Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 16/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.16/CA
Camera de Consiliu de la 02 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
Grefier - - -
Pe rol, soluționareaconflictului negativ de competențăintervenit în acțiunea promovată de reclamanta - - - cu sediul în C,--24, județul C, în contradictoriu cu debitor cu domiciliul în C,-, județul
Procedura de citare este legal îndeplinită, conf. art.22(5) Cod procedură civilă.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare
CURTEA:
Asupra conflictului negativ de competență de față.
Prin cererea formulată la data de 12.05.2008 și înregistrată sub nr- la Judecătoria Constanța, reclamanta - - a solicitat obligarea debitorului Ferat plata sumei de 87,43 RON reprezentând consumul apă precum și chletuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei.
În drept, reclamanta a invocat disp. art.969,979, 1128 și urm. Cod civil, Legea nr.241/2006, art.51 alin.3 din legea nr.51/2006, actualizată.
Prin sentința civilă nr.12760 din 17.07.2008 Judecătoria Constanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 1 alin. 2 lit.g din Legea nr.51/2006 este inclusă în categoria serviciilor comunitare de utilități publice și administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, iar în baza art.42 din lege "furnizarea/prestarea unui serviciu de utilități publice se realizează în una dintre următoarele modalități: a) în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între operator și utilizatorul direct".
Față de aceste dispoziții și în conformitate cu rt.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 care stabilește competența materială a instanțelor de contencios administrativ, instanța a apreciat că, în cauză, competența materială de soluționare revine tribunalului.
S-a mai reținut că, în raport de raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi juridice de natură administrativă privind servicii comunitare de utilități publice, definite astfel printr-o lege specială, OUG nr.13/2008, care stabilește și competența absolută după materie.
Prin sentința civilă nr.1673 din 27.11.2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal, a declinat cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Constanța și a trimis cauza la Curtea de Apel Constanța în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin modificarea Legii nr.51/2006 prin OUG nr.13/2008 instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze numai raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, iar instanța de drept comun este competentă în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat cum este și cazul raporturilor care se stabilesc între operatorii de servicii publice și utilizatorii acestor servicii cum este și raportul din prezenta cauză.
Având în vedere data sesizării instanței, și ținând cont de dispozițiile art.51 alin.3 din legea nr.51/2006 modificată prin OUG nr.13/2008 s-a apreciat că instanța de drept comun este competentă să soluționeze cauza.
La Curtea de Apel Constanța dosarul a fost înregistrat sub nr-.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.22 Cod pr.civilă stabilește că, este competent să judece cauza Judecătoria Constanța pentru următoarele considerente:
1) Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile Legii nr.51/2006.
2) Potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții datorii vamale precum și accesorii ale acestora până la 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal al Curților de Apel dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
3) Conform art.9 alin.1 din Legea nr.51/2006 raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice și utilizatori stabilite pe baza prevederilor prezentei legi sunt raporturi de natură administrativă supuse normelor juridice de drept public.
4) Pe de altă parte în art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 se prevede că, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea executarea contractelor reglementate de prezenta lege precum și celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ.
5) Legea nr.51/2006 a fost modificată prin OUG nr.13/2008 publicată în Monitorul Oficial la 26 februarie 2008.
Prin ea s-a stabilit că, instanța de contencios administrativ este competentă să judece numai în cazul în care raporturile juridice au ca parte autoritatea publică. Celelalte raporturi cad în competența instanței de drept comun.
6) În fine potrivit art.725 Cod procedură civilă, procesele în curs de
judecată la data schimbării competenței instanțelor legal
investite vor continua să fie judecate de aceeași instanță.
În speță,
1.Obiectul cererii de chemare în judecată este un litigiu patrimonial
izvorât din neplata contravalorii serviciilor furnizate pârâtei în baza unui contract de furnizare a serviciului de furnizare a apei potabile și de preluare de la acesta a apelor uzate și meteorice.
2.Competența este determinată prin lege și Legea nr.51/2006 este o lege specială, prin ea s-a stabilit expres competența de soluționare a cauzelor întemeiate pe dispozițiile ei art.51 alin.3 -în sarcina instanței de conntencios administrativ.
3. Legea nr.51/2006 nu face distincție între utilizatorii care deservesc comunitatea și utilizatorii privați persoane fizice sau juridice stabilind competența materială a instanței de contencios administrativ.
4.Legea nr.51/2006 a fost modificată prin OUG nr.13/2008 publicată în Monitorul Oficial din 26 februarie 2008.
Acțiunea de față este introdusă ulteior acestei modificări respectiv la data de 12.05.2008.
5.Acțiunea fiind introdusă ulterior modificării legii prin OUG nr.13/2008 - în condițiile art. 725 Cod procedură civilă sunt incidenta dispozițiile art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 se apreciază că instanța de drept comun este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Așa fiind, Curtea va stabili că este competent să judece cauza Judecătoria Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea promovată de reclamanta - - - cu sediul în C,--24, județul C, în contradictoriu cu debitorul cu domiciliul în C,-, județul C, în favoarea Judecătoriei Constanța.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 februarie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.jud.-
Tehnored.4 ex./11.02.2009
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Data:11.02.2009
CĂTRE,
JUDECĂTORIA CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul cu nr. mai sus rubricat, privind pe creditoarea - -, cu sediul în C,--24, județul C și pe pârâtul cu domiciliul în C,-, județul C, întrucât prin ntința civilă nr.16/CA pronunțată de Curtea de Apel Constanța în data de 02.02.2009 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Dosarul conține _______ file și are atașate:
- dosar nr- al Tribunalului Constanța (7 file);
- dosar nr- al Judecătoriei Constanța (17file).
Președinte de complet,
- - Grefier,
- -
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga