Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția comercială,contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. -

SENTINȚA NR. 41/CA/2007 -

Camera de consiliu din 16 iunie 2008

PREȘEDINTE: Anna Maria Toroș Vig judecător

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor, privind soluționarea acțiunii introduse de reclamanta - - cu sediul în B, str. - - 1, nr.80, - cam.3. sector 3 în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONCUMATORILOR - cu sediul înO-județul B având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu de azi,au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că Judecătoria Oradea prin sentința nr. 2612/12 aprilie 2007 declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtei în favoarea Tribunalului Bihor, iar acesta din urmă la rândul său, prin sentința nr. 168/21 iunie 2008 a declinat aceeași cauză spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Oradea și constatând conflictul negativ de competență, tribunalul a sesizat Curtea de Apel Oradea în vederea stabilirii competenței instanței, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că Judecătoria Oradea prin sentința nr. 2612/12 aprilie 2007 declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta- -împotriva pârâteiOFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONCUMATORILORîn favoarea Tribunalului Bihor.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, potrivit art.17 alin.5 din Legea 289/2004 actele cu caracter administrativ emise în temeiul prezentei legi se pot contesta la instanțele de contencios administrativ competente.

De asemenea al.6 al aceluiași articol stipulează că prevederile art.32 alin.3 teza I din OG 2/2001 nu sunt aplicabile.

Prin sentința nr.168/CA din 21.04.2008 a Tribunalului Bihors -a declinat competența de soluționare a aceleiași acțiuni în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut dispozițiile art.31 alin.1 și 32 alin.2 din OG 2/2001 după care împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia și plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

S -au mai reținut dispozițiile art.17 alin.5 din Legea 289/2004 concluzionând că în materie contravențională instanțele de contencios administrativ competente sunt cele arătate în OG 2/2001, respectiv judecătoriile în primă instanță, iar tribunalele ca instanțe de recurs.

Soluționând conflictul negativ de competență se constată că obiectul litigiului se referă la măsurile luate în baza Legii 289/2004 care în art.17 alin.5 din Legea 289/2004 prevede că " sancțiunile contravenționale principale și complementare, precum și actele cu caracter administrativ emise în temeiul prezentei legi se pot contesta la instanțele de contencios administrativ competente."

În această materie legiuitorul a prevăzut o competență materială exclusivă în favoarea instanțelor de contencios administrativ atât pentru atacarea actelor administrative, cât și pentru sancțiunile contravenționale aplicate.

Art.1 pct.1 din codul d e procedură civilă prevede competența generală a judecătoriilor pentru toate procesele și cererile, care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Ca și competență excepțională s-a prevăzut în art.1 pct.2 și 3 că mai judecă plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, precum și în orice alte materii date prin lege în competența lor.

Competența în materie de contencios administrativ în primă instanță este prevăzută numai în favoarea tribunalelor potrivit art.2 lit.d cod procedură civilă și în favoarea curților de apel potrivit art.3 pct.1 cod procedură civilă.

Din formularea textelor art.1, 2 și 3 cod procedură civilă rezultă că, judecătoriile în primă instanță nu judecă în materia contenciosului administrativ.

Aceste instanțe judecă plângerile împotriva actelor administrative, numai în situația în care această competență este dată în mod expres în favoarea judecătoriilor.

Faptul că OG 2/2001 a dat în competența instanței de contencios administrativ să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia contravențiilor, nu schimbă competența judecătoriilor și nu-i transformă în instanțe de contencios administrativ.

Întrucât art.17 alin.5 din Legea 289/2004 face referire generală la instanțele de contencios administrativ competente, aceste instanțe nu pot fi decât tribunalele respectiv curțile de apel în primă instanță în raport de organul emitent al actului.

Actul a fost emis de Oficiul Județean pentru protecția consumatorilor B, care potrivit HG 748/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor, nu are personalitate juridică, face parte din Inspectoratul Regional Pentru Protecția Consumatorilor SMs ingurul cu personalitate juridică.

Văzând că organul emitent al actului este o autoritate regională, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în primă instanță potrivit art. 2 pct.2 cod procedură civilă, sens în care în baza art.22 cod procedură civilă se va stabili competența.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Stabilește competența de soluționare a acțiunii introdusă de reclamanta- -cu sediul în B, str.- - 1, nr.80, - cam.3. sector 3 în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR S - cu sediul înS M-în favoarea TRIBUNALULUI BIHOR.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

-

red.sent.

dact.4 ex. în 19.06.2008

2 com.

.-- - B, str.- - 1, nr.80, - cam.3. sector 3

pârâtul -INSPECTORATUL.PT. S M

Președinte:Anna Maria Toroș Vig
Judecători:Anna Maria Toroș Vig

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Oradea