Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 1/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict de competență -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1
Ședința Camerei de Consiliu din11 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Suceava, privind acțiunea în anulare promovată de reclamantul, cu domiciliul în mun. S,-,. 8,. A,. 3,. 5, jud. S, în contradictoriu cu pârâții Asociația - Programul Acțiunilor Salariaților ( ) din S, cu sediul în-, jud., -, G, -, G, toți cu domiciliul în municipiul S,-, jud. S, "" S, cu sediul în-, jud. S, Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -. -.. nr. 50, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Lipsă părțile, a căror citare nu a fost dispusă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 03.04.2008 sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Asociația - Programul Acțiunilor Salariaților din S, "", și Ministerul Finanțelor Publice B, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor constitutive ale Asociației - S, respectiv: procesul verbal de constituire a asociației nr. 4429/24.08.1994, actul constitutiv al asociației, autentificat sub nr. 15858 din 31.08.1994 și statutul asociației, autentificat sub nr. 15858 din 31.08.1994.
A mai solicitat reclamantul să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 84 din 04.05.1995 încheiat cu II M, precum și nulitatea absolută a contractului nr. 317 din 22.06.1995 încheiat cu, nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 317 din 22.06.1995, nulitatea absolută a procesului verbal nr. 244/380 din 29.02.2000, încheiat cu pentru vânzarea de acțiuni, nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 22.02.2000 încheiat cu, constatarea existenței dreptului de proprietate asupra acțiunilor "" S pentru cei 1.500 salariați ai societății, precum și distribuirea acțiunilor către salariații societății.
Prin sentința comercială nr. 8944/11.09.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava, unde cererea a fost înregistrată sub nr. 13054/3/20.10.2008, la termenul de judecată din data de 15.01.2009 invocându-se excepția necompetenței materiale în soluționarea litigiului.
Prin sentința civilă nr. 394 din 29.01.2009, Judecătoria Suceava a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 13054/3/21.04.2009.
Prin sentința nr. 1740 din 26 octombrie 2009, Tribunalul Suceava - Secția Comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a acțiunii în anulare promovată de reclamantul, în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat existența conflictului negativ de competență și a sesizat Curtea de APEL SUCEAVA în vederea soluționării acestui conflict.
Procedând la soluționarea conflictului de competență cu care a fost sesizată, în conformitate cu prevederile art. 15 Cod procedură civilă,Curteastabilește competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Suceava pentru următoarele considerente:
În speță, obiectul principal al acțiunii care determină stabilirea instanței competente este constatarea nulității absolute a actelor constitutive ale Asociației
În ceea ce privește acest capăt de cerere, competența se stabilește în raport de prevederile art. 15 od procedură civilă, conform cărora"cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării de fapt, sunt de competența instanței locului unde societatea își are sediul principal".
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 77/1994 invocată de reclamant ca temei al acțiunii, constituirea asociației este supusă autorizării de către instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul societatea comercială care se privatizează.
În consecință, constatând că Asociația S își are sediul în județul S și că a fost autorizată prin încheierea Judecătoriei Suceava, pronunțată la data de 02.09.1994 în dosarul nr. 10894/1994, în temeiul dispozițiilor art. 15, 17, 158 și 159 pct. 2 od procedură civilă, Curtea, stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Suceava.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea conflictului negativ de competență, ivit între Tribunalul Suceava -Secția comercială, contencios administrativ și fiscalși Judecătoria Suceava - privind acțiunea în anulare promovată de reclamantul, cu domiciliul în mun. S,-,. 8,. A,. 3,. 5, jud. S, în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA - PROGRAMUL ACȚIUNILOR SALARIAȚILOR ( ) DIN S, cu sediul în-, jud., G, G, toți cu domiciliul în municipiul S,-, jud. S, "" S, cu sediul în-, jud. S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul în str. -. -.. nr. 50, sector 1 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, sector 5.
Stabilește competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2010.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnodact./14.01.2010/30 ex.
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen