Conflict de competență - contencios administrativ. Încheierea 48/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 48/2008
Ședința Camerei de Consiliu de la 23 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Zalău și Tribunalul Sălaj, în vederea soluționării acțiunii formulate de COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI, în contradictoriu cu pârâta SC SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
Soluționarea conflictului s-a realizat în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2008 în dosarul nr- al Judecătoriei Zalău reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C a chemat în judecată prin procedura somației de plată reglementată de OG nr.5/2001 pe pârâta SC SRL J, pentru obligarea acesteia la plata sumei de 133,02 Euro reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase restante, 224,08 Euro penalități de întârziere, precum și 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1335/24 aprilie 2008 Judecătoria Zalău și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reținând în considerentele hotărârii că reclamanta este autoritate publică în sensul prevăzut de art. 2 alin 1 lit b teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contractul de prestare a serviciilor publice încheiat cu debitoarea este un contract administrativ asimilat actului administrativ potrivit art. 2 alin 1 lit c teza finală din Legea nr. 554/2004 deoarece are ca obiect dreptul de a folosi rețeaua națională de drumuri în schimbul plății unui tarif.
În consecință, s-a reținut că, potrivit art. 8 alin 2 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ.
La Tribunalul Sălaj cauza a fost înregistrată sub nr. dosar -, iar această instanță a pronunțat încheierea civilă nr. 1107/16 mai 2008 prin care a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, constatând ivirea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că părțile din litigiu sunt societăți comerciale, că între acestea s-a încheiat un contract comercial, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 51/2006, că reclamanta nu a furnizat pârâtei servicii comunitare de interes public astfel cum acestea sunt enumerate în art. 1 alin 2 din Legea nr. 51/2006, iar litigiul dintre părți este determinat de neîndeplinirea de către pârâta-debitoare a unei obligații contractuale de natură comercială.
Prin urmare, în raport de valoarea litigiului, potrivit art. 1 pct 1 Cod procedură civilă prin raportare la art.2 pct 1 Cod procedură civilă, judecătoria este competentă să soluționeze în fond cererea privind somația de plată.
În dosarul cu numărul de mai sus, Curtea de APEL CLUJa fost sesizată de Tribunalul Sălaj care a reținut incidența prevederilor art. 20 pct 1 și art. 21 Cod procedură civilă, pentru regulator de competență, în condițiile art. 22 alin 5 Cod procedură civilă.
Analizând cererea, curtea reține următoarele:
Între reclamanta-creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI și pârâta-debitoare SC SRL s-a încheiat contractul nr. 500/13 mai 2004 având ca obiect eliberarea rovinietei, odată cu plata de către beneficiar în patru rate trimestriale egale, a tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru autovehiculul prevăzut în anexa nr. A la contract înmatriculat sub nr. -.
Pentru neachitarea ultimelor trei rate din contract, creditoarea a inițiat procedura somației de plată, în vederea recuperării debitului și penalităților aferente.
În speță este vorba despre un contract administrativ încheiat între o societate comercială și o autoritate publică în sensul reglementat de art. 2 alin 1 lit b din Legea nr. 554/2004, având ca obiect dreptul de a folosi rețeaua națională de drumuri, în schimbul plății unui tarif, acesta fiind reglementat prin dispoziții ale legii, de la care nu se poate deroga.
Prin urmare, potrivit legii plata taxei de utilizare a rețelei naționale de drumuri și eliberarea rovinietei care atestă acest lucru are caracter obligatoriu întrucât este prevăzută printr-o dispoziție a legii, astfel că, și contractul având ca obiect plata acestei taxe este unul de aderare, în care părțile nu pot negocia cuantumul sumei, din această perspectivă ele nesituându-se pe poziție de egalitate, creditoarea exprimându-și acordul de voință în calitate de autoritate publică.
Fiind un contract administrativ acesta este asimilat actului administrativ potrivit art. 2 alin 1 lit c din Legea nr. 554/2004 și reținând dispozițiile art. 2 alin 1 din OG nr. 5/2001 conform cărora cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauze în primă instanță rezultă că, în speță competența soluționării acțiunii aparține Tribunalului Sălaj.
Întrucât conflictul negativ de competență a apărut între Judecătoria Zalău și Tribunalul Sălaj, curtea, prin regulator de competență va putea stabili căreia dintre aceste două instanțe de judecată îi revine competența soluționării acțiunii, urmând ca, după stabilirea irevocabilă a instanței care va soluționa cererea privind somația de plată, în fața acesteia, în măsura în care se va impune să se discute competența materială raportat la caracterul de organ central sau local al autorității publice care are calitate procesuală activă în cauză.
În consecință, în temeiul art. 22 alin 5 Cod procedură civilă se va stabili competența de soluționare a cererii pentru somație de plată, în favoarea Tribunalului Sălaj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Stabilește competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI cu sediul în C-N- județul C, împotriva pârâtei SC SRL cu sediul în J- județul S, pentru somație de plată, în favoarea Tribunalului Sălaj.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./11.07.2008
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar