea depusă la dosar, P arată că actele solicitate, respectiv contractul de închiriere și actele ce au stat la baza întocmirii acestuia, se află în posesia Primăriei căreia i-au fost predate, aspect confirmat de către aceasta din urmă prin adresa nr. 1317/10.03.2008 depusă la dosar ( 13).

Reclamantul a arătat că înțelege să se înscrie în fals împotriva celor două adrese și a celor afirmate în întâmpinare, cerere corect respinsă de către instanța de fond.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 180(1) Cod procedură civilă: "Dacă una din părți declară căscrisulorisemnăturaeste falsă, instanța va dispune înfățișarea părților în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare". Potrivit art. 183 Cod procedură civilă "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul său complicele falsului, instanțapoatesuspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia".

Reclamantul-recurent nu a invocat falsul în privința înscrisurilor arătate în sensul celor menționate în art. 181 Cod procedură civilă, susținerea sa vizând, de fapt, neveridicitatea afirmațiilor pârâtei în ceea ce privește posesia documentelor solicitate, condiții în care nu se impunea aplicarea de către instanță a dispozițiilor art. 183 Cod procedură civilă.

Cât privește solicitarea reclamantului de a-i fi puse la dispoziție de către P documentele privind apartamentul în litigiu, nici aceasta nu se impunea a fi primită, atât timp cât însăși Primăria confirmă deținerea actelor și faptul administrării de către ea a apartamentului.

Este lipsit de relevanță faptul că instanța face referire la sentința civilă nr. 2139/2005 a Judecătoriei Pașcani, cu privire la aspectele cercetate în cadrul acestui dosar, în condițiile în care sentința a fost schimbată în tot prin decizia nr. 440/22.03.2006 a Tribunalului Iași, atât timp cât instanța e apel nu a verificat fondul litigiului, ci a apreciat că pârâta chemată în judecată, Primăria comunei este o entitate fără capacitate procesuală de exercițiu, impunându-se respingerea acțiunii pe acest motiv.

În consecință, atât timp cât din probele administrate instanța și-a format convingerea că documentele solicitate nu sunt în posesia pârâtei P, în mod just s-a apreciat că acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 nu este fondată.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul promovat de împotriva sentinței civile nr. 586/CA/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 octombrie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

Grefier,

Red. -

23.10.2008

Tehnored.

Tribunalul Iași:

05.11.2008

2 ex.

Președinte:Iustinian Obreja Manolache
Judecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 420/2008. Curtea de Apel Iasi