Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 551/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 551

Ședința publică de la 25.02.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta PRIMĂRIA SECTORULUI 6 B împotriva sentinței civile nr. 3318 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 18.11.2009 în dosarul nr.27081/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: recurenta - pârâtă - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, intimata - reclamantă - prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 19.02.2010, din partea intimatei - reclamante, cerere de judecare a cauzei în lipsă precum și Note pe fondul recursului.

Reprezentantul recurentei - pârâte depune la dosar o adresă emisă de Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale, ca răspuns la solicitarea instituției pe care o reprezintă adresată încă din data de 27.04.2009, pentru a face dovada că a întreprins demersuri pentru furnizarea către intimata - reclamantă a informațiilor solicitate, informații care însă nu le deținea, deoarece serviciile despre care se solicita aceste informații de interes public nu funcționează în cadrul Primăriei Sectorului 6, fiind instituții distincte cu personalitate juridică și, prin urmare chestionarele ar fi trebuit transmise fiecăruia dintre aceste servicii și nu instituției pe care o reprezintă, ce nu cunoaște detalii tehnice, strategii de dezvoltare și funcționare ori documentele interne ale acestora, astfel cum a arătat pe larg și în cuprinsul motivelor de recurs. Precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, motiv pentru care solicită cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul intimatei - reclamante precizează la rându- că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea părții pe care o reprezintă la plata cheltuielilor de judecată către intimata - reclamantă, ca fiind neîntemeiat.

Astfel cum a arătat și prin motivele de recurs informațiile solicitate de intimata - reclamantă nu trebuia adresate instituției pe care o reprezintă ci direct SC respectiv Chiar și așa Primăria Sectorului 6 a făcut demersuri pentru soluționarea cererii reclamantei și nu este vina sa că instituțiile de la care a solicitat informațiile solicitate de reclamantă au comunicat răspunsurile tardiv.

Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prinsentința civilă nr.3318/18.11.2009,Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în baza art.246 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata în privința capătului de cerere referitor la daune morale; a respins capătul 1 de acțiunea privind comunicarea informațiilor ca fiind rămas fără obiect și a obligat pârâta Primăria Sectorului 6 B la plata către reclamanta Asociația Institutul pentru Politici Publici, a sumei de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâtaPrimăria Sectorului 6 B, care a criticat hotărârea pronunțată pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Autoritatea recurentă a susținut, în esență, că instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate și că în mod greșit a obligat-o la plata cheltuielilor judiciare, întrucât în sarcina sa nu i se poate reține vreo culpă câtă vreme imediat după înregistrarea cererii formulate de reclamantă/intimată, recurenta a făcut toate demersurile în vederea comunicării informațiilor solicitate, motiv pentru care a cerut înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată de prima instanță a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, partea care "cade în pretenții" este obligată să plătească cheltuielile de judecată, iar în speță, întrucât autoritatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a comunica informațiile solicitate, decât după declanșarea procesului, s-ar putea aprecia că este în culpă.

Însă, pentru a fi aplicabile aceste prevederi legale, este necesar să se identifice în sarcina părții o culpă care să justifice obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, pentru că, la baza obligației de restituire a acestor cheltuieli se află tocmai culpa procesuală.

Or, în cauza de față, nu se poate reține în sarcina autorității recurente vreo culpă, câtă vreme ea a depus toate diligențele în vederea comunicării informațiilor solicitate de reclamantă și aceasta cu atât mai mult cu cât, nu recurentei îi revenea obligația furnizării acestora.

Astfel, prin cererea înregistrată sub nr.2936/23.04.2009, reclamanta a solicitat recurentei, în temeiul Legii nr.544/2001, o serie de informații de interes public, informații care nu vizau activitatea Primăriei Sectorului 6 B, ci activitatea Serviciului de Salubrizare " ", activitatea Serviciului de Administrare și Zone și, respectiv, activitatea Serviciului de Taxe și Impozite Locale.

Chiar și așa, autoritatea recurentă a transmis autorităților competente, chestionarele vizând informațiile solicitate de reclamantă la scurt timp, după înregistrarea cererii, respectiv pe data de 27.04.2009, tocmai în ideea respectării principiilor transparenței și eficienței instituțiilor statului, ce emană din Legea nr.544/2001.

Faptul că serviciile mai sus citate, instituții distincte cu personalitate juridică, ce nu funcționează în cadrul autorității recurente, au comunicat informațiile solicitate după termenul prevăzut de art.7 din Legea nr.544/2001, nu se poate reține, în sarcina Primăriei Sectorului 6 B, vreo culpă procesuală câtă vreme nu acestei autorități îi revenea obligația comunicării acestor informații, iar ea a depus toate diligențele în vederea obținerii acestor informații de la instituțiile abilitate, în vederea transmiterii acestora, intimatei-reclamante.

Așa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a reținut în sarcina autorității recurente culpa procesuală, situație în care, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul formulat și va modifica în parte sentința atacată, în sensul înlăturării obligării autorității la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA SECTORULUI 6 B împotriva sentinței civile nr. 3318, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 18.11.2009, în dosarul nr.27081/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta Asociația Institutul pentru Politici Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Tehnodact.

2 ex./10.03.2010

- S9 -

Președinte:Canacheu Claudia Marcela
Judecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 551/2010. Curtea de Apel Bucuresti