Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 74/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA nr. 74 CC

Ședința din Camera de Consiliu din data de 16 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTOR 2: Stoicescu Maria

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, privind acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în P,-, județ P, în contradictoriu cu pârâții PREFECTUL JUDEȚULUI, cu sediul în P,--4, județ P, CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în P,--4, județ P, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în P,--4, județ P, toți domiciliați în P,-, județ

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura completă, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5345/1.06.2007 pronunțată de Judecătoria Ploieștis -a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu de către instanță și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova -Secția comercială și de contencios administrativ II, reținându-se că prin cererea introductivă reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 30/13.02.1998 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean P, G arătând în mod expres că nu înțelege să atace această hotărâre conform art. 18 din Legea nr. 112/1995, respectiv să formuleze plângere împotriva hotărârii comisiei județene, astfel că scopul urmărit de reclamant este acela al desființării hotărârii pe calea dreptului comun, respectiv nulitatea actului juridic, ce este emis de o autoritate administrativă, supunându-se regulilor ce guvernează contenciosul administrativ, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin.1 pct.1 lit. și art. 158 Cod pr.civilă.

Prin sentința nr. 422/20.11.2007 Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocate de către reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Ploiești, reținându-se că actul contestat nu este un act administrativ ce poate fi anulat conform Legii nr. 554/2004, pentru anularea sa fiind prevăzută o procedură judiciară specială, printr-o altă lege organică, respectiv Legea nr. 112/1995, care precizează prin art. 18 că deciziile comisiilor județene sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit legii civile și pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare.

Având în vedere că există conflict negativ de competență, conform art. 20 pct.2 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a investit instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 30/13.02.1998 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 și a calității sale de unic proprietar al imobilului din P,-, jud. P, arătând că hotărârea este lovită de nulitate absolută, fraudându-se legea cu ocazia emiterii acesteia.

Legea nr. 112/1995 reglementează procedura acordării măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele cu destinație locuință, preluate cu titlu de stat de la foștii proprietari, în baza acestui act normativ comisia județeană de aplicare a legii caselor naționalizate a emis hotărârea nr. 30/13.02.1998, constatând dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii pentru imobilul situat în P,-, jud. P, în favoarea reclamantului și a pârâților, și. De asemenea, acest act normativ reglementează și competența soluționării litigiilor apărute în aplicarea Legii nr. 112/1995, art. 18 precizând că deciziile comisiilor județene sunt supuse controlului judecătoresc potrivit legii civile și pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel că prezenta acțiune ce are ca obiect constatarea nulității absolute a unei hotărâri emise în aplicarea Legii nr. 112/1995, este de competența instanței de drept comun, respectiv judecătoriei, conform art. 1 alin.1 Cod pr.civilă, nefiind stabilită prin lege competența altei instanțe.

De asemenea, potrivit art. 5 (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, ori în materia caselor naționalizate este aplicabilă Legea nr. 112/1995, inclusiv în ceea ce privește desființarea actelor emise de comisia constituită la nivel județean.

Față de aceste considerente, Curtea constată că pentru desființarea hotărârii comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, competentă este instanța de drept comun, respectiv Judecătoria Ploiești, urmând ca în conformitate cu art. 22 (3) și (5) Cod pr.civilă, să stabilească competența de soluționare în favoarea acesteia.

Pentru aceste motive,

în numele legii

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul, domiciliat în P,-, județ P, în contradictoriu cu pârâții PREFECTUL JUDEȚULUI, cu sediul în P,--4, județ P, CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în P,--4, județ P, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în P,--4, județ P, toți domiciliați în P,-, județ P, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2008.

Președinte Judecător

- - - -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / - 8ex./23.04.2008

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 74/2008. Curtea de Apel Ploiesti