Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 56/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția comercială,contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. --

SENTINȚA NR. 56/CA/2008 -

Camera de consiliu din 3 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Anna Maria Toroș Vig judecător

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență materială, ivit între Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor, privind soluționarea acțiunii de contencios administrativ introduse de reclamantul. în O,- în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA ECONOMICĂcu sediul în O nr.1, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu de azi,au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că Judecătoria Oradea prin sentința nr. 1463/21.02.2008 a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtei în favoarea Tribunalului Bihor, iar acesta din urmă la rândul său, prin sentința nr. 450/CA/13.10.2008 a declinat aceeași cauză spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Oradea și constatând conflictul negativ de competență, tribunalul a sesizat Curtea de APEL ORADEA în vederea stabilirii competenței instanței, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că Judecătoria Oradea prin sentința nr. 1463/ 21.02.2008 a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul împotriva pârâteiPrimăria Municipiului O-Direcția Economicăîn favoarea Tribunalului Bihor, reținând că obiectul contestației nu îl reprezintă un act de executare, întrucât înștiințarea de plată reprezintă un act administrativ anterior executării silite, care potrivit art.145 alin.1 începe prin comunicarea somației care, la rândul său este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

Obiectul contestației reprezintă un act administrativ, care în conformitate cu art.1 și 10 alin.1 din Legea 554/2004 precum și art.2 pct.1 lit.d cod procedură civilă revine spre soluționare în primă instanță secției de contencios administrativ a Tribunalului.

Prin sentința nr.450/CA din 13.10.2008 a Tribunalului Bihors -a declinat competența de soluționare a aceleiași acțiuni în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând că somația de plată este începutul actului de executare prin care creditoarea somează pe debitoare în vederea achitării pe cale amiabilă a debitului și nu este un act administrativ așa cum rezultă din disp.art.168, 171 din OG 92/2003.

Soluționând conflictul negativ de competență se constată că obiectul litigiului este anularea înștiințării de plată emisă de pârâtă prin care reclamantul este notificat că figurează în evidențele fiscale ale pârâtei cu suma totală de 4.367,23 lei.

Obiectul litigiului nu este un act administrativ fiscal care să constituie titlu executoriu.

Din interpretarea art.41 și 83 cod procedură fiscală rezultă că, titlul de creanță constând în act administrativ fiscal este un act emis de organul fiscal prin care se stabilesc, se modifică sau se sting drepturi și obligații fiscale, act care trebuie să îndeplinească condițiile art.43 din același act normativ.

Reclamantul nu a introdus contestație împotriva vreunui titlu de creanță respectiv împotriva vreunui act administrativ fiscal prin care i s-ar fi stabilit creanțe fiscale, obiectul litigiului constituie înștiințarea prin care i se comunică că figurează cu debite restante în evidențele organului fiscal.

Ori, dispozițiile art.175 cod procedură fiscală reglementează contestația împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale prin care s-au stabilit, sau modificat sau s-au stins drepturi și obligații fiscale.

Art.137 cod procedură civilă prevede că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executor dar în prezenta cauză nu se atacă titlul executor care stă la baza actului de executare.

Se atacă însăși actul de executare și înștiințarea de plată care face obiectul litigiului este definită în art.137 pct.4 ca fiind un act premergător executării silite însăși.

În materia executării creanțelor bugetare, art.172 cod procedură fiscală face trimitere cu privire la contestația la executare la competența generală a instanțelor potrivit dreptului comun.

Art.400 cod procedură civilă prevede competența de soluționare a contestațiilor împotriva actelor de executare în favoarea instanței de executare și care este judecătoria.

Pentru considerentele de mai sus în baza art.158 cod procedură civilă se stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Stabilește competența de soluționare a acțiunii introdusă de reclamantul. în O,- în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA ECONOMICĂcu sediul înOnr.1, în favoarea JUDECĂTORIEI ORADEA.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

-

red.sent.

dact.4 ex. în 7.11.2008

2 com.

.-O, str. - nr.

pârâta-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O - DIRECȚIA ECONOMICĂ Onr.1,

Președinte:Anna Maria Toroș Vig
Judecători:Anna Maria Toroș Vig

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 56/2008. Curtea de Apel Oradea