Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 65/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -

Dosar nr. - - Prima instanță

SENTINȚANR.65/CA/2009

Camera de consiliu din 7.12.2009

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - presedintele instanței

GREFIER: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Satu Mare și Judecătoria Satu Mare, privind acțiunea formulată de reclamantele din S M, str. -, nr. 80, jud. S M și - prin curator, în contradictoriu cu pârâții: Prefectul județului S M cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, jud.S M; și - ambii din S M, str. -, bloc 14, scara C,. 4 și din S M, str. -, bloc 12, scara C,. 4, având ca obiect anulare ordin prefect.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 30.11.2009 când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 07.12.2009.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra conflictului negativ de competență de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3589 din 9 iunie 2009, Judecătoria Satu -M a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții și împotriva pârâților Instituția Prefectului Județului S-M, și în favoarea Tribunalului Satu -

În motivarea hotărârii s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea Ordinului prefectului nr. 210/2006, prin care s-a atribuit în proprietate terenul în suprafață de 410 mp, înscris în CF 15014 S-M cu nr. topografic 13592/24 pe seama pârâților.

În motivarea cererii s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 5463/2008 a Judecătoriei Satu -M au fost revocate contractele de întreținere încheiate între reclamante și pârâți, dispunându-se restabilirea situației anterioare de carte funciară, atât cu privire la dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului de locuit, cât și cu privire la dreptul de folosință al acestora asupra terenului.

Cu toate acestea, cererea adresată de către reclamante serviciului de carte funciară a fost admisă doar în parte, în ceea ce privește casa de locuit, fiind respinsă în ceea ce privește terenul deoarece situația de carte funciară se modificase, în sensul că pârâții dobândiseră dreptul terenul în proprietate, prin Ordinul prefectului nr. 210/2006.

Judecătoria a reținut că ordinul prefectului a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și că, potrivit art. 54 rap. la art. 53 din aceeași lege, titularii cererii de constituire a dreptului de proprietate, nemulțumiți de ordinul prefectului, pot formula plângere împotriva acestui act, care se judecă de judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul și că, fiind vorba despre o dispoziție legală specială și derogatorie de la dreptul comun, art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 care reglementează competența judecătoriei în soluționarea plângerilor formulate de titularii cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate, ca instanțe de contencios administrativ special, este de strictă interpretare și aplicare.

Astfel fiind, judecătoria a apreciat că atunci când ordinul prefectului este atacat nu de titularul cererii ci de terțe persoane, dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu mai sunt aplicabile, competența soluționării cererii de anulare a actului administrativ fiind det4erminată de dispozițiile de drept comun, anume de art. 2 punctul 1 lit. d raportat la art. 3 punctul 1 Cod procedură civilă, considerent pentru care a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Satu -

Tribunalul Satu -M, prin sentința civilă nr. 543/CA din 3 noiembrie 2009 declinat, la rândul său, competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Satu -M și, constatând existența conflictului negativ de competență, a trimis dosarul acestei instanțe, în vederea soluționării acestuia.

Tribunalul a apreciat că, într-adevăr în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, prin care s-a instituit o procedură specială de contestare a actelor administrative emise în aplicarea legii fondului funciar, reținând însă că legiuitorul nu a făcut o distincție în funcție de persoana interesată a ataca un astfel de act, fiind lipsit de rațiune juridică ca anularea unui act administrativ, în speță, ordinul prefectului emis în baza Legii nr. 18/1991 să cadă în competența a două instanțe distincte, de grad diferit, după cum actul atacat de către titularul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate sau de către o terță persoană.

Curtea, analizând conflictul negativ de competență, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, va reține că punctul de vedere al Tribunalului Satu -M este cel corect, considerent pentru care, va stabilit competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții și împotriva pârâților Instituția Prefectului Județului S-M, și, având ca obiect anularea unui ordin al prefectului emis în baza Legii nr. 18/1991, în favoarea Judecătoriei Satu -

Într-adevăr, potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 18/1991,hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol,împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit art. 54 din aceeași lege, dispozițiile art. 53 alin. 1 se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului, dispozițiile art. 53 alin. 2 rămânând aplicabile.

Or, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2002, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Din interpretarea sistematică și logică a textelor de lege mai sus arătate, rezultă, fără putință de tăgadă că Judecătoria Satu -M este competentă să soluționeze litigiul dedus judecății, câtă vreme suntem în prezența unei cereri de anulare a unui ordin al prefectului, emis în baza Legii nr. 18/1991, așa cum în mod corect a reținut tribunalul, legiuitorul nestabilind o competență alternativă, în funcție de persoana care atacă ordinul, respectiv persoana care a cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sau o terță persoană.

Astfel fiind, curtea, în baza art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cererii dedusă judecății în favoarea Judecătoriei Satu -

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.22 alin.2 Cod de procedură civilă,

Stabilește competența soluționării acțiunii formulată de reclamantele din S M, str. -, nr. 80, jud. S M și - prin curator, în contradictoriu cu pârâții: Prefectul județului S M cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, jud.S M; și - ambii din S M, str. -, bloc 14, scara C,. 4 și din S M, str. -, bloc 12, scara C,. 4, având ca obiect anulare Ordinului Prefectului nr. 210 / 2006 în favoarea Judecătoriei Satu M.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 07 decembrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - -

Red. sent.; 06.01.2010

Dact.; 07.01.2010; 8 ex.

- 6 exemplare comunicate cu:

- reclamantele:

- din S M, str. -, nr. 80, jud. S M și

- - prin curator

- pârâții:

- Prefectul județului S M cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, jud.S M;

- și

- - ambii din S M, str. -, bloc 14, scara C,. 4 și

- din S M, str. -, bloc 12, scara C,. 4

- 6 comunicări emise la __.01.2010; la expediție __.01.2010

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -

Dosar nr.- - Prima instanță

Din 07.01.2010

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SATU MARE,

Întrucât, prin Sentința nr.65/CA/07.12.2009 Curtea de Apel Oradea, n baza art.22 alin.2 Cod de procedură civilă, a stabilit competența soluționării acțiunii formulată de reclamantele din S M, str. -, nr. 80, jud. S M și - prin curator, în contradictoriu cu pârâții: Prefectul județului S M cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, jud.S M; și - ambii din S M, str. -, bloc 14, scara C,. 4 și din S M, str. -, bloc 12, scara C,. 4, având ca obiect anulare Ordinului Prefectului nr. 210 / 2006, în favoarea Judecătoriei Satu M.

Vă trimitem alăturat dosarul nr.-, conținând ____ file, la care se află atașate: dosarul nr- al Tribunalului Satu M, conținând 23 de file numerotate și sigilate; dosarul nr.1585/296/27.02.2009 al Judecătoriei Satu M, conținând 80 de file numerotate și sigilate și dosarul nr.3674/296/21.05.2008 al Judecătoriei Satu M conținând 47 de file numerotate și sigilate, în vederea competentei soluționări.

PREȘEDINTE GREFIER

- - -

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 65/2009. Curtea de Apel Oradea