Conflict de competență - contencios administrativ. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 6
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Mehedinți și Judecătoria Strehaia privind acțiunea formulată de reclamanta I cu domiciliu în comuna sat Ruptura, jud. M în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR - comuna,
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență;
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 2298 din 19 noiembrie 2008 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că reclamanta Iaî ndeplinit în perioada 2005 - 2008 funcția de viceprimar al Comunei, județul M, desfășurându-si activitatea în baza mandatului legal (social).
Primarii și viceprimarii își dobândesc această calitate ca urmare a unui proces democratic de alegere prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Principala particularitate care le definește calitatea de primar și viceprimar, pe lângă faptul că sunt managerii acestor autorități publice este și aceea că între aceștia și instituțiile unde își desfășoară activitate nu s-au încheiat raporturi de muncă, bazate pe codul Muncii și nici raporturi de serviciu guvernată de Legea nr. - privind statutul funcționarilor publici.
calitatea de persoană încadrată în muncă în baza unui contract individual de muncă și calitatea de funcționar public investit în această calitate, răspunderea patrimonială a primarului și a viceprimarului față de unitatea administrativ teritorială în care a fost ales nu poate fi decât una civilă, în temeiul mandatului obținut și per a contrario și răspunderea unității administrativ teritorială față de alesul local este tot una civilă.
În consecință, s-a reținut că reclamanta având calitatea de viceprimar al Comunei, județul M, în perioada pentru care solicită drepturile salariale, se afla în raporturi juridice de drept civil cu unitatea administrativ teritorială pe care a reprezentat-o, respectiv cu comuna și pentru aceste motive nu i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
S-a arătat și că în art. 6 litera e din Legea nr. 188/1999 se stipulează în mod expres că "prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică", iar potrivit anexei III/1 "funcții de demnitate publică alese, capitolul I din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, primarul și viceprimarul îndeplinește o funcție de demnitate (autoritate publică).
Cauza a fost înregistrata la Judecătoria Strehaia sub nr. 2463 din data de 15.12.2008.
Prin sentința civilă nr. 159 din 02.02.2009 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr- s-a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu.
S-a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I si pârâta Primăria Comunei, județul M, reprezentată prin primarul pentru drepturi bănești, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ.
S-a constat ivit conflictul negativ de competentă și s-a înaintat cauza la Curtea de APEL CRAIOVA secția comercială si de contencios administrativ pentru soluționarea conflictului ivit.
Analizând actele si lucrările judecătoria a reținut că reclamanta are calitatea de viceprimar al Comunei în perioada 2005-2008.
Președinții și vicepreședinții consiliilor județene, primarul general și viceprimarii municipiului B, primarii și viceprimarii efectuează concediul de odihnă în fiecare an. Acest drept este stipulat prin dispozițiile art. 8 din OG 80/2003.
Acordarea primelor de concediu pentru categoriile de persoane menționate mai sus este reglementată în dispozițiile art. 7 din OG 80/2003 si,reprezintă media zilnică a indemnizației din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu de odihnă.
Prin același act normativ, care constituie dreptul comun in materia acestor drepturi la art. 9 se stipulează că este aplicabilă legislația în vigoare în materia pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, fără a se stabili în mod expres că judecătoria este instanța competenta.
De altfel, în Legea 188/1999 nu se stabilește că judecătoria are competența de soluționare în materia conflictelor de muncă, cu excepția proceselor verbale de contravenție.
S-a avut în vedere și dispozițiile art. 2 din civ.Cod Penal Potrivit cărora,Tribunalul judecă în primă instanță: conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Curtea constatând existent conflictul negativ de competență în sensul art. 20 cod procedură civilă și competența sa în soluționarea acestuia în conformitate cu art. 22 alin. 2 cod procedură civilă reține următoarele:
În speța dedusă judecății se solicită de către reclamantă, fost viceprimar al comunei, județul M în perioada 2005 - 2008, îndemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat în perioada 2006 - 2008 precum și obligarea la plata primelor de concediu aferente acestei perioade, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În acest context se reține că acțiunea formulată în cauză nu poate fi calificată decât ca o acțiune în desdăunare, întemeiată, așa cum a reținut și tribunalul, pe dispozițiile comune ale dreptului civil
Pornindu-se de la această calificare a acțiunii se reține că instanța competentă în cauză se impune a fi determinată potrivit art. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă ce reglementează plenitudinea de jurisdicție a judecătoriei, neputându-se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c din Codul d e procedură civilă, în speță nefiind în discuție un conflict de muncă în sensul celor definite de dispozițiile art. 3 alin 1 din Legea 168/1999.
Prin urmare, potrivit art. 20 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta I în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR - comuna, M în favoarea Judecătoriei Strehaia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta I cu domiciliu în comuna sat Ruptura, jud. M în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR - comuna, M în favoarea Judecătoriei Strehaia.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
4 ex./24 aprilie 2009
25 Februarie 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru