Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 78/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.78/CA
CAMERA DE CONSILIU
Ședința din data de 9 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol, soluționareaconflictului de competențăintervenit în acțiunea în contencios administrativ și fiscal - somație de plată - promovată de creditoarea REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI -cu sediul în C, bd.-, nr. 107, județ C, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE proprietari 512 - cu sediul în C, bd. - nr.87, -.1,.28, județul
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu se constată lipsa părților.
Fără citarea părților, potrivit disp. art.22(5) Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, stadiul procesual.
Curtea, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 21.12.2007 și înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanta Cas olicitat în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 512 emiterea unei somații de plată pentru suma de 4836,41 lei reprezentând contravaloare energie termică și 4836,41 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.440/2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.51/2006, serviciile comunitare de utilități publice denumite, servicii de utilități publice, în înțelesul legii sunt definite ca totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale prin care se asigură utilitățile enumerate la lit.a- 3 al art.1 din lege prevede că serviciile de utilitate publică fac parte din sfera serviciilor publice de interes general și prezintă particularitățile enumerate la literele a-l, iar art.36 alin.1 din lege arată că raporturile juridice dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilitate publică sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat.
S-a mai reținut că art.51 alin.3 din lege prevede că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor prevăzute de Legea nr.51/2006, precum și cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanței de contencios administrativ, iar alin.4 al art.51 din lege prevede că soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prezentei legi se face de instanța de judecată competentă, în condițiile legii.
Din dispozițiile legale arătate instanța deduce că în categoria serviciilor de utilitate publică intră numai acele servicii care deservesc comunitatea. Furnizarea unor astfel de servicii către persoane fizice sau juridice nu se circumscrie disp. art.1 alin.2 și 3 din Legea nr.51/2006 deoarece nu se află în prezența unei utilități ori a unui interes general, în scopul satisfacerii comunității.
S-a apreciat că în competența instanței de contencios administrativ cad litigiile ivite între operatori și utilizatorii de servicii de utilitate publică deoarece aceste contracte se încheie de regulă cu unitățile administrative teritoriale, în baza unor achiziții publice.
Obiectul prezentei cauze nu se încadrează în categoria serviciilor de utilitate publică și se circumscriu "litigiilor civile" în înțelesul art.51 alin.4 din Legea nr.51/2006.
Prin sentința civilă nr.10372/2008 Judecătoria Constanțaa admis, de asemenea, excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanța, constatând ivit conflictul de competență.
S-a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării în vigoare a OUG 13/2008, astfel că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi juridice de natură administrativă, privind servicii comunitare de utilități publice, ce intră sub incidența disp. art.51 alin.3 din Legea 51/2006 în formă nemodificată, lege în vigoare în momentul formulării acțiunii.
Analizând cauza sub aspectul competenței materiale, Curtea constată că obiectul cererii deduse judecății constă în emiterea unei somații de plată împotriva pârâtei pentru sume ce reprezintă contravaloarea energiei termice furnizate de reclamantă și penalități de întârziere.
Potrivit art.2 alin.1 din OG nr.5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006, în forma în vigoare la momentul formulării cererii, prevedea că "soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ".
Din dispozițiile citate rezultă, fără posibilitate de interpretare, că, deși raporturile juridice dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilitate publică au fost calificate ca fiind raporturi juridice de natură contractuală, supuse normelor de drept privat, legiuitorul a înțeles să dea în competența instanței de contencios administrativ toate litigiile izvorâte din neplata serviciilor furnizate/prestate, fără a se face vreo distincție după calitatea operatorului sau utilizatorului.
Față de cele reținute, Curtea constată că în cauză competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Constanța - secția de contencios administrativ, instanță care, legal învestită la data de 21.12.2007, rămâne competentă să soluționeze cauza în virtutea art.725 alin.2 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei- somație de plată - promovată de creditoarea REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI -cu sediul în C, bd.-, nr. 107, județ C, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 512 - cu sediul în C, bd. - nr.87, -.1,.28, județul C,în favoarea Tribunalului Constanța - Secția de contencios-administrativ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 9 iulie 2008.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
red.hot. jud.EC-
4 ex/16.07.2008
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Data:______________
CATRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul cu nr. mai sus rubricat, privind pe creditoarea REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI -cu sediul în C, bd.-, nr. 107, județ C, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 512 - cu sediul în C, bd. - nr.87, -.1,.28, județul C, întrucât prin ntința civilă nr. 78/CA pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în data de 09.07.2008 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - Secția de contencios-administrativ.
Dosarul conține _______ file și are atașate:
- dosar nr- al Judecătoriei Constanța (24 file);
- dosar nr- al Tribunalului Constanța (42 file).
Președinte de complet,
- - - Grefier,
- -
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma