Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 821/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 27.04.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr. 821

Ședința publică din 02 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 2: Adina Pokker

JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru

GREFIER - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurenta împotriva sentinței civile nr.286/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Prefectura Județului T reprezentată prin Prefect, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtului intimat Prefectura Județului

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr- reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul PREFECTURA JUDETULUI T solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i elibereze copii de pe toate hotărârile emise de Consiliul Local Român și procesele verbale încheiate cu ocazia luării acelor hotărâri din perioada 31 aug.1995 până la 1 dec. 1996.

In motivarea cererii reclamanta a arătat că a solicitat aceste acte și de la Primăria și Consiliul Local Român. Aceștia nu i-au putut răspunde la cerere în condițiile în care o parte din arhiva comunei Român a ars, fapt constatat și printr-o sentință irevocabilă prin care s-a soluționat cererea sa de comunicare de informații publice făcută împotriva acestor instituții.

Reclamanta arată că, actele nefiind la instituțiile arătate nu i s-au putut elibera copii de pe acestea, sens în care în data de 31 august 1995 înregistrat o cerere cu numărul 866 la Comuna Român prin care a solicitat să i se atribuie terenul identificat prin 2992, nr.topo.279/2 cu o suprafață de 5225 mp în proprietate în schimbul altor terenuri pe care le deținea, în condițiile în care deja avea folosința terenului.

Prin adresa nr.866/31.10.1996 s-a menționat de către pârât că s-a aprobat schimbul de terenuri solicitat în cadrul ședințelor consiliului local.

S-a mai arătat, faptul că actele solicitate îi sunt necesare pentru a afla hotărârea în cadrul căreia i s-a aprobat schimbul de terenuri și pentru a dovedi dreptul său de proprietate asupra terenului, drept de proprietate care i s-a transmis printr-o hotărâre din cele menționate, care nu i s-a comunicat.

In condițiile în care actele solicitate există și la Prefectură deoarece au fost transmise pentru verificare legalității lor, raportat la imposibilitatea obiectivă a obținerii lor din altă parte se impune soluționarea favorabilă a cererii.

In cursul judecării cauzei la ribunalul Timiș, pârâtul PREFECTURA JUDETULUI Tad epus la dosar întimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât, reclamanta a arătat faptul că a solicitat aceste documente care privesc dreptul său de proprietate asupra unui teren și de la autoritatea publică emitentă, în speță Consiliul Local al comunei - Român, și acestea nu i-au fost puse la dispoziție în condițiile în care o parte din arhiva comunei a ars.

Ținând cont de prevederile art. 6 alin. (1) din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, având în vedere și imposibilitatea obiectivă a obținerii actelor administrative solicitate de către reclamantă de la autoritatea emitentă, aceasta a fost invitată la sediul Instituției.

În conformitate cu art. 9 (1) din Legea nr. 544/2001 pârâta a realizat copii după toate documentele solicitate și carei-au fost comunicateconform art. 48 alin. (2), 115 (3) b și 115 (7) din Legea 215/2001 administrației publice locale, precum și conform art. 19 (1) e din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și Instituția prefectului, în vederea efectuării controlului de legalitate, respectiv Hotărârile Consiliului Local al comunei - Român din perioada ianuarie - decembrie 1996, pe care le-a transmis reclamantei.

Pârâtul PREFECTURA JUDETULUI Tad epus la dosar copii după toate hotărârile solicitat precum și opisul cu hotărârile trimise pârâtului de către Consiliul Local

Prin sentința civilă nr. 286/09.03.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișar espins acțiunea formulată de către reclamanta - din Român în contradictoriu cu pârâtul PREFECTURA JUDETULUI

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 14379/2008 la PREFECTURA JUDETULUI T reclamanta a solicitat comunicarea tuturor hotărârilor emise de Consiliul Local R și procesele verbale încheiate cu ocazia luării acestor hotărâri în perioada 31 aug. 1995 și până la data de 01.dec.1996.

Datorita volumului mare de acte solicitate, reclamanta a fost invitata la sediul pârâtului pentru a suporta costurile xerocopierii acestora, însă nu a dat curs invitației, acționând pârâtul în instanță.

Potrivit art. 6 alin 1 din /2001 privind liberul acces la informațiile de interes public care statuează că"Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public",și ale art. 6 alin. 2) care prevede că"Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal".

În conformitate cu art. 9 (1) din Legea nr. 544/2001, care prevede:"în cazul în care solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condițiile legi".

Având în vedere ca reclamanta a fost invitată la sediul pârâtului pentru a copia actele solicitate, că actele solicitate, adică hotărârile Consiliului Local R și procesele verbale încheiate conform opisului au fost depuse la dosar, deci reclamanta a luat cunoștința de aceste acte, tribunalul a constatat și reținut că nu exista un refuz nejustificat din parte pârâtului de a comunica actele solicitate de către reclamantă.

Reclamanta a formulat solicitări generale, nu a indicat numărul hotărârii pe care o căută, ci a indicat doar perioada în care aproximează ca a fost emisă.

In aceste condiții, raportat la pretențiile reclamantei, tribunalul a constatat și reținut că acțiunea formulată este neîntemeiată, iar în temeiul art. 18 din 554/2004 a fost respinsă.

Întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecat, acestea nu au fost acordate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului se arată că motivarea primei instanțe este superficială, lapidară și părtinitoare, cuprinzând o serie de inadvertențe, raportat la înscrisurile administrate în cauză și starea de fapt expusă.

Se mai arată că prima instanță a ignorat întreg probatoriul administrat și a susținut în mod eronat că "datorită volumului mare de acte solicitate, reclamanta a fost invitată la sediul pârâtului pentru a suporta costurile xerocopierii acestora, însă nu a dat curs invitației, acționând pârâtul în instanță", această apreciere considerând- total confuză.

Ca urmare a solicitării instanței, pârâtul a depus o parte din înscrisurile solicitate de reclamantă însă instanța în mod eronat a apreciat că a luat la cunoștință de aceste acte și nu există refuz din partea pârâtului de a comunica actele.

Pârâtul intimat Prefectura Județului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.

Recursul este nefondat.

În mod corect prima instanță a reținut că pârâta Prefectura Județului T nu a refuzat nejustificat comunicarea informațiilor de interes public solicitate de doamna, ci dimpotrivă a invitat-o la sediul instituției unde s-au realizat copii după hotărârile de consiliu local la care s-a referit în cererea sa, care i-au fost puse la dispoziție, în condițiile art. 9 din Legea nr. 544/2001.

Apoi, semnificativ este, de asemenea că Prefectura Județului T nu este emitentul hotărârilor solicitate de reclamantă, în posesia pârâtei, fiind acele hotărâri pe care Consiliul Local - Român i le-a transmis în vederea efectuării controlului de legalitate de către prefect, conform Legii nr. 340/2004 doamnei. Pârâta a depus la dosarul cauzei toate acele hotărâri dimpreună cu opisul încheiat de Consiliul Local Român, care conține lista hotărârilor de consiliu local transmise prefectului. În nici un caz nu i se poate imputa pârâtei, observă Curtea, lipsa unor hotărâri din cele solicitate de doamna, din moment ce nu iau fost comunicate de emitentul acestora - Consiliul Local Român.

În privința proceselor verbale ale ședințelor Consiliului Român, aceste documente nu se află la sediul pârâtei, ci la cel al consiliului local în discuție, astfel că în legătură cu aceste documente pârâtei nu îi incumbă nici o obligație. De altfel, observă Curtea, doar hotărârile de consiliu se comunică prefectului, conform art. 48 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, nu și procesele verbale de ședință.

Față de cele ce preced, Curtea, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă ca nefundat recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.286/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.286/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. IB - 09.06.2009

TehnortedM. - 09.06.2009

2 expl/SM

Prima instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Ionel Barbă
Judecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Rodica Olaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 821/2009. Curtea de Apel Timisoara