Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.589/2008
Ședința publică din data de 9 iulie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM S - ÎN NUMELE ȘI PENTRU S - SOCIETATE COOPERATIVĂ, împotriva sentinței civile nr. 564/14.03.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezint, pentru reclamantă, dl. - președintele Uniunii Județene a Cooperației de Consum S, care depune delegație, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei - fila 6 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul reclamantei invederează instanței faptul că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației, pentru toate motivele relevate în scris în motivarea recursului și reiterate în fața instanței de către reprezentantul recurentei cu ocazia acordării cuvântului pe fond.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 564 din data de 14.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă contestația formulată de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM S - în numele și pentru S - SOCIETATE COOPERATIVĂ și, rejudecând pe fond cauza, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de reclamantă contra raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 1 august 2995 de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că respingerea contestației ca inadmisibilă este greșită deoarece raportul de inspecție fiscală este un act administrativ fiscal, iar legiuitorul nu distinge între decizia de impunere și raport de inspecție fiscală atunci când permite nu numai contestarea deciziei ci și a altor acte administrativ-fiscale.
Cât privește fondul, reține instanța că măsura impozitului pe profit stabilită în sarcina societății contestatoare este legală, în condițiile în care societățile menționate în actul de control nu există, aceasta fiind implicit acceptată prin cererea de chemare în judecat atunci când se afirma că nu avea obligația să verifice legala constituire a societăților furnizoare.
Cât privește măsura stabilirii aferent aprovizionării, se reține că în situația neexistenței societăților comerciale, facturile de achiziționare nu corespund cerințelor nr.HG 831/1997, valoarea lor, împreună cu fiind nedeductibilă și ca atare, în mod corespunzător a stabilit pârâta și că a acestor facturi este nedeductibilă.
Referitor la. necalculat corespunzător cheltuielilor de conducere și administrare se reține că societatea contestatoare desfășoară activități economice proprii conform art. 85 din Legea nr. 109/1996, iar textul invocat de către aceasta reglementează activitatea organizațiilor fără scop patrimonial referindu-se la obiective de reprezentare a intereselor membrilor acelorași tip de organizații - cu scop nepatrimonial. De aceea reține instanța, chiar dacă art. 85 din Legea nr. 105/1996 menționează că Cooperativelor de Consum efectuează și operațiuni în vederea satisfacerii nevoilor asociaților săi, această prevedere nu atrage incidența art. 141 lit. i din Codul fiscal care limitează scutirile, cum deja s-a arătat, la organizațiile fără scop patrimonial, ceea ce nu este cazul de față.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii tribunalului în sensul admiterii pe fond a contestației.
În susținerea celor solicitate, recurenta arată că hotărârea este nelegală din perspectiva reținerii greșite a obligațiilor plății și impozitului pe profit. Astfel, în dezvoltare se arată că din dispozițiile Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației, art. 85, 87 și 91, se desprinde concluzia că are un dublu rol, pe de o parte, desfășoară o activitate de asistență și reprezentare a intereselor cooperativelor pentru care primesc cotizații (astfel că se încadrează în prev. art. 141 lit. i din Legea nr. 571/2003 parte finală: scutiri de taxe pentru obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor), iar pe de altă parte, desfășoară activități economice proprii. Așadar, arată recurenta, activitatea de asistență și reprezentare a se încadrează în prevederile menționate, iar cotizațiile primite nu sunt producătoare de
Referitor la. aferent cumpărărilor și la impozitul pe profit, arată recurenta, că a cumpărat mărfuri pe bază de facturi care au fost înregistrate în contabilitate; acestea corespund cu modelul și modul de întocmire prev. de Anexa 1 din nr.HG 831/1997 și ca atare, fiind înregistrate asupra sumelor, a fost calculat și impozit. În această situație, arată recurenta, a fost cumpărător de bună-credință și nu poate fi răspunzătoare pentru faptul că societățile nu ar exista ca fiind constituite întrucât nu există pe site-ul ministerului.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Sas olicitat respingerea recursului, fundamentat, în esență, pe acea că în raport cu dispozițiile art. 175 alin. 1 și 3 din nr.OG 92/2003, baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună; că în mod corect a fost respinsă acțiunea și s-a constatat faptul că măsurile stabilite prin raportul de inspecție fiscală sunt legale. Astfel, sub aceste din urmă aspecte, se arată de intimată că facturile de achiziționare nu corespund cerințelor nr.HG 831/1997 și respectiv calitatea de document justificativ din perspectiva disp. Legii nr. 82/1991, astfel că valoarea acestora împreună cu nu este deductibilă și ca atare, în mod corect, s-a stabilit obligația achitării aferent.
Tot astfel, arată intimata, că susținerile referitoare la încadrarea în prev. art. 141 lit. i din Legea nr. 571/2003 sunt eronate întrucât sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii și/sau livrările de bunuri furnizate membrilor de organizații, fără scop patrimonial, or, nu este o organizație fără scop patrimonial și în consecință, nu-i sunt aplicabile prevederile evocate.
Examinând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
În anul 2005, în urma controlului efectuat de organele de specialitate fiscală la societatea recurentă, prin raportul de inspecție fiscală s-a reținut că această societate în perioada 2002 - 2004 s-a aprovizionat cu mărfuri de la societăți cu sediul în B care nu există în baza de date a; că facturile emise de aceste firme prezentate ca documente justificative nu îndeplinesc cerințele legale și ca atare, s-a conchis de către organele de control că cheltuielile aferente facturilor de aprovizionare nu erau cheltuieli deductibile fiscal.
Cu același prilej s-a mai reținut că societatea recurentă a încasat în anii 2003 - 2005 de la cooperativele de consum din județe sume în contul cheltuielilor de conducere și administrare, iar aceste sume au fost înregistrate ca venituri; impozitul pe profit fiind plătit fără colectare aferent.
Drept consecință, față de cele reținute, s-a stabilit în sarcina societății controlate obligația achitării suplimentar aferent cotei de cheltuieli și aferent facturii considerate fictive în sumă de 20.283 lei, penalități de 3.819 lei și dobânzi de 1.039 lei aferente A precum și impozit pe profit aferent în sumă de 1.396 lei, dobânzi în sumă de 447 lei și penalități în sumă de 115 lei.
Cele statuate prin actul de control încheiat la data de 01.08.2005 au fost contestate de către recurentă fundamentat, în esență, pe aceea că organul de control la stabilirea obligațiilor fiscale nu a ținut seama de starea de fapt și normele de drept. Astfel, s-a susținut că asimilarea cotizației fixe, respectiv a cheltuielilor de administrare și conducere achitate de cooperativele asociate pentru susținerea organizațiilor județene și naționale ca prestare de servicii nu este legală. Din perspectiva disp. Legii nr. 109/1996, se susține de contestatoarea că avea o funcție dublă, una cu caracter patrimonial și o funcție redusă de activitate economică și raportat la acestea aporturile cooperativelor pentru acoperirea cheltuielilor organizatorice și pentru funcția de reprezentare și asistență nu sunt purtătoare de.
Tot astfel, se susține prin contestație că, chiar și în cazul considerării greșite a interpretării date de organul de control ca prestări de servicii, ar trebui să se acorde o scutire de conform art. 141 lit. i din Codul fiscal.
Referitor la celelalte obligații, prin contestație s-a susținut de asemenea că nu poate fi răspunzătoare pentru eventuala neexistență a societăților întrucât, existența firmelor legale nu a fost publicată niciodată într-o publicație la care să aibă acces cumpărătorii în vederea exercitării unui control; nu există certitudinea că pe site-ul a existat și în anii precedenți și este actualizat periodic sau dacă în bază mai apar firmele care și-au încetat activitate, iar în calitate de cumpărător a fost de bună-credință, cumpărând mărfuri pe bază de facturi ce au fost înregistrate în contabilitate, facturi a căror contravaloare a fost achitată conform chitanțelor și asupra cărora au fot calculate obligații de și impozit pe profit. Așadar, s-a susținut de către contestatoare, în condițiile date, reținerile organelor de control cu privire la cheltuielile aferente ca nedeductibile sunt greșite.
La data de 1 august 2007 prin decizia nr. 23 S, contestația a fost respinsă ca inadmisibilă.
Soluția astfel dată s-a fundamentat pe acea că raportul de inspecție fiscală nu constituie act fiscal, un titlu de creanță în măsură a fi contestat, titlul de creanță fiscală pentru obligații datorate îl constituie decizia de impunere, aceasta fiind cea care produce efecte fiscale.
În considerarea că în condițiile disp. art. 174 și urm. pr.fiscală pot fi contestate orice alte acte fiscale, că raportul de inspecție întrunește cerințele unui atare act, astfel cum este definit de art. 41.pr.fiscală, iar cele statuat prin decizie sunt greșite precum și în considerarea că cele reținute de organele de control sunt eronate din perspectiva disp. Legii nr. 109/2006 a disp. art. 141 lit. 1 din Legea nr. 571/2003, dar și a bunei-credințe cu privire la cumpărarea mărfurilor în baza facturilor înregistrate în contabilitate, societatea se adresează instanței.
Față de cele susținute prin întâmpinare, S arată că în condițiile disp. nr.OG 92/2003, baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția de impunere se contestă numai împreună și ca atare, raportul de inspecție fiscală nu constituie titlu de creanță sau alt act administrativ susceptibil de a fi contestat.
Actul normativ evocat de părți (OG nr. 92/2003) în cuprinsul art. 41 prevede că actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Același act normativ, prin dispozițiile art. 174 prevede că împotriva titlului de creanță fiscalăprecum și împotriva actului administrativ fiscal se poate face contestație.
Din textele enunțate rezultă că pot fi contestate nu doar titlurile de creanță ci și celelalte acte administrativ-fiscale, care stabilesc obligații fiscale. Actul contestat în fața intimatei este emis de un organ fiscal competent; statuează asupra prevederilor legale în materie încălcate, respectiv stabilesc sume datorate bugetului în condițiile considerării încălcării legii și deci este un act în sensul definit de art. 41. Fiind un act administrativ, fiscal, el poate să fie contestat.
Desigur, se susține de intimată că doar decizia constituie titlu de creanță fiscală ce produce efecte, raportul fiind un act premergător; că baza de impunere și impozitul (taxa/contribuția) stabilite prin decizie se contestă împreună.
Această susținere nu poate fi reținută întrucât legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării nu doar a deciziei ci și a actelor administrativ-fiscale, prevăzând în plus că nu se înlătură dreptul la acțiune al celui ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ-fiscal. Și aceasta întrucât și în condițiileconvențieiorice persoană ce se consideră vătămată, are dreptul la un demers echitabil, ce implică și exercitarea efectivă și eficace a unor căi de atac. Or, în atare circumstanțe, ale dreptului la un demers, la posibilitatea conferită de lege contestare/drept la acțiune, susținerile intimatei referitoare la inadmisibilitatea contestației sunt neîntemeiate, context în care sub acest din urmă aspect, din perspectiva normelor mai sus citate, Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare, statuând în sensul că organul de soluționare a contestației nu a procedat legal și ca atare, decizia se impune a fi anulată.
Corecte sunt însă și susținerile cu privire la. aferent sumelor înregistrate în urma încasărilor de la cooperativele de consum din județ întrucât recurenta a încasat, aspect necontestat, în anii 2003 - 2005 de la cooperative sume în contul cheltuielilor de conducere și administrare pe care le-a înregistrat în contabilitate ca venituri, iar asupra acestora nu a calculat, Or, conform disp. art. 126 alin. 1 lit. a - d din Legea nr. 571/2003, societatea avea obligația aplicării cotei de la sumele încasate de la cooperative.
Evident, susține recurenta că s-ar încadra în art. 141 lit. i din Legea nr. 571/2003, respectiv că ar beneficia de scutiri în perioada controlată. Atare susținere nu poate fi primită, deoarece omite că textul evocat are în vedere prestări servicii și/sau livrări de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în condițiile unor organizații fără scop patrimonial, iar S nu este o organizație fără scop patrimonial și în consecință, nu îi sunt aplicabile prevederile textului invocat.
Cu toate, acestea, reținerile primei instanțe fundamentate pe actul de control invocat de intimată cu privire la. aferent facturilor de aprovizionare cu mărfuri, nu pot fi reținute. Astfel, se reține că dispozițiile actelor normative ce au stat la baza verificărilor organelor de control prevăd ca obligație în sarcina societăților, acea de a justifica suma taxei cu documente justificative, în raport de operațiunea efectuată, respectiv facturi fiscale, documente legal aprobate, jurnale de cumpărături și altele, după modelul aprobat.
Recurenta, așa cum rezultă din acte a justificat cumpărările cu facturi fiscale, nefiind contestat că nu erau cele după modelul și modul aprobat. Aceste facturi au și fost înregistrate în contabilitate fiind calculate ca atare și obligațiile fiscale. Or, în aceste circumstanțe, dat fiind înregistrarea fiscală și utilizarea documentului cerut de lege - facturi ca document justificativ pentru operațiunea efectuată de cumpărări, susținerile intimatei referitor la nedeductibilitate și reținute de prima instanță sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Desigur, se susține de organele de control și respectiv intimată, că facturile prezentate nu ar întruni cerințele întrucât firmele furnizoare a mărfurilor nu se găsesc pe site-ul și ca atare ar fi inexistente/fictive.
Atare susținere nu poate fi reținută deoarece a). nici un alt act ce atestă inexistența sau fictivitatea furnizorilor; b).faptul că firmele nu sunt evidențiate pe site nu înseamnă că acestea nu ar fi existat la momentul tranzacției, că nu figurează în registrul comerțului sau că nu erau constituite și implicit că operațiunea efectuată nu ar fi reflectat realitatea, câtă vreme această operațiune a și fost evidențiată în contabilitatea recurentei; c). din dispozițiile ce au stat la baza verificărilor organelor de control, Legea nr. 345/2002 nu rezultă o obligație de a se verifica conduita comercială anterioară în ceea ce privește respectarea dispozițiilor privind înregistrările, obligație ce rezidă fiind a prezentării facturii, iar o astfel de obligație a fost îndeplinită, context în care împrejurarea evocată a lipsei evidențierii pe site-ul autorității nu poate fi imputată recurentei.
Așadar, față de cele arătate, în temeiul art. 312.pr.civ. art. 20 din Legea nr. 554/2004, a nr.OG 92/2003, Curtea va admite recursul, va modifica în parte hotărârea în sensul că va admite acțiunea, va anula decizia nr. 23 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și rejudecând în fond, va admite în parte contestația și va anula în parte raportul de inspecție fiscală încheiat la 01.08.2005, va exonera reclamanta de plata obligațiilor fiscale reprezentând aferent cumpărării de produse pentru documentele justificative în care datele edificate ale furnizorilor nu corespund cu datele oferite arhiva electronică a precum și accesoriile aferente reprezentând dobânzi și penalități; și va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de UNIUNEA JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE CONSUM S - în numele și pentru S - SOCIETATE COOPERATIVĂ împotriva sentinței civile nr. 564 din 14 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în parte în sensul că admite acțiunea, anulează decizia nr. 23 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și rejudecând în fond, admite în parte contestația, anulează în parte raportul de inspecție fiscală încheiat la 01.08.2005, exonerarea reclamantei de plata obligațiilor fiscale reprezentând aferent cumpărării de produse pentru documentele justificative în care datele edificate ale furnizorilor nu corespund cu datele oferite de arhiva electronică a precum și accesoriile aferente reprezentând dobânzi și penalități.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./18.07.2008.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
