Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 655/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 655/
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.217/CA din 2.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarulnr-, având ca obiect "comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001)".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.217/CA din 2.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a admis excepția tardivității, invocată din oficiu și, in consecință:
S-a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâții VIȘE și, citați la Universitatea Transilvania din
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția tardivității este fondată, pentru următoarele argumente:
Rezultă din cuprinsul cererii de la dosar, că reclamantul s-a adresat Universității Transilvania cu o petiție, înregistrată la data de - la care, susține el, nu a primit niciun răspuns.
Potrivit dispozițiilor art. 22 al. 1 din Legea nr. 544/2001, in cazul in care o persoană se consideră vătămată in drepturile sale, prevăzute de actul normativ citat, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului in a cărei rază teritorială domiciliază sau in a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face in termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
Având in vedere data la care reclamantul s-a adresat cu cererea nr. 1134/09.02.1990, termenul prevăzut de art. 22 al. 1 rap. la art. 7 din Legea nr. 544/2001, instanța de fond a admis excepția tardivității, termenul de sesizare al instanței de contencios administrativ fiind cu mult depășit, încă din aprilie 1990.
Pe cale de consecință, având in vedere considerentele de fapt și de drept, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca fiind tardivă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, recurentul a arătat că în mod eronat instanța de fond a constatat ca tardivă cererea de chemare în judecată. Recurentul a susținut că probele administrate nu au fost corect analizate și că instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra celorlalte capete de cerere.
În susținerea recursului recurentul a depus la dosar copia sentinței civile nr.536/CA/12 mai 2009 Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, extras din sentința civilă nr.6558/30 august 2009 Judecătoriei Brașov, copia contractului de muncă încheiat la data de 4.04.1985 cu Prestarea B, copii ale citațiilor primite, în procese în care a fost parte.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 217/CA a Tribunalului Brașov este nefondat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții și comunicarea unor răspunsuri la cererile pe care le-a depus la Universitatea Transilvania în anul 1990, daune morale în sumă de 1.000.000 Ron și 600.000 Ron cheltuieli de supraviețuire.
Instanța de fond a invocat excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și în temeiul art.22 alin.1 din Legea nr.544/2001 privind informațiile de interes public a admis această excepție.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității formulării cererii privind comunicarea unor informații, solicitate în anul 1990.
În acest interval de timp scurs între momentul formulării cererilor de către reclamant și până la promovarea prezentei acțiuni reclamantul nu a făcut dovada intervenirii unor situații care să îl fi împiedicat să urmărească modul în care i s-a soluționat cererea, respectiv să promoveze o acțiune având ca obiect obligarea instituției Universității Transilvania, respectiv conducătorilor acesteia de a-i comunica un răspuns.
Având în vedere soluția pronunțată asupra capătului principal de cerere, respectiv respingerea acestuia ca tardiv, Curtea constată că și cererile accesorii privind acordarea daunele morale și a cheltuielilor de supraviețuire au aceeași soluție, astfel încât critica recurentului cu privire la nepronunțarea instanței de fond asupra tuturor capetelor de cerere este neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea va respinge în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 217/CA/2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, domiciliat in B, Calea B, Nr. 104, Bl. 210, Sc. A, Et. 2, Ap. 20, împotriva sentinței civile nr. 217/CA/2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 984/62/200/.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: CEC/20.11.2009
DAct: MD/23.11.2009 - 7 ex.
Jud.fond:
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria