Conflict de competență - contencios administrativ. Încheierea /2009. Curtea de Apel Ploiesti

RO MÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

ÎNCHEIERE

Ședința din camera de consiliu din data de 03 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Prahova și Judecătoria Sinaia în ceea ce privește soluționarea acțiunii având ca obiect anulare act administrativ formulată reclamantul, domiciliat în G,--103,.1C1.4 județul G, cu domiciliul ales în G,-, județul G în contradictoriu cu pârâta SA Publice-Poliția Comunitară, cu sediul in S,- județul

LA apelul nominal, făcut în camera de consiliu, au lipsit reclamantul și pârâta SA Publice-Poliția Comunitară

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

CURTEA

Constată că dosarul a fost greșit înregistrat ca fiind fond - contencios administrativ și fiscal - conflict de competență, el fiind, de fapt, recurs, deoarece obiectul dosarului îl reprezintă recursul formulat de pârâta SA Publice - Poliția Comunitară S, împotriva sentinței nr. 481 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a declinat competența de soluționare a litigiului, în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Potrivit art. 99 alin.3 din Regulamentul de Odine al Instanțelor completul de judecată va fi întregit cu primii 2 judecători ai completului de recurs din lista de permanență

În consecință:

DISPUNE

Potrivit art. 99 alin.3 din Regulamentul de Odine al Instanțelor completul de judecată va fi întregit cu primii 2 judecători ai completului de recurs din lista de

permanență, respectiv și -.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 decembrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1714

Ședința publică din data de 03 decembrie 2009

Președinte - - -

Judecători -

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtulConsiliul Local- SA Publice-Poliția Comunitară, cu sediul in S,- județul P, împotriva sentinței nr. 480 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în G,--103,.1C1.4 județul G, cu domiciliul ales în G,-, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurentul-pârât Consiliul Local- SA Publice - Poliția Comunitară S și intimatul-reclamant .

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local anularea notei de constatare nr. 01233/23.05.2009 pe care o consideră netemeinică și nelegală.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura luată împotriva sa este nelegală, deoarece constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației sunt de competența exclusivă a organelor de poliție și, în fapt, nu există niciun indicator care să restricționeze oprirea sau staționarea autovehiculelor pe acel tronson de drum.

La termenul de judecată din data de 07.07.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale și, prin sentința civilă nr. 880/07.07.2009 a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția de Contencios Administrativ, reținându-se că reclamantul contestă un act

administrativ, respectiv nota de constatare nr.01233/23.05.2009, căruia nu îi sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 2/2001.Acest fapt rezultă și din HCL nr. 88/12.08.2008 și Regulamentul de punere în aplicare, cu privire la care este reglementată o procedură specială de contestare, administrativă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 20.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția de Contencios Administrativ, sub nr-, iar la termenul de judecată din data de 15.10.2009, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale ramânând în pronunțare asupra acesteia, potrivit dispozițiilor art. 137.civ.

Cod Penal

Prin sentința nr. 480 din 15 octombrie 2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sinaia, s- constatat ivit conflict negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahovaa reținut că reclamantul contestă nota de constatare nr. 01233/23.05.2009, întocmită în baza HCL nr. 88/2008 modificată prin HCL nr. 34/2009, și a Regulamentului privind operațiunea de blocare /deblocare, fiind lipsită de relevanță denumirea actului sancționator ca fiind notă de constatare, în realitate, esența lui constituind- măsura sancționatorie emisă în temeiul unei hotărâri a consiliului local și pentru care sunt aplicabile prevederile OG nr. 2/2001.

Această instanță a constatat că exista o diferență între un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel cum este reglementat de Legea nr. 554/2004, și un act constatator al unei contravenții săvârșită în condițiile stipulate de OG nr. 2/2001, care intră în competența materială a judecătoriei, măsura luată de către reprezentanții pârâtului este o sancțiune contravențională complementară, competența revenind deci, potrivit OG nr. 2/2001, judecătoriei ca instanță de fond întrucât blocarea /ridicarea unui autovehicul nu se poate face decât în urma angajării vreunei forme de răspundere juridică a conducătorului auto, răspundere care nu poate fi decât răspunderea contravențională a persoanei vinovate de parcarea, oprirea sau staționarea neregulamentară a autovehiculului, care, de altfel, este prevăzută expres de dispozițiile OUG nr. 195/2002 și HG nr. 1391/2006, în hotărârile de consiliu local care autorizează măsura blocării /ridicării unui autovehicul, fiind menționat, în mod expres, ca temei juridic OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

La pronunțarea acestei soluții, Tribunalul Prahovaa ținut seama de punctul de vedere exprimat în minuta întâlnirii dintre membrii Comisiei pentru,unificarea practicii judiciare, cu președintele Secției de Contencios Administrativ si Fiscal de la ICCJ, reprezentații Secției Comerciale a ICCJ, reprezentanții Parchetului de pe lângă ICCJ și președinții Secțiilor comerciale și ai Secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, având ca obiect unificarea practicii judiciare, din data de 10.04.2009, această opinie are caracter obligatoriu pentru instanțe, în realizarea obiectivului de unificare a practicii judiciare la nivel național.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local- SA Publice-Poliția Comunitară S, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea soluției pronunțate de Tribunalul Prahova întrucât obiectul cauzei este reprezentat de anularea unui act administrativ reprezentat de nota de constatare 01233

din 23 mai 2009, ce are caracteristicile unui act administrativ, este emis de reprezentanții legali ai autorităților publice locale în executarea HCL S 88/2008 și aplicarea art. 38 din Legea 215/2001 și art. 27 din Legea 373/2006, stabilindu-se ca trotuarele, aleile publice și căile de acces de pe raza orașului S să fie exploatate prin perceperea unui tarif pentru eliberarea lor în cazul ocupării ilegale prin staționarea autovehiculelor, în baza acestei hotărâri a consiliului local se procedează la blocarea roților autoturismelor, ca o garanție a efectuării plății tarifului și perceperii acestuia, ce nu reprezintă o amendă contravențională.

Analizând sentrința recurată prin prisma criticilor formulate, a nomelor legale incidente în cauză, art. 304 și 304 ind. 1 Cod proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin 88/12 august 2008, modificată prin 34/16.02.2009, Consiliul Local Saa probat Regulamentul privind operațiunea de deblocare pentru autoturismele care ocupă ilegal drumurile publice sau terenul din domeniul public și privat al orașului S, temeiul de drept al emiterii celor două hotărâri fiind dispozițiile OUG 195/2002 și cele ale OG 2/2001, în regulament statuându-se asupra modului de desfășurare a activităților de blocare și de deblocare autovehiculelor oprite sau staționate ilegal, art. 11 reglementând conținutul notei de constatare ce se se va completa de către agenții poliției comunitare, ce au calitatea de agenți constatatori.

În executarea celor două hotărâri ale Consililui Local S, la data de 23 mai 2009 a fost emisă nota de constatare 01233 prin care s-a procedat la blocarea autoturismului Audi A 6 cu număr de înmatriculare -, ce aparține reclamantului, în nota de constatare fiind menționat expres că sunt aplicabile dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, prin nota de constatare 02133 din 23 mai 2009 s-a aplicat reclamantului o măsură administrativă sancționatorie pentru încălcarea unei obligații stabilite prin hotărârile consiliului local, acesta având abilitatea, potrivit art. 2 alin. 2 din OG 2/2001, să stabilească fapte ce constituie contravenții, cu indicarea procedurii aplicabile și a persoanelor ce au calitatea de agenți constatatori, în materiile în care nu sunt emise acte normative cu un astfel de obiect, în OUG 195/2002 și regulamentul său de aplicare nefiind prevăzută ca și contravenție oprirea, staționarea sau parcarea autoturismelor pe drumurile publice și terenurile ce aparțin domeniului public și privat al orașului

Întrucât prin nota de constatare, a cărei anulare s-a solicitat de către reclamant au fost luate măsuri cu caracter sancționator, sunt aplicabile dispozițiile OG2/2001, cum, de altfel se precizează expres,atât în formular, cât și în hotărârile emise de Consiliul Local S pentru aprobarea și modificarea regulamentului privind operațiunea de blocare și de deblocare a autovehiculelor parcate ilegal, în mod corect Tribunalul Prahovaa admis excepția necompetenței materiale și declinat competența de soluționare, în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Motivul de recurs, potrivit căruia nota de constatare este un act administrativ, având caracteristicile unui astfel de act, Curtea constată că nu este întemeiat, întrucât, potrivit art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ, ce poate fi anulat într-o acțiune promovată conform acestui act normativ special, este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea

executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând

raporturi juridice, condiții pe care nu le întrunește nota de constatare 01233 din 23 mai 2009, întrucât nu este emisă în executarea legii, ci în executarea unor acte administrative normative emise de Consiliul Local S, cum sunt HCL 88/2008 și 34/2009.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect Tribunalul

P a admis excepția necompetenței materiale întrucât nota de constatare nu este act administrativ, ci un act prin care s-a dispus o măsură cu caracter sancționator, în conformitate cu OG 2/2001, în această materie competența de soluționare revine instanței de drept comun, conform art. 1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și art. 32 din ordonanță, hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, să fie respins.

Întrucât hotărârea pronunțată de Tribunalul Prahova este irevocabilă, prin respingerea prezentei căi de atac, iar hotărârea pronunțată de Judecătoria Sinaia este, de asemenea, irevocabilă prin nerecurare, sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 2 Cod proc. civ. există conflict negativ de competență, astfel că, prezenta cauză va fi trimisă Curții de Apel Ploiești pentru a se pronunța asupra acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul LocalSA Publice-Poliția Comunitară, cu sediul în S,-, județul P, împotriva sentinței nr. 480 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în G,--103,.1C1.4 județul G, cu domiciliul ales în G,-, județul

Trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru înregistrare și repartizare aleatorie a conflictului negativ de competență-contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - -

Fiind eliberată din funcție, prin

pensionare, se semnează de

PREȘEDINTELE INSTANȚEI

GREFIER,

- -

red MS

tehnored MC

4 ex/10.12.2009

f- Trib.

operator de date cu caracter personal/ notificare nr. 3120

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Încheierea /2009. Curtea de Apel Ploiesti