Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 384/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.384/CA
CAMERA DE CONSILIU
Ședința din data de 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - - ENEL D SA C - cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul - SPITATUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect conflict de competență.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, se constată lipsa părților.
Prezenta acțiune se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile și obiectul litigiului.
Curtea, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamanta - ENEL D SA Cac hemat în judecată pârâtul SPITATUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii consumului energiei electrice furnizate, cu penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.
În drept se invocă dispozițiile art.969 cod civil și Ordinul nr.5/2003 al Ministerului Industriei și.
Acțiunea este însoțită de înscrisuri.
În apărare pârâtul depune întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii deoarece reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale, cererea nefiind făcută de unitatea mamă, ci de Unitatea Teritorială C și nu a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii directe, motiv pentru care acțiunea este inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 588/16.01.2008 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, excepție invocată din oficiu, cauza fiind declinată spre soluționare Tribunalului Constanța.
Au fost avute în vedere prevederile art. 51 3 din legea nr. 51/2006, acest articol stabilind competența instanței de contencios administrativ în litigiile patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de lege, precum și în litigiile izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate și faptul că litigiul este anterior modificărilor aduse prin OUG nr. 13/2008.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța iar prin sentința civilă nr.846/27.03.2008 competența a fost declinată în favoarea Judecătoriei Constanța.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
Art.1 2 din Legea nr.51/2006 - serviciile comunitare de utilități publice, denumite servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale prin asigurarea utilităților enumerate la lit.a-
3 al art.1 din lege - serviciile de utilitate publică fac parte din sfera serviciilor publice de interes general și prezintă particularitățile enumerate la literele a-
Art.36 1 din lege - raporturile juridice dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilitate publică sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat.
Art.51 3 din lege - soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor prevăzute de Legea nr.51/2006, precum și cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanței de contencios administrativ.
4 al art.51 din lege - soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prezentei legi se face de instanța de judecată competentă, în condițiile legii.
Concluzia este că în categoria serviciilor de utilitate publică intră numai acele servicii care deservesc comunitatea.
Furnizarea unor astfel de servicii către persoane fizice sau juridice nu se circumscrie disp. art.1 2 și 3 din Legea nr.51/2006 deoarece nu ne aflăm în prezența unei utilități ori a unui interes general prestat în scopul satisfacerii comunității.
Se apreciază că în competența instanței de contencios administrativ cad litigiile ivite între operatori și utilizatorii de servicii de utilitate publică, deoarece aceste contracte se încheie de regulă cu unitățile administrativ teritoriale în baza unor achiziții publice, nu și litigiile având ca obiect neplata serviciului de furnizare a energiei electrice de către un beneficiar - persoană fizică sau juridică, acestea fiind de natură civilă.
Fiind sesizată cu soluționarea conflictului negativ ivit între cele două instanțe, Curtea a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 51/2006, în forma anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 13/2008, nu face distincție între utilizatorii care deservesc comunitatea și utilizatorii privați, persoane fizice sau juridice, stabilind competența instanței de contencios administrativ prin art. 51 3 pentru toate litigiile ce izvorăsc din neplata serviciilor furnizate/prestate.
Din art. 2 1 lit. c) - legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ -,rezultă că:"sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ", legea nr. 51/2006 fiind o astfel de lege specială prin care se stabilește în mod expres competența instanței de contencios administrativ.
În sensul mai sus arătat stau și prevederile OUG nr. 13/2008 (aplicabilă începând cu 01 martie 2008) pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și a legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, abia prin aceste modificări făcându-se o distincție în sensul arătat de către instanța de fond, legea stabilind expres și litigiile care se vor soluționa potrivit legii nr. 554/2004.
În consecință, apreciindu-se că tribunalul este competent în soluționarea litigiului de față potrivit art. 725 2.pr.civ. cauza a fost trimisă pentru continuarea judecății de către această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta -- - ENEL D SA C - cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul - SPITATUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C - cu sediul în C,-, jud.C, în favoarea Tribunalul Constanța secția contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 2008.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
red.jud.hot.
tehnoredact.gref.
4ex/17.09.2008
emis 2 comunicări
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore