Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 24/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 24/F-CC

Ședința publică din 27 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

Grefier: - -

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Vâlcea și Judecătoria Rm. V în soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul, domiciliat în Rm.V, Calea lui, nr.60, -1,.C,.9, județul V, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V,-, jud. V, DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în C,-, județul D, și BIROUL VAMAL RM., cu sediul în Rm.V, str. -, nr.3, județul

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța a reținut cauza pentru pronunțarea regulatorului de competență.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea nr- înregistrată la Judecătoria Rm. V - Secția Civilă, reclamantul a formulat contestație la executare în contradictoriu cu pârâții Direcția -ă a Finanțelor Publice V și Direcția Regională Vamală C prin Biroul Vamal Rm.V solicitând anularea formelor de executare - somațiile nr. 97 și 98/09.02.2007 -, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Totodată, reclamantul a arătat că înțelege să conteste și titlul executoriu propriu zis.

La data de 04.09.2007 reclamantul depus la dosar o cerere de precizare prin care a arătat că înțelege să conteste titlul executoriu reprezentat de Actul Constatator nr. 213/12.06.2003, Actul de nr. 49/12.06.2003 și Actul de Penalități nr. 28/12.06.2003, precum și Actul Constatator nr. 308/13.07.2004 întocmite de Biroul Vamal Rm. V din cadrul Direcției Regionale Vamale

Prin sentința nr. 4205/04.09.2007 Judecătoria Rm. V și-a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Vâlcea, reținând că actele vamale de impunere pot fi contestate potrivit art. 209 din Codul d e procedură fiscală și că este în competență Tribunalului să verifice legalitatea parcurgerii procedurii prealabile și legalitatea actelor vamale respective potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 29/15.01.2008 Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență materială și, la rândul său, și-a declinat competența la Judecătoria Rm. V, sesizând Curtea de APEL PITEȘTI pentru soluționarea conflictului negativ născut în fața sa.

În motivarea sentinței, Tribunalul Vâlceaa reținut că, la data de 15.01.2008, avocatul reclamantul a precizat în mod verbal acțiunea în sensul că aceasta este o contestație la executarea somațiilor nr. 97 și 98/09.02.2007, și nu o contestație la titlu. Ca atare, sunt aplicabile dispoz. art. 400 și 373 alin. 2.proc.civ.

Curtea, învestită cu pronunțarea regulatorului de competență, constată că precizarea verbală a obiectului acțiunii reclamantului, făcută de avocatul acestuia în ședință publică, nu valorează modificare de acțiune în condițiile art. 132 alin. 1.proc.civ. și nu învestește instanța de fond cu o noua pretenție față de cea expusă prin cererea de chemare în judecată, precizată, înregistrată la Judecătoria Rm. În cazul în care ar fi existat o modificare a cadrului procesual sub aspectul obiectului acțiunii în justiție, declinarea de competență a Tribunalului Vâlcea nu atrăgea conflictul negativ de competență, întrucât se presupune că Tribunalul și-ar fi verificat competența în raport cu un alt obiect decât cel prezentat inițial Judecătoriei.

Prin urmare, Curtea va decide asupra conflictului de competență în raport de cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în fața Judecătoriei Rm. V, așa cum fost precizată în scris la data de 04.09.2007.

Prin cererea cu care a învestit Judecătoria Rm. V, așa cum a fost precizată la data de 04.09.2007, reclamantul a contestat ca fiind nelegale actele vamale emise de Biroul Vamal Rm. V privind plata de taxe vamale, accize, TVA, penalități de întârziere.

Actele respective sunt titluri executorii - devenite astfel fie prin parcurgerea fără succes a procedurii administrative și a celei jurisdicționale de contencios administrativ ulterioare, fie prin neparcurgerea procedurilor respective - însușire în considerarea căreia au fost emise și somații de plată premergătoare executării silite.

Contestația respectivelor acte reprezintă o contestație la titlu executoriu.

Din interpretarea prevederilor art. 137 alin. (2) și art. 175 alin (1) din Codul d e procedură fiscală - în forma în vigoare la data sesizării Judecătoriei RM. V (actual art. 141 alin. 2 și art. 205 alin. 1) - rezultă că un act administrativ fiscal a cărui creanță fiscală a ajuns scadentă, dobândește statutul unui titlu executoriu având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal.

Potrivit Cap. XI "Contestația la executare silită", art. 169 alin. 3 și 4.proc. fisc. " Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență".

Textul este menținut în prezent în art. 172 alin. 3 și 4.proc.fisc.

În speță, pe de o parte, titlurile executorii nu sunt hotărâri judecătorești și nici acte date de alte organe jurisdicționale, iar pe de altă parte, contestarea lor - ca și titluri executorii - nu cunoaște o altă procedură legală.

Cum, potrivit art. 373 alin. 2 și art. 400 alin. 2.proc.civ. judecătoria d e la locul executării silite are competența materială de drept comun să soluționeze contestațiile la titlu care nu emană de la un organ de jurisdicție, rezultă că, în cauză, Judecătoria Rm. V este competentă să soluționeze cererea reclamantului.

Precizarea la acțiune făcută de reclamant la data de 04.09.2007 nu poate fi interpretată ca fiind o acțiune în contencios administrativ formulată în condițiile art. 188 alin. 2.proc.fisc. (actual art. 218 alin. 2) și cu atât mai puțin o contestație formulată în temeiul art. 209.proc.fisc. care se soluționează de organele fiscale, întrucât se depășește cadrul procesual fixat de însuși reclamantul și se contravine dipozițiilor legale sus expuse sau amintite.

Pentru cele arătate, văzând dispoz. art. 20 și art. 22.proc.civ. Curtea va stabili competența materială de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei Rm.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența materială de soluționare a contestației formulată de contestatorul, domiciliat în Rm.V, Calea lui, nr.60, -1,.C,.9, județul V, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V,-, jud. V, DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în C,-, județul D, și BIROUL VAMAL RM., cu sediul în Rm.V, str. -, nr.3, județul V,în favoarea Judecătoriei Rm..

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

-

Grefier,

Red.

6EX/29.02.2008

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 24/2008. Curtea de Apel Pitesti