Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 33/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 33/
Ședința din Camera de Consiliu din 05 august 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Virginia Pâslaru
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Zărnești și Tribunalul Brașov.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
CURTEA:
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 818/C/2006, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN COMUNA, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B, ȘI, a solicitat următoarele: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului înscris în CF 2234, la, top nr.270, 271/1/II încheiat între comuna și, constatarea nulității absolute a Ordinului Prefectului prin care i-a fost atribuit în proprietate pârâtei, în baza Legii nr.18/1991, cota de din părțile de uz comun ale imobilului înscris la; radierea înscrierilor efectuate în baza Ordinului Prefectului în CF 2234, la, act CF 1438/99; să dezmembreze imobilul din CF 2234 în două loturi, cu respectarea cotelor de folosință ale părților; să oblige comuna să încheie act autentic de vânzare-cumpărare cu reclamanta pentru lotul folosit în baza contractului de închiriere nr.5004/25.02.2002; să înscrie în CF 2234 dreptul de proprietate astfel dobândit de reclamantă pe cale judecătorească.
Prin Sent.Civ. nr.14/03.01.2008, Judecătoria Zărneștia admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Zărnești invocată de pârâta comuna și a declinat competența de soluționare în fond a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - secția de contencios administrativ.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Zărneștia reținut următoarele:
Prin cel de-al cincilea capăt de cerere din acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat instanței să o oblige pe pârâta Comuna să încheie act autentic de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 550/2002, iar în caz contrar, sentința ce se va pronunța să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Or, potrivit art. 8 alin. 3, art. 9 alin. 3 și art. 10 alin. 2 din Legea nr. 550/2002, raportul de evaluare și stabilirea prețului de vânzare, procesul - verbal de vânzare și refuzul vânzătorului de a încheia contractul de vânzare - cumpărare sunt acte ce pot fi atacate în justiție la secția de contencios administrativ a tribunalului. Pe de altă parte, potrivit art. 27 din același act normativ, "Alte litigii decât cele prevăzute la art. 8, 9 și 10, cu privire la desfășurarea procedurilor de vânzare a spațiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene, a consiliilor locale sau a regiilor autonome de sub autoritatea acestora, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, nefiind obligatorie procedura prealabilă".
În considerarea motivelor de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în întregime în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ. Aceasta, întrucât petitul principal al cererii introductive de instanță este petitul 5, prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei Comuna să încheie act autentic de vânzare-cumpărare cu reclamanta în temeiul Legii nr. 550/2002, însă acest capăt de cerere nu poate fi soluționat separat de cele anterioare, prin care se tinde la readucerea în patrimoniul comunei a spațiilor pe care reclamanta dorește să le cumpere.
Tribunalul Brașova înregistrat dosarul sub nr-, la termenul din data de 20.05.2008 dispunând disjungerea petitului 5 din acțiunea introductivă, referitor la obligarea pârâtei Comuna să încheie contract de vânzare-cumpărare cu reclamanta în temeiul Legii nr.550/2002, pentru lotul închiriat reclamantei. La același termen a fost invocată din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov pentru a judeca petitele 1, 2, 3, 4 și 6 din cerere, precum și cererea reconvențională a pârâtei.
Prin Sent.Civ. nr.435/CA/27.05.2008, Tribunalul Brașova admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov de a judeca în fond petitele 1, 2, 3, 4 și 6 din acțiunea reclamantei, respectiv cererea reconvențională a pârâtei, declinând competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Zărnești și, totodată, constatând existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe.
Pentru a da această hotărâre, Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a reținut următoarele:
Necompetența după materie este de ordină publică, absolută motiv pentru care se poate invoca și din oficiu chiar în recurs conform art. 306 alin.(2) Cod procedură civilă și constituie totodată unul dintre motivele de casare potrivit art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
În cauză nu subzistă o prorogare legală de competență printr-o dispoziție expresă a unei legi speciale derogatorii, iar dreptul administrativ-ramură dreptului public ca de altfel dreptul penal-nu prevede prin normele speciale specifice din Legea nr.554/2004 în acest sens.
Singura cerere incidentală formulată în cauză, potrivit art. 17 Cod procedură civilă este cererea reconvențională a pârâtei ale cărei petite sunt însă de competența materială a judecătoriei,ca de altfel petitele disjunse.
De altfel, calificarea petitului 5 din acțiune ca fiind petitul principal este lipsită de temei, toate petitele din acțiune - constatarea nulității contractului, constatarea nulității Ordinului Prefectului, cererea de dezmembrare a imobilului etc.-fiind principale.
În acest context s-a impus a se observa că deși aparent, petitul 2 din acțiune, de constatare a nulității Ordinului Prefectului de atribuire în proprietate a imobilului(teren), ar fi de competența instanței de contencios administrativ, competența aparține judecătoriei potrivit art. 54 din Legea nr.18/1991 republicată.
Prin aceeași sentință, Tribunalul a trimis dosarul Curții de Apel pentru soluționarea conflictului negativ de competență, potrivit art. 21 și 22 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, pentru emiterea regulatorului de competență.
Curtea de APEL BRAȘOV constată că este legal investită și este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze conflictul de competență ivit între cele două instanțe de judecată.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență între cele două instanțe menționate mai sus, Curtea de APEL BRAȘOV reține următoarele:
Reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN COMUNA, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI B, ȘI, a solicitat următoarele: constatarea nulității absolute a contractului de vănzare-cumpărare a imobilului înscris în CF 2234, la, top nr.270, 271/1/II încheiat între comuna și, constatarea nulității absolute a Ordinului Prefectului prin care i-a fost atribuit în proprietate pârâtei, în baza Legii nr.18/1991, cota de din părțile de uz comun ale imobilului înscris la; radierea înscrierilor efectuate în baza Ordinului Prefectului în CF 2234, la, act CF 1438/99; să dezmembreze imobilul din CF 2234 în două loturi, cu respectarea cotelor de folosință ale părților; să oblige comuna să încheie act autentic de vânzare-cumpărare cu reclamanta pentru lotul folosit în baza contractului de închiriere nr.5004/25.02.2002; să înscrie în CF 2234 dreptul de proprietate astfel dobândit de reclamantă pe cale judecătorească.
Așa cum corect a reținut tribunalul în sentința dată, necompetența după materie este de ordine publică, nerespectarea acesteia constituind motiv de casare conform art.304 pct.3 Cod pr.civ. cuprinse în acțiunea reclamantei, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta, cu excepția petitului 5 din acțiune, sunt în competența instanțelor de drept comun în materia fondului funciar, inclusiv petitul 2 referitor la constatarea nulității ordinului prefectului, pentru care există reglementare specială în Legea fondului funciar nr.18/1991 republicată, în art.54. Din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă că petitele principale sunt cele care privesc constatarea nulității contractului, a ordinului prefectului, radierea înscrierilor făcute în CF pe baza acestor acte prevăzute de Legea fondului funciar, cererea de dezmembrare a imobilului, în timp ce petitul 5, referitor la obligarea Comunei să încheie contract de vânzare-cumpărare cu reclamanta pentru lotul de teren în litigiu, este în mod evident un petit accesoriu, a cărui soluționare este determinată de soluționarea, mai întâi, a celorlalte petite. Din moment ce pentru problemele de fond funciar legiuitorul a stabilit o reglementare specială, în primul rând Legea nr.18/1991 republicată, atunci aceasta constituie legea specială pentru domeniul fondului funciar, pe baza căreia trebuie soluționate litigiile cu acest obiect, urmând ca pentru cererile ce au ca obiect contenciosul administrativ, acestea, așa cum corect în cauză a reținut și a dispus Tribunalul Brașov, să se efectueze judecata în contenciosul administrativ, după ce sunt lămurite celelalte capete de cerere cuprinse în acțiunea reclamantului, inclusiv cererea reconvențională.
Ca atare, competența aparține judecătoriei, ca instanță de drept comun în materia fondului funciar, nicidecum instanțelor specializate de contencios administrativ.
Potrivit art.1 pct.1 din Codul d e procedură civilă, Judecătoria judecă în primă instanță toate procesele și cererile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Pentru considerentele arătate Curtea de APEL BRAȘOV, judecând conflictul negativ de competență în conformitate cu prevederile art. 22 Cod procedură civilă va stabili competența Judecătoriei Zărnești, competentă teritorial, pentru soluționarea cererii de chemare în judecată a reclamantului, petitele 1, 2, 3, 4 și 6, precum și cererea reconvențională a pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Zărnești și Tribunalul Brașov și, în consecință,
Stabilește competența de soluționare în fond a cererii formulate de reclamanta - SRL - petitele 1, 2, 3, 4 și 6, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN COMUNA PRIN PRIMAR, INSTITUȚIA PREFECTULUI B PRIN PREFECT, ȘI din loc., jud. B, precum și a cererii reconvenționale formulate de pârâta, în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 august 2008.
Președinte,
--- -
Grefier,
- -
Red.5.08.2008
: /6.08.2008/7 ex.
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Virginia Pâslaru