Constatare aprobare tacită. Decizia 1731/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr. 1731
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Bulancea Diana Magdalena- ---
JUDECĂTOR 2: Șuțu Alina- -
JUDECĂTOR 3: SeverinS
GREFIER:
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află spre soluționare recursulformulat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 27 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2009 în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria Sectorului 5 B prin Primar și Primarul Sectorului 5
La apelul nominal făcut în ședință publicăla solicitarea cauzei la amânări fără discuții, a răspuns recurenta-reclamantă, prin avocat, lipsind intimații-pârâți, la apelul făcut la ordine lipsind părțile.
Proceduralegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzeide către grefierul de ședință, după care:
La luarea cauzei la amânări, apărătorul recurentei-reclamante arată că în data de 24.06.2009 a fost angajată de către parte și solicită amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, învederând că este în imposibilitate de a mai rămâne la proces având în vedere că mai are un dosar cu termen astăzi pe rolul Curții Constituționale. Depune la dosar cererea formulată însoțită de concluzii scrise și practică judiciară.
Curtea, apreciind că cererea necesită dezbateri, având în vedere că la termenul anterior cauza a fost deja amânată la cererea reclamantei-recurente, în vederea angajării unui apărător, fiind prorogată excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pentru acest termen, dispune lăsarea cauzei la ordine.
Apărătorul recurentei-reclamante nu se opune.
La reluarea cauzei la ordine, la apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a excepției inadmisibilității și, pe care de consecință, respingerea recursului, invocând prevederile art. 11 alin. 3 din OUG nr. 27/2003.
Curtea reține cauza spre soluționare pe excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 27, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2009 în dosarul nr- a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria Sectorului 5 B și Primarul Sectorului 5
În motivarea soluției prima instanță a reținut în esență că autorizația a cărei emitere o solicită reclamanta nu se circumscrie sferei de acte enumerate limitativ de art. 3 lit. a din OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, procedura aprobării autorizației de construire fiind reglementată de Legea nr. 50/1991, iar refuzul autorității de a răspunde unei cereri adresate de o persoană interesată este reglementat de Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta,solicitând desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii sale întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 27/2003, susținând în esență că prin cererea înregistrată la data de 16.10.2006 la Primăria sectorului 5 B sub nr. 39977 solicitat eliberarea unei autorizații de construire, documentația ce a însoțit cererea fiind completă, iar pârâta nu a emis nici un răspuns, deși a insistat și a notificat-o în scris. Apreciază că față de intervalul deosebit de de la depunerea cererii se impune admiterea cererii sale de constatare a aprobării tacite privind emiterea autorizației de construire și de obligare a pârâtelor la eliberarea documentului oficial prin care să se permită desfășurarea activității de construire.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 312, 304 punctul 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, OUG nr. 27/2003 și 274 din Codul d e procedură civilă.
Față de calea procesuală aleasă, Curtea a pus în discuția contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 11 alin. 3 din OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, astfel cum a fost modificată și completată.
În faza procesuală a recursului au fost depuse de către recurentă o serie de înscrisuri reprezentând extrase din practica judiciară.
Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, potrivit dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, în condițiile în care procedura pentru care a optat reclamanta-recurentă este cea reglementată de dispozițiile OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, astfel cum a fost modificată și completată, aspect necontestat în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. 3 din OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, astfel cum a fost modificată și completată, "(3) Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunțare și sunt irevocabile".
Astfel, fără a se face nicio distincție, opțiunea legiuitorului este exprimată în mod neechivoc în sensul conferirii unui singur grad de jurisdicție cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ. În situația în care temeiul juridic al cererii reclamantei nu este contestat, iar dispoziția legală care prevede caracterul irevocabil al hotărârilor pronunțate de către instanța de fond a fost apreciată ca fiind constituțională prin deciziile nr. 251/2005, nr. 480/2005, nr. 84/2007, nr. 699/2007, nr. 907/2008 și nr. 872/2009, pronunțate de către Curtea Constituțională, distincția pe care reclamanta o face în funcție de soluțiile pronunțate de către instanța de fond (pe fondul cererii sau pe excepție) apare ca nejustificată, întrucât esențial este să se fi urmat procedura specială reglementată de actul normativ pe dispozițiile căruia reclamanta și-a întemeiat pretențiile. Or soluția pronunțată de către instanța de fond se bazează pe înseși obiectul de reglementare al OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, astfel cum a fost modificată și completată.
Din analiza acestor norme legale rezultă că obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedură civilă, fie în legi speciale, indiferent dacă este vorba despre sentințe, decizii sau încheieri. În acest context, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, legalitatea căilor de atac fiind totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art.129 din legea fundamentală, conform căruia: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Prin urmare, proclamând dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești, textul constituțional arată însă, că aceasta se poate face numai " în condițiile legii", evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Astfel, OUG nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, astfel cum a fost modificată și completată, având un caracter special față de legea organică a contenciosului administrativ și de Codul d e procedură civilă, care constituie legea generală în materia căilor de atac, urmează a se aplica dispozițiile acesteia pentru identificarea căii de atac prevăzută de lege.
În conformitate cu procedura aprobării tacite prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002, cererea de chemare în judecată a autorității administrației publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă [art. 9 alin. (2)]. Potrivit art. 11 alin. (2) al ordonanței, în cazul în care instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de această ordonanță de urgență, pronunță o hotărâre prin care obligă autoritatea administrației publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.
Curtea reține că, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție (cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) și, în consecință, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac" (Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Totodată, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) și ale art. 129 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, că "accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac". În acest sens este și Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
În consecință, Curtea constată că, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administrației publice, prin neemiterea unei autorizații prevăzute de art. 3 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003, se poate adresa unei instanțe judecătorești pentru soluționarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerințele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ceea ce nu presupune și recunoașterea accesului la o cale de atac suplimentară.
Deși dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră, într-adevăr, dreptul la dublul grad de jurisdicție, acest drept este recunoscut însă doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judecă de către instanță, în cazul de față, nu este de natură penală, Curtea constată că prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 nu au incidență în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 27 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2009 în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria Sectorului 5 B prin Primar și Primarul Sectorului 5,ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- S
GREFIER,
/2 ex. - 30.09.2009
Judecător fond -
Președinte:Bulancea Diana MagdalenaJudecători:Bulancea Diana Magdalena, Șuțu Alina, Severin
