Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 24/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 05.11.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR. 24

CAMERA DE CONSILIU D- 2009

PREȘEDINTE: Pătru Răzvan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș - Secția Contencios Administrativ și Fiscal și Judecătoria Timișoara, în soluționarea acțiunii formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții Primăria prin Primar și Primarul Municipiului T, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în camera de consiliu se constată lipsa părților.

Procedură completă. Dată fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

CURTEA

1. Conținutul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr- la data de 30.10.2008 reclamanta COMPLEX a solicitat, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, reprezentată prin Primar, și PRIMARUL MUNICIPIULUI T, să se constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 din nr. 34/1998, de prelungire a contractului de închiriere, să fie obligați pârâții să prelungească contractul de închiriere nr. 1304/2002 pe o perioadă de 10 ani, începând cu data de 01.01.2009 și până la data de 31.12.2018, sub sancțiunea unei penalități de 1000 lei/zi de întârziere, iar, în caz de refuz, hotărârea instanței să suplinească consimțământul pârâților la prelungirea contractului de închiriere.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că folosește spațiul în discuție în baza contractului de închiriere nr. 1304/2002, încheiat cu pârâtele, valabil până la data de 01.01.2009. reclamanta a învederat faptul că potrivit art. 4 din HCL nr. 34/1998, se poate dispune prelungirea contractului, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste text de lege, și anume: chiriașul să-și fi manifestat intenția de prelungire a contractului de închiriere cu cel puțin 30 zile înainte de data expirării acestuia, chiriașul să nu fi încălcat clauzele speciale din contractul inițial, de natură să fi dus la rezilierea acestuia, chiriașul să accepte noul model al contractului de închiriere.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile nr. 34/1998 și art. 1073. civ.

2. Soluția Judecătoriei Timișoara:

Prin sentința civilă nr. 3203/05.03.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Judecătoria Timișoaras -a dispus declinarea competentei soluționării cauzei in favoarea Tribunalului Timiș - Secția de Contencios Administrativ reținându-se aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoaraa reținut că întrucât contractul de închiriere încheiat de părți are ca obiect un bun ce aparține domeniului public al Municipiului T, estre un act administrativ, litigiul ce are ca obiect prelungirea duratei închirierii este de competența instanței de contencios administrativ, în sensul dispozițiilor legale sus-menționate; având în vedere dispozițiile art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei de față aparține Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

3. Soluția Tribunalului Timiș:

În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 31.02.2009, sub nr. dosar -- Secția comercială și de contencios administrativ.

În acest dosar, Tribunalul Timișa pronunțat sentința civilă nr. 817/21.10.2009 prin care a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal; a declinat competența privind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta - COMPLEX SRL T în contradictoriu cu pârâții Primăria T reprezentată prin Primar și Primarul Mun. T, având ca obiect obligația de a face, în favoarea Judecătoriei Timișoara; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, și Judecătoria Timișoara și a dispus înaintarea dosarului Curții de APEL TIMIȘOARA pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competență.

Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul Timișa reținut că, prin acțiunea introductivă reclamata a solicitat instanței ca prin hotărârea pre care o va pronunța să oblige pârâții să prelungească contractul de închiriere nr. 1304/2002 pe o perioadă de 10 ani, prin urmare obiectul acțiunii este obligația de a face respectiv de a încheia un contract, care prin esența lui are caracter civil, și are nici o legătură cu acele acte care impun o autoritate publică, fiind este cunoscut că actele administrative, sunt manifestări unilaterale de voința, emise in vederea realizarea puterii de stat, ceea ce nu e cazul în speță, având în vedere că în literatura de specialitate,este unanim acceptată opinia potrivit căreia, contractul de închiriere are caracter esențialmente civil chiar dacă una dintre părți este o autoritate administrativ teritorială a statului.

S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, este consacrat principiul disponibilității în procesul civil "în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", astfel că reclamanta fixează în cererea sa de chemare în judecată limitele și obiectul acțiunii.

Reclamanta nu a solicitat anularea vre-unui titlului fiscal, conform dispozițiile nr.OG 92/2003 modificată și completată privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu dispozițiile legii 554/2004 a contenciosului administrativ și nici anularea vreunei decizii pronunțate în procedură administrativă, pentru a se invoca disp. art. 188 alin. 2 din aceiași ordonanță.

Analizând din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, instanța conform art. 158 coroborat cu art. 137 Cod procedură civilă, a constatat că obiectul acțiunii reclamantului îl constituie obligație a face.

Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.Acțiunea reclamantului nu se încadrează în aceste prevederi legale, întrucât nu solicită anularea unui act administrativ și nici nu invocă refuzul autorității pârâte de a soluționa vreo cerere a acestuia, astfel că raportat la disp. art. 2 Cod procedură civilă care reglementează competența după materie, coroborat cu aceste dispoziții legale, Tribunalul Timișa admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, iar conform art. 20 alin. 2 Cod procedură civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, astfel că în conformitate cu disp. art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă a înaintat dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA pentru emiterea regulatorului de competență.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 05.11.2009.

4. Analiza Curții de APEL TIMIȘOARA cu privire laconflictul de competență:

Analizând probatoriul administrat în cauză cu privire la prezentul conflict de competență, Curtea constată următoarele:

Reclamanta a solicitat în prezenta cauză obligarea Primăriei Municipiului T și a Primarului Municipiului T la prelungirea unui contract de închiriere a cărui durată expira la 1.01.2009.

În examinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, Curtea precizează că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, " orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Totodată, conform art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege"activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Curtea reține, așadar, în raport cu textele legale citate, că instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze numai acele litigii în care autoritățile publice au emis sau au refuzat emiterea unor acte administrative, iar nu toate litigiile în care sunt chemate în judecată aceste autorități sau persoanele asimilate acestora.

În prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, reclamanta a solicitat obligarea Primăriei Municipiului T și a Primarului Municipiului T la prelungirea unui contract de închiriere.

Așadar, în litigiu nu este discutată legalitatea unui act administrativ sau refuzul emiterii unui astfel de act.

Curtea subliniază că nu este vorba nici despre încheierea sau refuzul de a încheia un contract administrativ, întrucât un astfel de contract are ca obiect, conform art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,"punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ". Or, spațiul comercial în litigiu nu este proprietate publică, respectiv nu face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, ci face parte din domeniul privat al Municipiului

Or, atâta vreme cât - conform art. 44 alin. 2 teza I din Constituția României - "proprietatea privată este garantată și ocrotităîn mod egal de lege, indiferent de titular", nu se poate reține că li se aplică regimul special, de drept administrativ, hotărârilor prin care Primarul Municipiului T exercită atribuții de administrare a unui bun proprietate privată al unității administrativ-teritoriale, întrucât acest regim special, de drept administrativ, este specific atribuțiilor conferite acestei autorități administrative în vederea exercitării punerii în valoare a bunurilor proprietate publică și a serviciilor publice de interes local.

Concluzia contrară ar înfrânge dispozițiile 44 alin. 2 teza I din Constituția României, deoarece s-ar ajunge la o protecție specială a patrimoniului privat al unității administrativ-teritoriale, prin aplicarea regimului de drept administrativ, care presupune nu numai o competență specială a instanțelor de contencios administrativ în controlul judiciar al acestor acte, dar și reguli procedurale diferite, cum sunt cele referitoare la îndeplinirea obligatorie a procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, chiar dispozițiile art. 121 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 prevăd că "bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel". Or, prin dispoziții de drept comun se înțelege și regimul juridic aplicabil actelor juridice privind bunurile care fac parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, inclusiv natura juridică a acestor acte și dispozițiile procedurale aplicabile în cazul contestării lor în justiție.

Curtea constată, așadar, că nu sunt întrunite cumulativ ambele condiții impuse de art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a se reține competența instanței de contencios administrativ în prezenta cauză, respectiv, deși unadintrepărți este o autoritate publică, însă conflictul nu s-a născut "fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Așadar, în absența unor dispoziții procesuale speciale, sunt incidente dispozițiile art. 1 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora judecătoriile judecă"în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe",iar sub aspectul competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile art. 5 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora " cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședință cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului".

În raport cu cele arătate anterior, instanța apreciază că prezenta cauză este de competența Judecătoriei Timișoara motiv pentru care - în soluționarea conflictului de competență - va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Față de dispozițiile art. 22 alin. 5 Cod de Procedură Civilă - potrivit cărora "instanța competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților. Hotărârea este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepția celei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care este irevocabilă",instanța reține că prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER

- - - -

Se comunică:

- reclamantei - - SRL, cu sediul în T,- și cu sediul procedural în T la &, bd.- - nr.25,.1,

- pârâtei - Primăria prin Primar, T, bd.- nr.1,

- pârâtului - Primarul Municipiului T, T, bd.- nr.1,

Red./23.12.2009

Tehnored. / 30.12.2009/ 5 ex.

Președinte:Pătru Răzvan
Judecători:Pătru Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: