Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 1/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 1/F/CC/2010

Ședința din Camera de consiliu din data de 22 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sibiu și Tribunalul Sibiu în cauza privind pe reclamantul COMPLEXUL NAȚIONAL ASTRA în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN S, BIBLIOTECA JUDEȚEANA ASTRA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților, conform prevederilor art.22 alin.5 Cod pr.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, instanța având în vedere actele dosarului și prevederile art.22 alin.2 Cod pr.civilă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Reclamantul COMPLEXUL NAȚIONAL ASTRA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele CONSILIUL JUDEȚEAN S, BIBLIOTECA JUDEȚEANA ASTRA, ca prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, instanța să dispună:

1. rectificarea, în condițiile art. 34 pct.2 din DL 115/1938, art. 36, pct.2 și 3 din Legea nr. 7/1996, a CF Sibiu nr. 365 top. 1533, 1534, 1535 prin radierea înscrierii dreptului de administrare a pârâtei, Biblioteca Astra, de sub și repunerea cărții funciare în situația anterioară, identificată prin înscrierile existente sub B6 și 14.

2. constatarea calității reclamantului de titular al dreptului de administrare asupra imobilului din Sibiu str. - nr. 5 _ Muzeul "" - drept înscris în CF Sibiu nr. 2365 top. 1533, 1534, 1535, sub și 14.

3. obligarea pârâților să predea deplina administrare și posesie a imobilului din CF 365 top. 1533,1534, 1535, conform protocolului intervenit între reclamant și pârâtul Consiliul Județean Sibiu, la 14 iunie 1994, constatând îndeplinirea condiției suspensive de sub punctul nr. 3.

4. obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în valoare de 500 lei/zi de întârziere, în privința îndeplinirii obligației de a face, identificată sub punctul nr. 3 din acțiune, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la momentul îndeplinirii obligației.

5. cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este beneficiarul sub condiție suspensivă al unui drept de administrare ASUPRA MUZEULUI POPULARE ASTRA acordat prin HG 811/1992. Prin același act, imobilul a fost dat în administrare Bibliotecii ASTRA, până la momentul la care această instituție își va construi un nou sediu, aflat la acel moment în stadiul de proiect.

Între timp, Biblioteca ASTRA a dobândit un nou sediu, ceea ce semnifică împlinirea condiției suspensive, și ar impune trecerea imobilului în administrarea reclamantei, așa cum prevede hotărârea de guvern, dar pârâta Biblioteca ASTRA se opune.

Hotărârea nr. 51/1997 emisă de Consiliul Județean Sibiu prin care s-a transmis pârâtei dreptul de administrare a imobilului, a fost anulată prin sentința civilă nr. 32/1998 a Curții de APEL ALBA IULIA.

Prin sentința civilă nr. 2560/1999 a Judecătoriei Sibiu definitivă și irevocabilă, s-a dispus radierea din CF a dreptului de administrare al bibliotecii, respingându-se cererea reconvențională prin care se cerere a se constata pierderea dreptului de administrare al reclamantei ca urmare a abrogării HG - înlocuită de HG 28/2001 și HG 286/2001.

Judecătoria Sibiu prin sentința nr. 3581/2009 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu, cu motivarea că imobilul, obiect al litigiului aparține domeniului public.

Secția de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 594/CA/2009 a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat existența conflictului negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel. Instanța a reținut prin considerentele expuse că acțiunea are ca petit principal rectificarea de carte funciară, care potrivit art. 36 din 7/1996 este în competența Judecătoriei, iar celelalte capete de cerere sunt accesorii.

Curtea, analizând conflictul negativ de competență, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ Tribunalului Sibiu pentru următoarele considerente:

Imobilul, obiect al litigiului, privind dreptul de administrare, face parte din domeniul public al județului Sibiu, iar potrivit dispozițiilor art. 23 din 213/1998, dreptul de administrare asupra imobilului nu poate fi cenzurat decât de instanța de contencios administrativ. În temeiul art. 10 din 554/2004 și art. 2 lit. d din Codul d e procedură civilă,competența în soluționarea capetelor de cerere 2-5 revine Tribunalului Sibiu -secția de contencios administrativ.

Capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare este întemeiat pe dispozițiile 7/1996 privind cadastru și publicitatea imobiliara, cerere ce revine în competența exclusiva a judecătoriei,aplicabile fiind normele dreptului privat, ce exced competenței instanței de contencios administrativ, urmând ca judecătorul de la instanța de fond sa dispună disjungerea capătului 1 al acțiunii și să păstreze spre soluționare doar celelalte cereri, de la punctele 2-5 privind dreptul de administrare asupra imobilului.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul COMPLEXUL NAȚIONAL ASTRA în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN S și BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ASTRA în favoarea TRIBUNALULUI SIBIU - SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Tehnored./5 ex./08.02.2010

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 1/2010. Curtea de Apel Alba Iulia