Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 30/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.30/CA

CAMERA DE CONSILIU

Ședința din data de 05 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica

GREFIER - - -

Pe rol, soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - - cu sediul în Sud, Bd.-,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâții - PRIMARUL ORAȘULUI - cu sediul în Sud,-, jud.C și - domiciliat în B,-,.4,.9, sect.1, având ca obiect conflict de competență.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, se constată lipsa părților.

Prezenta acțiune se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile și obiectul litigiului.

Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra regulatorului de competență de față:

Reclamanta - " " a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții primarul Orașului și să constate nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 1401/21.12.2007 emisă de primarul Orașului cu privire la restituirea lotului de teren in suprafață de 85 mp situat in Sud, str. - -, parcela, lot 2819 parțial, pe care reclamanta îl avea in concesiune si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.14809 din 08.09.2008 Judecătoria Constanțaa admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța.

A declinat acțiunea civilă formulata de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL ORASULUI și spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut: în fapt, reclamanta a investit instanța cu o cerere de anulare a unui act administrativ emis de către pârâtul Primarul Orașului, în exercitarea atribuțiilor de autoritate a administrației publice locale. Reclamantul a precizat că prin acest act i-au fost vătămate drepturile sale civile rezultând din contractul de concesiune și din construirea pe terenul concesionat a unei clădiri. Prin urmare suntem în prezenta unei acțiuni directe de contencios administrativ, in accepțiunea art. 2 din Legea 554/2004, în cadrul căreia reclamantul solicita anularea actului administrativ care îi vatămă un drept recunoscut de lege, în condițiile in care actul este emis de o autoritate publica locala.

Conform art. 2 cod proc. Civ. tribunalele judecă în prima instanță acțiunile în contencios administrativ cu excepția celor date prin lege în competența curților de apel, tribunalul apărând ca instanță de drept comun în materie de contencios administrativ.

Față de obiectul acțiunii astfel stabilit si de prevederile art. 158 cod proc civ, văzând că este vorba despre un caz de competență materială și prin urmare absolută potrivit art. 159 cod proc civ, instanța va admite excepția și va declina cauza în favoarea Tribunalului Constanța.

Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr.3 din 06.01.2009 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta -,în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL ORASULUI și, în favoarea Judecătoriei Constanța și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Constanța pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, acțiunea formulată de reclamantă, în calitate de terț în raport de actul contestat, tinde la constatarea nulității absolute a unui act civil (titlu de proprietate) emis în baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 modificată și completată.

Prin urmare, dispoziția nr. 1401/2007 nu are natura unui act administrativ și nu a fost emis de Primarul Orașului, în regim de putere public(Legea nr. 215/2001) ci a fost emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, privind restituirea bunurilor imobile ce aparțin domeniului privat.

Având în vedere natura consecințelor juridice pe care le produce titlul de proprietate dedus judecății și faptul că prin Legea nr. 554/2004 (art. 5 alin.2) sunt exceptate actele pentru care se prevede o altă procedură judiciară, instanța constată întemeiată excepția necompetenței materiale.

Cum problema competenței reprezintă o excepție peremtorie și dirimantă, instanța, potrivit art. 137 coroborat cu art. 158 Cod pr.civ. și în raport de disp.art. 1 Cod pr.civ, va admite excepția necompetenței materiale și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Constanța.

Reținând incidența disp.art. 22 alin.2 Cod pr.civ. dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că este competentă să judece cauza Judecătoria Constanța pentru următoarele considerente:

1. obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie dispoziția nr.1401/2007 emisă de primarul orașului în conformitate cu Legea nr.10/2001 și nu în condițiile Legii 213/2001 în regim de putere;

2. reclamantul este terț, atât în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură;

3. potrivit art. 24 alin. 8 din Legea nr.10/2001 (devenit alin. 31al art. 24 după modificare prin Legea nr.247/2005) tribunalele sunt competente să soluționeze, în primă instanță, contestațiile împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise de deținătorul imobilului, cale de atac fiind conferită de lege doar persoanelor îndreptățite expres, prevăzute de art. 3 din Legea nr.10/2001.

În speță, reclamanta nu a investit instanța de judecată cu o asemenea contestație, care să atragă competența materială de primă instanță a tribunalului, ci așa cum s-a demonstrat mai sus reclamanții sunt terți față de emitentul și beneficiarul dispoziției, terți care pretinzând că ar fi suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime prin actul emis de primar, au atacat în justiție dispoziția pe calea dreptului comun prin intermediul unei acțiuni în anulare;

4. Pe de altă parte conform 23 alin. 4 din Legea nr.10/2001, decizia sau după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Prevederea legală citată, impune interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr.10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu simplu instrument probator cu caracter constatator, situație în care competența materială de soluționare a acțiunii în anulare promovată de reclamant care invocă încălcarea legii în procedura de retrocedării imobilului aparține judecătoriei în circumscripția căreia se găsește nemișcătorul potrivit art. 1 și 3 Cod procedură civilă.

Așa fiind în baza art. 22 Cod procedură civilă, instanța hotărăște că este competentă să judece cauza Judecătoria Constanța nemișcătorul aflându-se în circumscripția acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 22 Cod procedură civilă stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta - - cu sediul în Sud, Bd.-,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâții - PRIMARUL ORAȘULUI - cu sediul în Sud,-, jud.C și - domiciliat în B,-,.4,.9, sect.1, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 martie 2009.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

Red.hot.jud..

06.03.2009

Tehnoredact.gref.Sz.

5 ex./ 12.03.2009.

Emis 2 comunicări

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

Data: 06.03.2009.

CĂTRE

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat dosarul cu numărul mai sus menționat, privind părțile: reclamanta - - cu sediul în Sud, Bd.-,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâții - PRIMARUL ORAȘULUI - cu sediul în Sud,-, jud.C și - domiciliat în B,-,.4,.9, sect.1, având ca obiect conflict de competență, întrucât prin sentința civilă nr.30/CA/05.03.2009 în baza art.22 Cod procedură civilă s-a stabilit competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta - - cu sediul în Sud, Bd.-,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâții - PRIMARUL ORAȘULUI - cu sediul în Sud,-, jud.C și - domiciliat în B,-,.4,.9, sect.1, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Dosarul conține 6 file.

Dosare atașate: nr- al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ - care conține 16 de file, nr- al Tribunalului Constanța - Secția Comercială - care conține 9 file și dosarul nr- al Judecătoriei Constanța - care conține 53 file.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Președinte:Eufrosina Chirica
Judecători:Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 30/2010. Curtea de Apel Constanta