Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 33/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 33/F/CC/2008
Ședința din Camera de consiliu din data de 11 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Petroșani în cauza privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ A
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților, conform prevederilor art.22 alin.5 Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, instanța având în vedere actele dosarului și prevederile art.22 alin.2 Cod pr.civilă lasă cauza în pronunțare
CURTEA DE APEL
Reclamantul Gaf ormulat acțiune în instanță prin care solicită în contradictoriu cu pârâta P anularea facturilor privind contravaloarea serviciilor de utilități publice și exonerarea de plata penalităților.
Prin sentința nr.4881 din 8.11.2007 Judecătoria Petroșania declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara -secția comercială și contencios administrativ. În drept s-au invocat dispozițiile art.51 al. 3 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, potrivit cărora competența aparține contenciosului administrativ,conform dispozițiilor art.2 pct. 1 lit. d, art.158 al. 1și 3 din Codul d e procedură civilă.
Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara prin sentința nr.135/CA/16.01.2008 a declinat competența în favoarea Judecătoriei Petroșani, a constatat conflict negativ de competență și în baza art. 21 din Codul d e procedură civilă a sesizat Curtea de Apel. Instanța a motivat sentința în sensul că raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii utilităților publice sunt raporturi de natură contractuală și sunt supuse normelor dreptului privat. Contractele încheiate nu sunt contracte de drept administrativ în sensul art.2 lit. c teza II din Legea nr. 554/2004.
Curtea, sesizată fiind cu conflictul negativ de competență a hotărât că instanța competentă este Tribunalul Hunedoara, ca instanță comercială, pentru următoarele considerente:
Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51 din 8 martie 2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 254 din 21 martie 200 6 stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor comunitare de utilități publice. Potrivit art. 54 legea intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepția prevederilor art. 42 alin. (7), deci la data de 21.03.2007.
Potrivit art. 36 al. 1 din Legea nr.51/2006, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat. Art. 51 (4) din aceeași lege prevede că soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii. Potrivit art. 42 (2) din lege, contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilități publice.
Potrivit art.1pct.1din Codul d e procedură civilă, judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, iar conform art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
În consecință, în cazul în care obiectul acțiunii este anularea unui act juridic, normele de drept aplicabile sunt cele ale dreptului comun, iar nu normele contenciosului administrativ ca drept public, cuprinse în Legea. 554/2004. Natura cererii este dată de capătul principal al acțiunii și care este neevaluabil în bani, și nu accesoriul care privește penalitățile de întârziere.
Fiind un litigiu comercial neevaluabil în bani, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului Hunedoara, ca instanță comercială.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20,21,22 din Codul d e procedură civilă, C stabilește competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Hunedoara, ca instanță comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta în favoarea Tribunalului Hunedoara ca instanță comercială.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 Martie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./4 ex./12.03.2008
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș