Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 895/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.895/CA

Ședința publică de la 10 noiembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

Grefier - -

Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamantele, și, domiciliate în B,-, - 20,.C,.2,.26, sector 3, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții "" CERNAVODĂ - prin lichidator judiciar " & " C, cu sediul în str. - nr. 34, județul C și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - cu sediul în B,-, sector 3, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 3 noiembrie 2008,și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 10 noiembrie 2008,când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;

1.Obiectul litigiului și părțile din proces

Prin încheierea interlocutorie pronunțată la 5.07.2002, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererilor formulate de reclamantele, și având ca obiect anularea procesului - verbal de licitație nr.1486/2002, anularea titlului de proprietate emis în temeiul Legii 18/1991, pentru parcela nr.133/3 în favoarea lui Farmache, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr.2881/2005, revendicarea suprafeței de 38 ha, evacuarea pârâților de pe acest teren; a dispus disjungerea acestor cereri de cea având ca obiect anularea certificatului de atestare a proprietății Seria - nr. 1581/2.04.1996, emis de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, în favoarea pârâtei SA Cernavodă și a declinat soluționarea acestor cererii spre competență de soluționare către Judecătoria Medgidia.

Pentru a dispune astfel s-a reținut că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze cererea având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în temeiul HG834/1991, în favoarea pârâtei, urmând ca asupra celorlalte capete de cerere ce vizează acte și operațiuni juridice întocmite și efectuate ulterior emiterii certificatului în cauză să se pronunțe instanța de fond funciar în a cărei rază teritorială se află terenul solicitat de reclamanți.

Considerentele măsurilor procedurale dispuse de Curtea de APEL CONSTANȚA sunt cele exprimate în încheierea din 15.07.2007 ( filele 35-37, dosar - - Curtea de APEL CONSTANȚA,.I).

Reținând competența de soluționare a cererii reclamanților referitoare la anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria -, nr. 1581/24.04.1996, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în favoarea Cernavodă SA, instanța a pus în discuția contradictorie a părților introducerea în cauză a emitentului actului administrativ.

Urmare a solicitării părților dar și în considerarea disp.art.161din Legea 554/2004 a fost introdus în cauză emitentul actului administrativ: fostul Minister al Agriculturii și Alimentației - actual Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, căruia i s-a solicitat și documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.

Pârâta SA, aflată în procedura insolvenței conform Legii nr.85/2006, reprezentată prin lichidator judiciar & a invocat în apărare excepțiile lipsei procedurii prealabile necesare introducerii acțiunii în contencios administrativ precum și prescripția dreptului la acțiune.

Prin încheierea interlocutorie pronunțată la 21.01.2008, Curtea de Apel a respins, pentru considerentele expuse la filele 81-82- dosar Curtea de APEL CONSTANȚAE.I, cele două excepții invocate în apărare.

Ulterior introducerii sale în cauză, prin înscrisul intitulat note de ședință pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat în apărare aceleași excepții ca și pârâta societate comercială: inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii formulate.

Pe fond, poziția procesuală exprimată de această pârâtă a fost aceea de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, motivând în esență, că certificatul, contestat în cauză a fost emis cu respectarea dispozițiile HG834/1991 și a Criteriilor Comune nr.2665/1C/311/1982 și a completărilor nr. -/N/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale, având avizele necesare.

În susținerea excepțiilor s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a reclamației administrative ce constituie fine de neprimire a acțiunii.

Referitor la tardivitatea acțiunii se susține că reclamantele au luat la cunoștință de actul administrativ la momentul înscrierii sale în cartea funciară astfel că s-a depășit termenul de un an prevăzut de lege pentru formularea acțiunii în contencios administrativ.

În dovedirea acțiunii sale reclamanta s-a prevalat de proba cu înscrisuri și cea cu interogatoriul reprezentantului legal al pârâtei SA.

S-au atașat la dosarul cauzei înscrisurile: certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria -/1581 emis la 2.04.1996 de Ministerul Agriculturii și Alimentației, documentația ce a stat la baza emiterii acestuia, titlu de proprietate nr.29343/19/23.10.1945 emis în favoarea lui G pentru 1, 500 ha teren situat în satul, decizia nr.6976/1992 emisă în favoarea lui în temeiul disp. Legii 5/1990 și HG746/91, prin care s-a stabilit dreptul de acțiuni în valoare de 1.700.220 lei pentru suprafața de 10 ha echivalent arabil aflat în administrarea SA Cernavodă, de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din județul C, copie de pe extrasul din actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 5927/1937 și 201/1937 al Tribunalului Constanța prin care cumpăra pentru fiul său minor 10 ha și 9027 mp situat pe mereaua comunei Cernavodă, autorizație pentru execuție lucrări / 11.02.1987 emisă în favoarea Cernavodă pentru înființarea plantației IAS la ferma 3 cu documentația aferentă, hotărâri judecătorești pronunțate referitoare la dreptul de folosință asupra unor suprafețe de teren a SA Cernavodă, acordurile și avizele emise anterior atestării dreptului de proprietate, schițe de plan a suprafețelor de teren, calcul al suprafețelor,evaluarea terenurilor.

Pe parcursul soluționării cauzei reclamanta sau mandatarul său au adus numeroase precizări ale obiectului acțiunii și detalii ample reprezentând considerente de fapt și drept ale acțiunii.

În ședința publică din 12.05.2008, reclamanta a arătat că obiectul acțiunii sale constă în cercetarea, pe calea excepției de nelegalitate a "calității certificatului de atestare a dreptului de proprietate exclusivă a SA și a efectelor pe care le produce" aceasta invocând atât dispozițiile art.4,atr.1 din Legea 554/2004 cât și Legea 15/1990, solicitând îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință.

Apreciind că este o modificare a obiectului acțiunii, reprezentantul SA s-a opus la aceste " precizări ale obiectului cererii" precum și la "cererea de îndreptare a erorii materiale".

Instanța a respins cererea de "îndreptare a erorii materiale referitoare la obiectul acțiunii" motivat de faptul că obiectul cauzei a fost stabilit la 5. 07 2007, în raport de care de altfel s-a dispus și disjungerea celorlalte capete de cerere ale acțiunii, ținând cont de nenumăratele precizări ale reclamanților precum și de temeiurile juridice invocate și respectând în același timp principiul disponibilității părților.

De altfel, instanța reține că legalitatea aceluiași act administrativ nu poate fi cercetată în aceeași cauză și în același timp,atât pe cale de acțiune principală cât și pe cale de excepție.

Ori în speță, reclamanta în calea acțiunii directe formulate împotriva actului administrativ emis invocă cercetarea nelegalității sale pe cale de excepție a aceluiași act administrativ.

Având în vedere cele de mai sus dar și opunerea expresă a pârâtei SA SA la modificarea obiectului acțiunii, Curtea a respins cererea reclamantei de a-și "preciza obiectul acțiunii sau de a îndrepta eroarea materială".

2. Curtea

Analizând acțiunea formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului Curtea va reține următoarele:

În fapt, s-a arătat de către reclamanta că familia sa a avut în proprietate 38 hectare- teren, care a reprezentat J din ferma 3 pomicolă a SA Cernavodă.

Pe acest teren, autorii săi au edificat în anul 1938 o casă cu fântână, situate de o parte și de alta a drumului de exploatare DE 133/2, imobile ce au fost confiscate de autoritățile comuniste.

Acestea au continuat să le folosească păstrându-le destinația.

Tatăl său-, înainte de a deceda a fost pus în posesia a 22,13 ha teren, conform titlului de proprietate nr. 308/6.08.2003 în calitate de moștenitor al tatălui său ce a fost proprietarul a 27,13 ha.

A arătat reclamanta că litigiul a fost generat de faptul că, la poziția 4 din tabelul anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate este înscris sediul fermei 3, în suprafață de 2,3 ha (parcela /3) ce fost vândut (construcție+teren aferent) către și, în urma licitației organizate de lichidatorul judiciar al pârâtei.

S-a motivat că deși a fost proprietar a terenului și construcției vândute nu s-a eliberat tatălui său un titlu de proprietate în conformitate cu Legea 18/1991, pentru cele 10 ha, ci doar o decizie de acționar, nr.6976/30.04.1992, fără a se preciza " alte atribute ale proprietății funciare".

A susținut reclamanta că această suprafață de teren este compusă dintro suprafață de 800 mp2teren, aflat în dreapta drumului de exploatare, pe care se află casa construită de bunicul său. Pentru această suprafață de teren nu are un titlu de proprietate emis de Prefectura

Cea de-a doua suprafață de teren este de circa 2 ha,iar pentru ea există titlul de proprietate nr.388 /2003, emis în temeiul legii nr.18/1991.

Pentru suprafața de teren pentru care nu are titlu a formulat acțiune în revendicare, care în prezent este suspendată, până la pronunțarea de către instanța de contencios administrativ asupra anulării parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

A mai arătat reclamanta că din compararea deciziei de acționar al tatălui său, cu nr.6976/1992, cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu s-ar fi putut observa o suprapunere a amplasamentelor terenurilor întrucât din cele două acte lipsește indicarea tarlalei, a parcelei și vecinătăților terenurilor.

De observat că aceeași reclamantă, în precizările sale de la fila 76( - dosar Curtea de APEL CONSTANȚA,.I ) a arătat că din tabelul centralizator, poziția 4 nu rezultă că cele 2,3 ha ar fi neapărat sediul Fermei 3, necunoscând nici în prezent dacă pârâtul Ministerul Agriculturii a prejudiciat-o prin emiterea certificatului contestat în cauză.

Ca și motive de anulare a actului administrativ contestat s-au invocat următoarele:

- atribuirea terenului către SC SA a fost limitată pe timpul existenței societății comerciale astfel că era exclusă vânzarea lui de către lichidator, terților.

- certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în temeiul HG834/1941 contravine Legii 15/1990 art.20 alin.2, întrucât terenul în litigiu a aparținut unor particulari neputând face obiect al patrimoniului societății pârâte.

- a fost desființată în urma publicării OUG 198/1998, urmând ca terenurile să treacă în întregime la proprietarii de drept particulari, fie la.iar patrimoniul societății cuprindea și porțiuni de proprietate privată a statului.

- vânzarea făcută de lichidatorul judiciar a fost nelegală întrucât SA nu era proprietar al casei și terenului aferent acesteia,vândute ca fiind sediul firmei 3.

În drept s-au invocat dispozițiile legilor: 554/2004, Legea 15/1990, HG834/1991, Codul civil, Legea 10/2000, Legea 400/2002,OUG 198/1998.

În răspunsurile sale la interogatoriu (fila 30,.II) reprezentantul legal al SA, lichidatorul judiciar - a arătat că:

- societatea pe care-o reprezintă a intrat în faliment la cererea creditoarei;

- despre pretențiile tatălui reclamantei a aflat după ce s-a vândut sediul firmei și terenul aferent, vânzarea având loc în urma licitației organizate în anul 2002.

A arătat pârâta că clădirile vândute au fost proprietatea societății, fostă S, iar limitele proprietății au fost stabilite urmând etapele prevăzute de procedura instituită de HG834/1991.

Urmare a disjungerii dispusă la 5.07.2007, Curtea urmează a cerceta excepțiile invocate în apărare de pârâtul Minister precum și cererea având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei SA Cernavodă- societate aflată în procedura lichidării judiciare, conform Legii 85/2006.

Referitor la excepțiile invocate Curtea reține:

Deși această instanță a mai soluționat aceste excepții,ele fiind invocate de pârâta SC SA,la momentul la care, Ministerul -emitent al actului, nu era parte în proces, totuși va proceda și la cercetarea apărărilor acestei din urmă pârâte.

Analizând cu prioritate excepțiile,Curtea va reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile se reține că această apărare nu poate fi primită.

Aceasta pentru că, pe de o parte acțiunea a fost introdusă inițial de, la o instanță de drept civil, întemeiată pe legile proprietății, în aprilie 2004 iar apoi,urmare a decesului acestuia a fost continuată de moștenitorii săi.

Urmare a soluțiilor pronunțate de diferitele instanțe judecătorești, în ciclurile procesuale parcurse, la 5.07.2007, instanța de contencios administrativ reține că este competentă să soluționeze capătul de cerere vizând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de o autoritate centrală.

Totodată, reclamanta a arătat că a luat la cunoștință despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1996, cu ocazia acțiunii formulate la Judecătoria Medgidia la 24.08.2006.

Ulterior luării la cunoștință de existența acestui înscris, s-au adresat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care le-a și răspuns în sens negativ, prin adresa -/23.04.2007 (fila 17 dosar Curtea de Apel,.I) motivând că actul administrativ a intrat în circuitul civil.

În contextul faptic expus de reclamantă și însușit de instanță nu pot fi primite apărările pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării.

O soluție contrară i-ar lipsi pe reclamanți de îndreptățirea de a li se asigura accesul neîngrădit la o judecată dreaptă, fondată pe aplicarea constructivă a normelor procesuale și pe cale de consecință s-ar crea o imposibilitate de promovare de către subiectul procesual a drepturilor și intereselor sale legitime.

De aceea, excepțiile vor fi înlăturate ca nefondate reclamanții introducând acțiunea în termenul prevăzut de art.11 din Legea 554/2004, așa cum a fost modificat,de cel mult 1 an de la data la care au luat la cunoștință de actul administrativ contestat.

Pe fondul pricinii, Curtea va reține următoarele:

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărei anulare se solicită,respectiv cel cu nr.1581/2.04.1998 a fost emis de fostul Minister al Agriculturii și Alimentației, urmare a procedurii instituite prin HG834/1991.

Prin G 266/1991, fosta Cernavodă a fost reorganizată ca societate pe acțiuni,devenind C SA, care în conformitate cu disp. HG 843/1991 a întocmit documentația necesară, avizată de Oficiul de cadastru și Consiliul Județean C, documentație ce a avut la bază și sentința civilă nr.3036/1996 a Judecătoriei Medgidia prin care a fost admisă acțiunea ce a promovat-o împotriva Consiliul Local și s-a constatat că are un drept de folosință asupra suprafeței de 318.311, 47 mp.

Pentru restul suprafețelor de teren, Cernavodă figura în evidențele fondului funciar cu 11 ha pe teritoriul comunei,iar pe teritoriul orașului Cernavodă cu 207 ha,conform adresei nr.213/25.01.1995 a Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului C ( fila 138 dosar. - Curtea de APEL CONSTANȚA ).

După primirea certificatului de atestare dreptului de proprietate, pârâta Cernavodă a obținut înscrierea dreptului său în Registrul de și ținut de grefa Judecătoriei Medgidia,sub nr. 3789 - 3813/15.07.1997.

Din actele și lucrările dosarului a reieșit că la data adoptării HG266/1991 terenul și construcțiile ce constituiau sediul Fermei 3 se aflau în administrarea Cernavodă.

În anul 1987, fostul Cernavodă a obținut autorizație pentru executarea lucrărilor constând în amenajarea, organizarea și înființarea plantației pomi pe 93 ha la Ferma 3, amenajare drum acces, șopron, dormitor comun, împrejmuire.

Toate acestea au îndreptățit-o pe pârâta Cernavodă SA să solicite recunoașterea dreptului de proprietate în procedura prevăzută de HG834/1991 și eliberarea actului la care avea dreptul conform Legii 15/1990.

La cererea creditoarei,față de pârâta Cernavodă s-a deschis procedura reorganizării judiciare și falimentului, în temeiul Legii 64/1995, în prezent aflându-se în faza de faliment, iar lichidator judiciar a fost desemnat &

Urmare a măsurilor dispuse de lichidatorul judiciar,în anul 2002, în legătură cu activul Ferma 3 (construcție și teren aferent de 20.843,48 mp.) s-a organizat licitație publică, iar în anul 2004, cu actul autentic nr. 2881/5.07.2004 acest activ a fost înstrăinat lui și și și.

În speță din probatoriile administrate a reieșit că bunicul reclamantei a deținut în proprietate, conform actelor depuse la dosarul cauzei, 38 ha teren situat în Cernavodă.

Din cele 38 ha, lui - tatăl reclamantei s- reconstituit dreptul de proprietate pentru 22,13 ha, conform Legii 18/1991, fiind emis titlul de proprietate nr.388/6.08.2003, teren cu care cel dintâi a fost pus în posesie în timpul vieții.

Tot pe numele tatălui reclamantei-, în calitate de moștenitor al lui s-a emis de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate decizia nr.6976/30.04.1992 prin care s-a stabilit în favoarea acestuia dreptul de acțiuni, în valoare de 1.700.200 lei pentru suprafața de 10 ha echivalent arabil, aflat în administrarea Cernavodă, decizie emisă în temeiul disp. art.3 și 9 din Legea 5/1990 și art.93 alin.3 și 4din Legea 18/1991 precum și a HG746/1996 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art.36 și 35 din aceeași lege a fondului funciar.

Potrivit susținerilor reclamantilor, litigiul a fost generat de faptul că la poziția 4 din tabelul centralizator - anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate este indicată suprafața de 2,3 ha (parcela CC 133/3), despre care aceștia arată că reprezintă terenul și construcția ce le aparține, în calitate de moștenitori ai tatălui, respectiv bunicului.

Potrivit acelorași susțineri, de altfel necontestate de pârâte, această suprafață indicată în tabelul centralizator la poziția 4 este formată din circa 800 mp2,,pe care se află casa construită de bunicul său, pentru care nu există titlu de proprietate emis de Prefectura C, precum și din suprafața de circa 2 ha pentru care există titlul de proprietate nr.388/6.08.2003, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

A fost emisă însă ca și echivalent a 10 ha teren arabil, aflat în administrarea SA, decizie de acționar pe numele tatălui prin care s-a stabilit dreptul de acțiuni în valoare de 1.700.220 lei.

Nefiind indicate însă elemente de identificare ale unei suprafețe de teren (, solă,vecinătăți), în opinia reclamantei, este imposibilă stabilirea unei suprapuneri a terenului în considerarea căruia s-a emis decizia de acționar peste terenul ce a aparținut familiei sale și care se regăsește la poziția 4 din tabelul centralizator -în suprafață de 20.843,41 mp.

De altfel, este de observat și împrejurarea că, în legătură cu această afirmație, instanța a manifestat rol activ punând în discuția reclamanților necesitatea efectuării unei expertize de specialitate având ca scop identificarea terenului deținut și determinarea aspectului conform cu care acesta s-ar regăsi în suprafața indicată la poziția 4 din tabelul centralizator.

În contextul celor expuse mai sus se reține că acțiunea cu care reclamanții au învestit instanța este una de constatare a nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru poziția 4 din tabelul centralizator, act emis, în opinia reclamanților, cu încălcarea disp. Legii 15/1990 și având drept consecință vătămarea dreptului de proprietate probat cu titlurile de proprietate emise în cauză.

Învestită cu o astfel de acțiune se impune a se observa însă că acest control de legalitate al actului administrativ se limitează, în conformitate cu disp. Legii 554/2004, la verificările legate de respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii lui și nu a concordanței acestui act cu actele emise ulterior de către alte organe ale statului.

În speță, nici emitentului actului și nici beneficiarului acestuia nu i se poate opune o situație juridică ce a intervenit ulterior momentului certificării, în cauză, reclamanții neputând să-și valorifice drepturile dobândite ulterior asupra acestei suprafețe de teren.

Astfel, certificatul de atestare dreptului de proprietate a fost emis în anul 1996, iar prin titlul de proprietate eliberat după parcurgerea procedurii prev. de Legea 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate al tatălui reclamantei în anul 2003 ( aceasta pentru suprafața de 2 ha ce se regăsesc în acest titlu).

Pentru cealaltă suprafață de 8002teren, pe care se află construcția- casă, reclamanta a arătat că nu are titlu de proprietate; în legătură cu acest teren a formulat acțiune în revendicare, cauză suspendată însă în prezent.

Prin urmare pentru această din urmă suprafață de teren reclamantele nu au făcut dovada vătămării vreunui drept, deoarece chiar dacă terenul în cauză le-a aparținut anterior, în perioada regimului comunist aceștia au pierdut proprietatea asupra lui ca efect a aplicării legislației acelui moment și nu au făcut dovada că acest teren a reintrat în patrimoniul lor.

Într-o altă ordine de idei instanța reține și faptul că reclamanții nu au produs minime dovezi privind amplasamentul terenului pe care l-au avut în proprietate și care ulterior le-a fost confiscat, pentru a se putea conchide în funcție de elemente specifice ce conturează un astfel de amplasament că el ar face parte din suprafața de teren contestată din certificatul de atestare a dreptului de proprietate aflată la poziția 4 din tabelul centralizator.

În plus se reține că potrivit disp. art. 30 din legea nr. 18/1991 modificată și completată fostul S Cernavodă s-a reorganizat în societate comercială pe acțiuni.Potrivit aceluiași text de lege terenurile și celelalte bunuri aduse de cooperativă agricolă în asociație precum și bunurile dobândite de aceasta devin proprietatea societății comerciale,iar cooperatorii și celelalte persoane îndreptățite a-și reconstitui proprietatea asupra terenurilor ce aparțin societății pot deveni acționari în condițiile legii.

Din dispozițiile alineatului 3 al aceluiași articol de lege reiese că acei cooperatori sau alte persoane îndreptățite care nu au optat pentru a deveni acționari ai societății comerciale li se va stabili dreptul de proprietate conform prevederilor din lege din terenurile ce nu au fost aduse de agricolă în asociație.

Ori în cauză,pentru cele 10 ha teren aflate în administrarea pârâtei SC SA atâta vreme cât s-a emis decizie de acționar de către Comisia județeană este evident că numitul a optat pentru această modalitate de despăgubire.

De aceea, față de toate cele arătate, cercetând legalitatea emiterii actului administrativ contestat în raport cu situația de fapt și cu cadrul legal din momentul emiterii lui, se reține că certificatul de atestare dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniul Cernavodă a fost emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației cu respectarea HG834/1991 și a criteriilor comune nr.2565/C/311/1992 și completările -/M/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale de stat emise de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, având avizele județean și a celorlalte instituții abilitate în acest scop.

De altfel, nici una din părți nu contestă că la data adoptării HG 266/1991 prin care s-a înființat Cernavodă, terenul și construcțiile edificate pe acesta, ce constituiau sediul Fermei nr.3 se aflau în administrarea Cernavodă, fapt ce îndreptățea pe pârâtă ulterior reorganizării sale ca societate comercială pe acțiuni să solicite recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestora, în procedura prev.de HG834/1991.

Potrivit dispozițiilor Legii 15/1990 și ale HG824/1991 dobândirea calității de proprietar asupra terenului și construcțiilor aferente de către societatea privată -pârâtă era condiționată de faptul ca bunurile respective să se fi aflat în administrarea acesteia, indiferent de modul de dobândire.

Așadar la momentul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat de reclamanți au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, Legea 15/1990 și HG834/1991, și deci nu există motive de anulare a acestuia.

Faptul că ulterior emiterii certificatului, în condiții legale, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parte din suprafața de teren din litigiu, nu are relevanță, valorificarea acestor drepturi urmând a se face într-un alt cadru procesual decât cel actual.

Referitor la apărările relative la incidența OUG 198/1999 și legile de aprobare și modificare a acestei ordonanțe ce au modificat regimul juridic al proprietății asupra terenurilor cu efecte directe asupra patrimoniului societăților ce au în administrare terenuri agricole, Curtea reține că ele nu pot fi primite întrucât legalitatea unui act administrativ este analizată în funcție de actele normative în baza cărora a fost emis și nu în funcție de unele drepturi eventuale și viitoare ale reclamanților.

Pentru toate cele arătate, Curtea va reține caracterul nefondat al acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii și tardivității acesteia invocată de pârâtul

Respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele, și, domiciliate în B,-, - 20,.C,.2,.26, sector 3, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții "" CERNAVODĂ - prin lichidator judiciar " & " C, cu sediul în str. - nr. 34, județul C și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - cu sediul în B,-, sector 3, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

11 noiembrie 2008 Red.jud.- 08.12.2008 TEHNORED.Gref. 7 ex/10.12.2008

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 895/2008. Curtea de Apel Constanta