Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 28

Ședința din Camera de Consiliu de la 05 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

Grefier - -

X X

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Secțiile Civilă și Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Dolj, privind recursul declarat de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței nr.13870 din data de 24 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care Curtea a constatat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, contestatorul a formulat contestație împotriva executării silite pornite prin titlul executoriu nr.-/13.06.2007, emis de Administrația Finanțelor Publice C, solicitând anularea acestuia și a obligației de plată sumei de 52 lei pe care nu o datorează, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale în valoare de 1000 lei.

Prin sentința nr.13870 din 24 octombrie 2007, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice

A fost admisă în parte cererea privind daunele morale.

A fost anulată somația nr. -/13.06.2007 și titlul executoriu nr.-/13.06.2007.

A fost obligată intimata către contestator la plata sumei de 300 lei daune morale și 39 lei cheltuieli de judecată ( taxă timbru și timbru judiciar).

S-a dispus restituirea către contestator a sumei de 3 lei achitată cu titlu de taxă de timbru pentru contestația la executare, conform chitanței seria - nr.-/09.07.2007, emisă de Primăria C - Direcția de Impozite și Taxe.

S-a dispus restituirea către contestator a sumei de 5 lei, consemnată la CEC cu titlul de cauțiune conform recipisei de consemnare nr.-/1/18.10.2007.

Împotriva sentinței Judecătoriei Craiovas -a declarat recurs de către Administrația Finanțelor Publice

Prin încheierea din data de 18 februarie 2008, Tribunalul Dolj - Secția Civilă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.

Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr.0337 din 26 martie 2008, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind recursul C, în favoarea Secției civile a Tribunalului Dolj și constatând ivit conflict negativ de competență a înaintat dosarul la Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Examinând cauza, Curtea constată că în speță nu este conflict negativ de competență.

În conformitate cu prevederile art.20 pct.2 din Codul d e procedură civilă, există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași cauză.

Având în vedere textul legal enunțat, Curtea va analiza dacă hotărârile sunt pronunțate de două instanțe, în sensul stabilit de Codul d e procedură civilă.

În conformitate cu art.1-4 Cod pr.civilă, instanțele judecătorești sunt Judecătoriile, Tribunalele, Curtea de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din examinarea textelor enunțate, rezultă că în stabilirea competenței după materie se au în vedere instanțele, așa cum sunt ele precizate în textele respective.

Organizarea internă a fiecărei instanțe, prin împărțirea în secții specializate, nu conduce la apariția unor noi instanțe, respectiv a secțiilor care funcționează în cadrul unei instanțe.

Conflictul negativ de competență apare numai dacă două instanțe, prin hotărâri irevocabile, se declară necompetente de a judeca aceeași cauză.

Ori, în speța de față s-au declarat necompetente două secții ale aceleiași instanțe, situație în care, pe cale administrativă, trebuia să se stabilească secția căreia îi revine competența de a soluționa dosarul.

Așadar, între secțiile aceleiași instanțe nu există conflict negativ de competență.

Mai mult, trebuie precizat că Secția civilă a Tribunalului Dolja admis excepția de necompetență în soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în contestație la executare și a declinat competența de soluționare a cauzei la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Din prevederile art.2 pct.1 lit.d, pc, se reține că tribunalul este primă instanță în cazul proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ.

Tribunalul este instanță de recurs numai în materiile date expres în competența sa.

Referirea secției civile la faptul că raportul juridic se soluționează de către secția comercială și de contencios administrativ este complet eronată, deoarece contestația la executare este reglementată distinct de acțiunile care privesc fondul unei cauze.

Astfel, art.399 Cod pr.civilă prevede că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar în baza art.400 alin.1 contestația se introduce la instanța de executare.

Conform art.373 alin.2 Cod pr.civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Trebuie precizat că în baza art.402 alin.2, hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, așadar se exercită împotriva acesteia recursul, a cărei soluționare aparține secției civile, procedura făcând parte din dreptul comun, și nu din specializarea pe care o incumbă materia contenciosului administrativ.

Având în vedere motivele enunțate mai sus, Curtea constată că nu există conflict negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată că nu este conflict negativ de competență ivit între Secțiile Civilă și Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Dolj, privind recursul declarat de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței nr.13870 din data de 24 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul contestator.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn. 2ex/ 08 Mai 2008

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Craiova