Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 201/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.201/CA
Ședința din Camera de Consiliu de la 13 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI, cu sediul în C,-, județul C și pe pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI 529, cu sediul în C, -, nr.1, - județul C, având ca obiect conflict de competență.
La apelul făcut a răspuns consilier juridic pentru reclamantă, lipsind pârâta.
Cauza se soluționează fără citarea părților conform art. 22(5) Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul legal al reclamantei consilier juridic învederează instanței că în conformitate cu prevederile art.51 al.3 din Legea nr.51/2006, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate sau prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ.
Arată că normele de procedură, cum este și cea mai sus amintită, sunt norme juridice de strictă interpretare. Chiar dacă prin OUG nr.13/2008 - text în vigoare din 26.02.2008, textul art.51 al.3 din Legea nr.51/2006 s-a modificat, această modificare nu are relevanță în cauză întrucât la data sesizării instanței de contencios administrativ aceasta era competentă, norma de procedură neretroactivând. Se arată că potrivit art.725 Cod pr.civilă procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În concluzie, susține că în cauză competența revine tribunalului - secția de contencios administrativ, în sprijinul acestei susțineri fiind și practica Curții de APEL CONSTANȚA ce a stabilit în acest sens.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra regulatorului de competență de față:
Reclamanta a solicitat la data de 21.12.2007 Tribunalului Constanța, în temeiul dispozițiilor art.969, 970 Cod civil, Legii nr.326/2001, Legii nr.554/2004, obligarea pârâtei Asociației de Locatari 529 la plata serviciilor furnizate.
Instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța secția contencios administrativ fiscal.
Prin sentința civilă nr.390 din 7.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Constanțaa reținut că instanța competentă să judece cauza este judecătoria pentru că potrivit art.51 al.3 din Legea nr.51/2006, modificat prin OUG nr.13/2008 soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate se realizează de instanța de judecată în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul/ sediul utilizatorului.
Investită astfel cu judecata cauzei, Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr.8298 din 15.05.2008 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța pe considerentul că raporturile juridice ce derivă din contractul de furnizare, cu utilizatorul serviciului public de apă și canalizare sunt de natură administrativă iar acțiunea a fost introdusă anterior datei de 26 februarie 2008 când Legea nr.51/1996 a fost modificată prin OUG nr.13/2008.
Constatând ivit conflictul negativ de competență conform art.20 pct.2 Cod pr.civilă, în baza art.21 Cod pr.civilă Judecătoria Constanțaa înaintat dosarul Curții de APEL CONSTANȚA în drept să hotărască asupra conflictului.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.22 Cod pr.civilă stabilește că, este competent să judece cauza Tribunalul Constanța pentru următoarele considerente:
1) Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile Legii nr.51/2006.
2) Potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții datorii vamale precum și accesorii ale acestora până la 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal al Curților de Apel dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
3) Conform art.9 alin.1 din Legea nr.51/2006 raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice și utilizatori stabilite pe baza prevederilor prezentei legi sunt raporturi de natură administrativă supuse normelor juridice de drept public.
4) Pe de altă parte în art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 se prevede că, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea executarea contractelor reglementate de prezenta lege precum și celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ.
5) Legea nr.51/2006 a fost modificată prin OUG nr.13/2008 publicată în Monitorul Oficial la 26 februarie 2008.
Prin ea s-a stabilit că, instanța de contencios administrativ este competentă să judece numai în cazul în care raporturile juridice au ca parte autoritatea publică. Celelalte raporturi cad în competența instanței de drept comun.
6) În fine potrivit art.725 Cod procedură civilă, procesele în curs de
judecată la data schimbării competenței instanțelor legal
investite vor continua să fie judecate de aceeași instanță.
În speță,
1.Obiectul cererii de chemare în judecată este un litigiu patrimonial
izvorât din neplata contravalorii serviciilor furnizate pârâtei în baza unui contract de furnizare a serviciului de furnizare a energiei în temeiul Legii nr.51/2006.
2.Competența este determinată prin lege și Legea nr.51/2006 este o lege specială, prin ea s-a stabilit expres competența de soluționare a cauzelor întemeiate pe dispozițiile ei art.51 alin.3 -în sarcina instanței de conntencios administrativ.
3. Legea nr.51/2006 nu face distincție între utilizatorii care deservesc comunitatea și utilizatorii privați persoane fizice sau juridice stabilind competența materială a instanței de contencios administrativ.
4.Legea nr.51/2006 a fost modificată prin OUG nr.13/2008 publicată în Monitorul Oficial din 26 februarie 2008.
Acțiunea de față este introdusă anterior acestei modificări respectiv la data de 17.04.2007.
5.Acțiunea fiind introdusă anterior modificării legii prin OUG nr.13/2008 - în condițiile art. 725 Cod procedură civilă sunt incidenta dispozițiile art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 privind competența de soluționarea cauzei de instanța de contencios administrativ pentru că, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de aceleași instanțe.
La 26 februarie 2008 când a intrat în vigoare OUG nr.13/2008 prin care s-a modificat Legea nr.51/2006 - cu privire la competență - cauza era în curs de judecată.
Așa fiind, în baza art.22 Cod procedură civilă, cu referire la art.725 Cod procedură civilă, se va admite sesizarea și Curtea va stabili că este competent să judece cauza Tribunalul Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.22 Cod procedură civilă stabilește în favoarea TRIBUNALULUI CONSTANȚA - Secția de contencios administrativ competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI, cu sediul în C,-, județul C și pe pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI 529, cu sediul în C,-, -M7, județul
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 august 2008.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
- -
red.jud.hot.-/15.08.2008
dact.gref./4 ex.22.08.2008
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Data:______________
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul cu nr. mai sus rubricat, privind pe creditoarea T, cu sediul în C,-, județul C și pe pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI 529, cu sediul în C,-, -M, județul C, întrucât prin ntința civilă nr.201/CA pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în data de 13.08.2008 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ.
Dosarul conține _______ file și are atașate:
- dosar nr- al Judecătoriei Constanța (46 file);
- dosar nr- al Tribunalului Constanța (30 file).
Președinte de complet,
- - Grefier,
- -
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica