Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 7/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILA NR.7/CA

Ședința din Camera de Consiliu de la 08 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Costea

Grefier - - -

Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanții, toți cu domiciliul în C,-, județul C și pe pârâții, cu sediul în,-, județul C și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 - PREFECTURA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect conflict de competență.

La apelul în ședința de consiliu, se constată lipsa părților.

Cauza se soluționează fără citarea părților conform art. 22(5) Cod procedură civilă.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin acțiunea promovata si înregistrată la data de 22.08.2008 pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr-, reclamații, in contradictoriu cu pârâții și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 Constanta, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate calitatea de moștenitori a reclamanților după defuncții și, precum si a constata nulitatea absolută parțială a hotărârilor nr.4390/02.06.2008 și nr.4391/02.06.2008 emise de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 Constanta, în sensul introducerii reclamanților alături de pârâtă ca beneficiari.

În fapt s-a arătat ca autorii reclamanții- și (născută ) au fost strămutați în urma Tratatului Româno- semnat la C la 07.09.1940, in com. jud.Constanta. Anterior strămutării aceștia au deținut in sat, com. jud. o suprafața de teren extravilan de 10 ha, un teren intravilan în suprafață de 2.400 mp si o construcție in suprafață de 60 mp.

S-a mai arată că autoarea reclamanților - (născută ) în calitate de unică moștenitoare a autorului său a mai deținut 10 ha teren arabil, livadă pomi fructiferi, 1.000 mp teren intravilan și o construcție tot în jud.

S-a susținut că pârâta, fără a le comunica intenția sa și fără a menționa calitatea de moștenitori a reclamanților, a solicitat acordarea despăgubirilor cuvenite in raport cu prevederile nr.9/1998, sens in care au fost emise hot. nr.4390/02.06.2008 și nr.4391/02.06.2008 de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 Constanta, apreciate ca fiind parțial nelegale.

Judecătoria Constanta, prin sent.civ.5893/27.03.2009 a admis excepția necompetentei materiale, in ce privește solicitarea reclamanților de constatare a nulității parțiale a hot.nr.4390/02.06.2008 și nr.4391/02.06.2008 emise de către Comisia Județeană pentru aplicarea nr.9/1998 Constanta, cauza fiind declinata spre soluționare in favoarea Tribunalului Constanta.

Cauza fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța.

La termenul de judecata din data de 10.11.2009 instanța de contencios a pus in discuția parților excepția necompetentei materiale a Tribunalului Constanta.

A apreciat tribunalul că legiuitorul, cu raportare la prevederile art. 7 alin 7 din Legea nr.9/1998, a avut in considerare in principal ca cererile, formulate ulterior emiterii hotărârii de către comisiile județene să fie soluționate pe baza dreptului comun, fiind de altfel o aplicare a principiului delegării legale de competenta instituit prin disp.art.17 Cod proc.civilă.

Pentru motivele reținute, cu raportare la disp.art.7 alin.7 din Legea nr.9/1998, instanța a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Constanta in soluționarea prezentei cauze dispunând declinarea, in baza art.158 alin.3 Cod proc.civila spre competenta soluționare in favoarea Judecătoriei Constanta.

Constatând ivit conflictul negativ de competenta in soluționarea cauzei, in baza art.21 Cod proc.civ. tribunalul a înaintat cauza Curții de Apel Constanta pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Analizând cauza sub aspectul competenței materiale, Curtea constată că reclamantul a dedus judecății o acțiune cu două capete de cerere cu obiecte distincte respectiv:stabilirea calității de moștenitori a reclamanților și constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârilor nr.4390/02.06.2008 și nr.4391/02.06.2008 emise de către Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998.

Fiecare cerere înscrisă în acțiune are caracter principal niciuna din ele nefiind accesorie celeilalte dispozițiile art.17 din codul d e procedură civilă nefiind aplicabile.

Însă, sunt aplicabile dispozițiile art.7 alin.7 din Legea 9/1998 potrivit cu care "în cazul în care compensația este solicitată de mai mulți moștenitori ai aceleiași persoane, precum și atunci când după adoptarea hotărârii apar și alte persoane având vocație succesorală, raporturile dintre succesori privind compensația se soluționează potrivit dreptului comun".

Din petitul acțiunii rezultă că demersul judiciar al reclamanților de constatare a calității lor de succesori este determinat de atitudinea pârâtei care a înțeles să uzeze de prevederile Legii nr.9/1998 depunând cererile pentru acordarea despăgubirilor fără a arăta că mai sunt și alte persoane cu vocație succesorală.

Prin urmare, competența de a analiza legalitatea hotărârilor atacate din prisma persoanelor îndreptățite să solicite compensații bănești în temeiul Legii nr.9/1998 îi revine judecătoriei.

Față de aceste considerente, Curtea constată că, în cauză, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Constanța, urmând a stabili competența în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanții, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C și pe pârâții, cu sediul în,-, județul C și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 - PREFECTURA, cu sediul în C,-, județul C în favoarea Judecătoriei Constanța.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 08 februarie 2010.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Tehnored.jud.-

7 ex./25.02.2010

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Data 25.02.2006

CĂTRE,

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat dosarul cu numărul mai sus precizat care conține ___ file privind pe reclamanții, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C și pe pârâții, cu sediul în,-, județul C și COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 - PREFECTURA, cu sediul în C,-, județul C, întrucât prin sentința civilă nr.7/CA/08.02.1010 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Președinte complet,

Grefier,

- -

Președinte:Monica Costea
Judecători:Monica Costea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 7/2010. Curtea de Apel Constanta