Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 16/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECTIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr -
SENTINȚA NR. 16 CC
Ședința din camera de consiliu, din data de 11 februarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Maria Stoicescu Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, privind acțiunea formulată de reclamanta -"COMPANIA DE TĂRGOVIȘTE, cu sediul în str. - nr.50, cod poștal -, județul, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în Târgoviște, sat Valul, nr. 76, cod poștal -, județul
Acțiunea scutită de taxă de timbru.
Fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Targoviste la nr-, reclamanta Targoviste a chemat in judecata parata si a solicitat sa fie obligata la plata sumei de 143,91 lei contravaloare apa potabila si servicii de preluare la canalizare a apelor menajere si majorari de intarziere.
Prin sentinta civila nr. 3578/8.10.2007, Judecatoria Targoviste a declinat competenta materiala de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dambovita.
In motivarea sentintei, instanta a aratat ca potrivit art. 51 alin. 3 din Legea 51/2006, competenta apartine instantei de contencios administrativ.
Cauza a fost inregistrata la Tribunalul Dambovita- Sectia Comntencios Administrativ la nr-.
Prin sentinta nr. 26/15.01.2008, Tribunalul Dambovita a admis exceptia de necompetenta materiala a instantei, invocata din oficiu si a declinat competenta de solutinare a cauzei in favoarea Judecatoriei Targoviste.
Tribunalul a constatat conflictul negativ de competenta si a inaintat dosarul Curtii de Apel P spre competenta solutionare.
In motivarea exceptiei de necompetenta materiala, tribunalul a invocat dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedura civila, fata de obiectul actiunii, si de asemenea, fata de dispozitiile Legii 51/2006, privind litigiile dintre operatori si utilizatorii serviciilor comunale de utilitati publice, si sedinta din 21.11.2007, avand ca obiect probleme de drept solutionate in mod neunitar la nivelul; curtiolor de apel si recomandarea ca aceste litigii sa nu mai fie considerate de contencios administrativ
Asupra conflictului negativ de competenta, curtea retine urmatoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 143,91 lei contravaloare apa potabila si servicii de preluare la canalizare a apelor menajere.
Potrivit art. 51 alin. 3 din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenta instanțelor de contencios administrativ, insa alin. 4 al aceluiasi articol prevede ca soluționarea litigiilor civile și de munca izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecata competente, în condițiile legii.
Tribunalul a apreciat in mod corect ca litigiile avand ca obiect pretentii rezultate din contracte incheiate intre persoanele juridice de drept privat avand ca obiect subfurnizarea de utilitati, sunt de competenta instantei de drept comun, Raporturile juridice dintre operatorii si utilizatorii serviciilor de utilitati publice sunt raporturi juridice de natura contractuala si sunt supuse normelor de drept privat. Instanta de contencios administrativ este competenta numai in privinta raporturilor juridice de drept administrativ in care parte este o autoritate publica, iar ca regula instanta de drept comun este competenta in privinta tuturor celorlalte litigii, raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art. 36 alin. 1 din lege, cum este si cazul raporturilor care se stabilesc intre operatorii de servicii de utilitati publice si utilizatorii acestor servicii, ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
Notiunea de contract administrativ, asa cum este definita de art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea 554/2004 si care ar putea atrage competenta instantei de contencios administrativ nu include si ipoteza solutionarii litigiilor privind contractele de prestari servicii incheiate intre persoane juridice de drept privat privind furnizarea de utilitati, reglementate de Legea 51/2006.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 22 alin. 5 Cod proced. civ. in solutionarea conflictului negativ de competenta ivit intre Judecatoria Targoviste si Tribunalul Dambovita, curtea va stabili competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Targoviste.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta, -"COMPANIA DE TĂRGOVIȘTE, cu sediul în str. - nr.50, cod poștal -, județul, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în Târgoviște, sat Valul, nr. 76, cod poștal -, județul D, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2008.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red./4 ex/26.02.2008
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Maria Stoicescu