Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 40CNC
Ședința din Camera de Consiliu de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
Grefier - -
XXXX
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe petenta RA TERMOFICARE C și pe intimata ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 23 B, având ca obiect conflict de competență.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA:
Asupra conflictului negativ de față;
La data de 24 mai 2007 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova cererea de ordonanță somație de plată formulată de creditorul RA TERMOFICARE, împotriva debitorului ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 23 B,pentru suma de 55804,15 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 01.2005 - 12.2005, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, urmare îndeplinirii condițiilor legale a fost perfectat contractul de servicii înregistrat sub nr.181 /03.05.2005, pe care l-a îndeplinit și cu toate că a solicitat în mai multe rânduri, inclusiv prin notificări, efectuarea plății, debitorul, cu rea credință, a refuzat plata.
Prin sentința nr.10106 din 02.07.2007, Judecătoria Craiovaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ.
Prin sentința nr.3963 din 25 octombrie 2007, Tribunalul Dolj - Secția CAF a admis cererea, a obligat debitoarea să achite creditoarei suma de 55.804,15 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 01.2005 - 12.2005 și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere în anulare Asociația de Locatari nr.23 C, arătând că sentința este nelegală, întrucât contestă cuantumul sumei pentru care a fost emisă somația de plată, reprezentații RA Termoficare ascunzând cu rea credință împrejurarea că Asociația de Locatari 23 Calea B nu datorează acest debit.
Primind dosarul spre competentă soluționare, Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art.51 alin.3 din Legea 51/2006, modificat prin OG nr.13/20.02.2008, soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență, adică competența se stabilește potrivit dreptului comun, în conformitate cu art.1 din Codul d e procedură civilă, fiind eliminată din text norma ce ar acorda în mod expres competența de soluționare a acestor litigii, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 15.04.2008, sub nr-.
La primul termen de judecată, instanța din oficiu a invocat excepția de necompetență materială în soluționarea litigiului dedus judecății, astfel că prin sentința nr.8447/23 mai 2008, Judecătoria Craiovaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, Secția contencios administrativ și fiscal și constatând conflict negativ de competență, a dispus în baza art.20 alin.1 Cod pr.civilă înaintarea dosarului la Curtea de APEL CRAIOVA pentru soluționarea acestui conflict.
Asupra conflictului de față, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a cererii privind emiterea somației de plată pentru suma de 55.804,15 lei, reprezentând majorări de întârziere, revine Judecătoriei Craiova.
Cererea privind somația de plată este prevăzută de dispozițiile art. 2 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată și reprezintă o cale pusă la dispoziția creditorului, în scopul realizării de bună voie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură, ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Modificările actuale ale Legii 51/2006 stabilesc conform art.51 alin.3 că soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator se realizează de instanțele competente potrivit legii, ceea ce conduce la concluzia că stabilirea competenței se face potrivit dreptului comun.
Cum acțiunea din prezenta cauză are în vedere plata unor sume de bani stabilite printr-un contract, a căror valoare este sub 1 miliard lei, rezultă că instanța competentă să o soluționeze pe fond este judecătoria.
În această situație, avându-se în vedere dispozițiile art.2 alin.1 din OG 5/2001, care stipulează că cererea privind somația de plată se depune la instanța competentă pentru soluționarea fondului în primă instanță, rezultă că judecătoria este competentă să soluționeze și cererea pentru emiterea somației.
Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere dispozițiile legale precizate precum și prevederile art. 20 alin. 5 din Codul d e pr. civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cererii pentru somație de plată, în favoarea instanței arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta Asociația de Proprietari NR. 23 Calea B, cu sediul în C, Cl. B, -.18 B,.B, parter, în contradictoriu cu pârâta RA TERMOFICARE C,cu sediul în C, nr.14, în favoarea Judecătoriei Craiova.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2008
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 4 ex/09.10.2008
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu