Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 104/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 104 CC
Ședința publică din data de 26 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Secrețeanu Adriana Florina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova privind acțiunea formulată de creditoarea SC P cu sediul în P,--4 jud.P în contradictoriu cu debitorul domiciliat în P,-,. 28,. 38, jud.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care;
Curtea, analizând actele și lucrarile dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la Judecatoria P la nr-, creditoarea SC a chemat in judecata debitorul si a solicitat emiterea unei somatii de plata prin care paratul debitor sa fie obligat la plata sumei de 1080,87 lei reprezentand contravaloare servicii de alimentare cu apa si preluare ape uzate si meteorice, in baza contractului de prestari servicii.
Prin sentinta civila nr. 11734/13.12.2007, Judecatoria Paa dmis exceptia de necompetenta materiala invocata din oficiu si a declinat competenta materiala de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Prahova - Sectia de Contencios Administrativ.
In motivarea sentintei, instanta a aratat ca potrivit art. 51 alin. 3 din Legea 51/2006 coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea 51/2006, dat fiind faptul ca serviciile prestate si facturate si a caror plata se solicita de catre debitoare sunt servicii de alimentare cu apa si preluarea apelor uzate si meteorice, competenta apartine instantei de contencios administrativ. De asemenea, art. 2 alin. 1 din OG 5/2001 stabileste ca cererile privind somatia de plata se depun la instanta competenta pentru solutionarea fondului cauzei in prima instanta.
Cauza a fost inregistrata la Tribunalul Prahova - Sectia Contencios Administrativ la nr-.
Prin sentinta nr. 134/4.03.2008, Tribunalul Prahova a admis exceptia de necompetenta materiala a instantei, invocata din oficiu, si a declinat competenta de solutinare a cauzei in favoarea Judecatoriei.
Tribunalul a constatat conflictul negativ de competenta si a inaintat dosarul Curtii de Apel P spre competenta solutionare.
In motivarea exceptiei de necompetenta materiala, tribunalul a aratat ca din interpretarea sistematica a dispozitiilor Legii 51/2006, acest act normativ reglementeaza doua categorii de raporturi juridice, cu regim juridic diferit, respectiv cele dintre autoritatile administratiei publice locale, la nivelul carora se organizeaza serviciile de utilitati publice si operatori definiti de art. 2 lit. g din Legea 51/2006, precum si cele dintre operatori si utilizatori/beneficiari ai serviciilor prestate.
In ceea ce priveste prima categorie de raporturi juridice, acestea se materializeaza in esenta prin hotarari si contracte de delegare a gestiunii serviciilor, care sunt supuse controlului instantelor de contencios administrativ, intrucat sunt acte administrative propriu-zise sau asimilate, in sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.
In ceea ce priveste raporturile juridice dintre operatori si utlizatori, acestea au natura contractuala, aspect mentionat expres de art. 42 alin. 2 din Legea 51/2006, conform carora contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementeaza raporturile dintre operator si utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea si plata unui serviciu de utilitati publice.
Ca urmare, aceasta din urma categorie de contracte sunt supuse regulilor de drept comun, solutionarea litigiilor nascute din executarea acestora apartinand in prima instanta judecatoriilor, aspect precizat de art. 51 alin. 4 din Legea 51/2006.
A mai retinut tribunalul ca prin prisma dispozitiilor /2008, aceasta problema de drept a fost definitiv solutionata, in sensul ca legiuitorul a prevazut expres in cuprinsul dispozitiilor art. 51 alin. 3 si alin. 3 indice 1 ca oluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență, iar cele dintre unitatile administrativ teritoriale si operatori la instantele de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004
Asupra conflictului negativ de competenta, curtea retine urmatoarele:
Creditoarea a solicitat emiterea unei somatii de plata prin care debitorul sa fie obligata la plata sumei de 1080,87 lei reprezentand contravaloare servicii de alimentare cu apa si preluarea apelor uzate si meteorice.
Conform art. 2 alin. 1 din OG 5/2001, cererile privind somația de plata se depun la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanta.
Potrivit art. 51 alin. 3 din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenta instanțelor de contencios administrativ, insa alin. 4 al aceluiasi articol prevede ca soluționarea litigiilor civile și de munca izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecata competente, în condițiile legii.
Tribunalul a apreciat in mod corect ca litigiile avand ca obiect pretentii rezultate din contracte incheiate intre persoanele juridice de drept privat avand ca obiect subfurnizarea de utilitati, sunt de competenta instantei de drept comun,
Raporturile juridice dintre operatorii si utilizatorii serviciilor de utilitati publice sunt raporturi juridice de natura contractuala, aspect mentionat expres de art. 42 alin. 2 din Legea 51/2006, conform carora contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementeaza raporturile dintre operator si utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea si plata unui serviciu de utilitati publice si sunt supuse normelor de drept privat.
Instanta de contencios administrativ este competenta numai in privinta raporturilor juridice de drept administrativ in care parte este o autoritate publica, iar ca regula instanta de drept comun este competenta in privinta tuturor celorlalte litigii, raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art. 36 alin. 1 din lege, cum este si cazul raporturilor care se stabilesc intre operatorii de servicii de utilitati publice si utilizatorii acestor servicii, ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
Notiunea de contract administrativ, asa cum este definita de art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea 554/2004 si care ar putea atrage competenta instantei de contencios administrativ nu include si ipoteza solutionarii litigiilor privind contractele de prestari servicii incheiate intre persoane juridice de drept privat privind furnizarea de utilitati, reglementate de Legea 51/2006.
In prezent, dispozitiile art. 51 din Legea 51/2006 au fost modificate prin OUG 13/2008, astfel ca art.51 alin.3 prevede ca oluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului, in competenta instantelor de contencios administrativ fiind soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 22 alin. 5 Cod proced. civ. in solutionarea conflictului negativ de competenta ivit intre Judecatoria P si Tribunalul Prahova, curtea va stabili competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de creditoarea SC P cu sediul în P,--4 jud.P în contradictoriu cu debitorul domiciliat în P,-,. 28,. 38, jud.P, în favoarea JUDECĂTORIEI.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 septembrie 2008.
Presedinte,
- - - Grefier,
- -
Red.
4 ex/6.10.2008
Președinte:Secrețeanu Adriana FlorinaJudecători:Secrețeanu Adriana Florina