Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 7/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 7

Camera de Consiliu de la 31 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Brăila și Judecătoria Galați în soluționarea plângerii formulată de petenta SERV B, cu sediul în-, jud. B împotriva procesului verbal de constatare a contravenției emis de organul constatator - intimata DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G, cu sediul în-.

Cauza a fost soluționată conform art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Brăila și Judecătoria Galați;

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr- petenta SERV Bas olicitat în contradictoriu cu organul constatator Direcția Regionala Pentru Accize si Operațiuni Vamale G mularea procesului-verbal de contravenție seria -/200 nr. -, încheiat a data de 05.12.2007 și exonerarea de plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat nu este legală, iar situația de fapt nu corespunde realității.

În prezentarea situației de fapt, petenta a arătat că a fost sancționată ontravențional cu amenda în suma de 1000 lei, de către organul constatator din adrul Direcției Regionale pentru Accize si Operațiuni Vamale G, pentru omiterea contravenției prevăzute de art. 219 lit. d din nr.OG 92 /2003, constând în nerespectarea obligațiilor terțului poprit, organul constatator reținând că nu ar fi virat suma cuvenită din titlurile executorii 422 - 423 din 6.08.2007, emise pe numele debitorului, angajatul acesteia.

A susținut că motivul pentru care nu si-a îndeplinit obligațiile de terț poprit

s-a datorat împrejurării că plata sumei s-a făcut potrivit unei înțelegeri intervenită între creditoare și debitor.

În dovedirea plângerii petenta a depus la dosar în copie procesul verbal contestat, cu anexa si adresa nr. 31004/07.12.2007.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând în motivarea întâmpinării că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. l din nr.OG 92/2003, întrucât s-a sustras de la înființarea popririi, asupra debitorului, angajatul acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1815/19.03.2008 Judecătoria Brăila, apreciind că este necompetentă teritorial, a declinat competența de soluționare a cauzei favoarea Judecătoriei Galați.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Brăilaa apreciat că fapta contravențională reținută în sarcina petentei s-a constatat Municipiul

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Galați sub nr-.

La termenul de judecata din 09.12.2008, instanța a pus în discuția părților excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Galați, reținând că fapta a fost săvârșită în municipiul

Așa fiind, la rândul său, prin sentința civilă nr. 9720/16.12.2008 Judecătoria Galația declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brăila, declanșând în acest fel un conflict negativ de competență. Pentru a pronunța această soluție, a apreciat că fapta a fost comisă în Municipiul B, unde își are sediul și reclamanta.

Investită fiind cu soluționarea acestui conflict Curtea va stabili că aparține Judecătoriei Brăila competența de soluționare a prezentei cauze pentru considerentele ce vor urma.

Fată de obiectul acțiunii, Curtea apreciază că competența materială este atrasă de dispozițiunile art. 32 alin. 2 din nr.OG 2/2001 potrivit cărora competența de soluționare a plângerilor contravenționale revine judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află localitatea în care a fost săvârșită contravenția.

Reclamanta își are sediul în Municipiul B, localitate în care s-a constatat săvârșită contravenția prin omisiunea reclamantei de a înființa poprirea solicitată de autoritatea emitentă a procesului verbal de constatare.

Împrejurarea că procesul verbal a fost întocmit în Municipiul G, unde își are sediul organul constatator nu este de natură a atrage competența unei alte instanțe decât cea stabilită prin dispozițiunile generale ale art. 32 alin. 2 din nr.OG 2/2001.

Or, în aceste condiții, incidente sunt normele de competență materială prevăzute de acest text care atrag competența Judecătoriei Brăila.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. 5 din Cod procedură civilă, Curtea va stabili că aparține acestei din urmă instanțe competența de soluționare a cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește că aparține Judecătoriei Brăila competența de soluționare a cauzei privind soluționarea plângerii formulată de petenta SERV B, cu sediul în-, jud. B împotriva procesului verbal de constatare a contravenției emis de organul constatator - intimata DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G, cu sediul în-.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Red. Ap./19.05.2009

Tehnored. /4 ex./25.05.2009

Comunicat 2 ex. /02.06.2009

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 7/2009. Curtea de Apel Galati