Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 18/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara Operator- 2928

Secția contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr--21.04.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR.18

Camera de consiliu din 20 mai 2008

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta împotriva pârâtei Administrația de Drumuri și Poduri a Județului A, pentru conflict de competență.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților potrivit prevederilor art.22 alin.5 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța constată cauză în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență materială, constată:

Prin acțiunea introdusă în dosarul nr- al Tribunalului Arad reclamanta, în calitate de moștenitoare a mamei sale, decedată, a chemat în judecată pe pârâta Administrația de Drumuri și Poduri a Județului A, solicitând obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând primă de vacanță pentru perioada 2003-2006, cuvenite antecesoarei sale.

Prin sentința civilă nr.2729/20.XI.2007 Tribunalul Arad și-a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei Arad, cu motivarea că reclamanta este fiica numitei, în prezent decedată, și care a fost încadrată ca funcționar public în cadrul Administrației de Drumuri și Poduri a Județului

Potrivit art. 911din Legea nr. 188/1999, completată prin Legea nr. 251/2006, cauzele care au ca obiect raporturi de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

Constatând că între reclamantă și pârâtă nu există nici un raport de serviciu, că aceasta are doar vocație succesorală, nefiind dezbătută succesiunea după defuncta, instanța apreciază că soluționarea cauzei de față este de competența Judecătoriei Arad, potrivit art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă.

La rândul său Judecătoria Arad și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Arad, ca instanță de contencios administrativ reținând că, litigiul de față privește drepturile bănești cuvenite în baza Legii nr.188/1999, aspect care atrage competența materială a Tribunalului în primă instanță, prin prisma art.911din această lege.

Împrejurare potrivit căreia respectivele drepturi sunt solicitate de către un succesor al persoanei care a avut calitatea prevăzută de lege și în baza căreia se solicită plata drepturilor salariale nu este de natură să confere cauzei un caracter civil care să atragă competența Judecătoriei prin prisma art.1 din Cod procedură civilă, deoarece, în considerarea instanței, problematica de fond a cauzei vizează temeinicia pretenției ce decurge din aplicarea Legii nr.188/1999, iar aspectele de natură succesorală sunt subsecvente celei dintâi.

Deoarece, în considerarea instanței, problema de fond a cauzei vizează temeinicia pretenției prin prisma Legii nr.188/1999, iar aspectele de natură succesorale sunt subsecvente acesteia, se apreciază, prin prisma art.17 Cod procedură civilă, în sensul potrivit căruia capătul de cerere care are o natură determinantă este de cel care reprezintă elementul hotărâtor în stabilirea competenței materiale. Cum acesta este cel decurgând din aplicarea legii nr.188/1999, instanța, în baza art.158 și art.159 Cod procedură civilă, a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad.

Asupra conflictului negativ de competență materială Curtea de Apel Timișoara stabilește, în condițiile art.22 Cod procedură civilă, competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctei, împotriva pârâtei Administrația de Drumuri și Poduri a jud.A, în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios-administrativ, pentru că:

Obiectul acțiunii reprezintă obligarea pârâtei Administrația de Drumuri și Poduri a jud.A, la plata primelor de vacanță pentru perioada 2003-2006, actualizate în temeiul art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici.

Reclamanta a formulat acțiunea în calitate de moștenitoare a mamei sale, care a decedat și care a fost încadrată anterior decesului, ca și funcționar public la pârâtă, conform probelor dosarului.

Potrivit art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Acțiunea de față cade sub incidența acestei dispoziții legale având în vedere calitatea de funcționar public a antecesoarei reclamantei. Legiuitorul reglementând prin norma susmenționată o competență materială specială după calitatea de funcționar public a uneia din părțile din proces.

Cum reclamanta, ca și moștenitoare a defunctei, se drepturilor acesteia, în măsura în care își dovedește calitatea procesuală activă, revine instanței de contencios administrativ competența materială pentru soluționarea litigiului în temeiul art.109 din Legea nr.188/1999 republicată.

Împrejurarea că reclamanta nu a dezbătut succesiune după defunctă, cum se reține în dosar nr- al Tribunalului Arad, are relevanță juridică numai cu privire la calitatea sa procesuală activă și nu schimbă competența materială specială a instanței în judecarea litigiului, raportat la norma legală susmenționată, astfel că se trimite prin regulator de competență la Tribunalului Arad, ca instanță de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctei, împotriva pârâtei Administrația de Drumuri și Poduri a jud.A, în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios-administrativ.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică 20.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER, - - - -

Se comunică:

- reclamantei - -A,-, jud.

- pârâteii- Administrația de Drumuri și Poduri a jud.A - A, str.-.- nr.1bis, jud.

Emis 2 com.

Red.-21.05.2008

Tehnored. - 23.05.2008; 4 ex.

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 18/2008. Curtea de Apel Timisoara