Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.836
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Griga
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr.96 pronunțată în data de 16 ianuarie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimatului SC DE UTILAJ SA REPREZENTAT PRIN LICHIDATOR CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. în reprezentarea intereselor intimatei, cu delegație la dosar și consilier juridic, în reprezentarea intereselor recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 20.05.2009 se înregistrează din partea intimatului întâmpinare însoțită de înscrisuri, prin care se solicită respingerea recursului promovat ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Un exemplar se comunică cu reprezentanta recurentei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și menținerea actelor administrative atacate. În susținere se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt deductibile cheltuielile cu serviciile în lipsa unui contract aferent perioadei sau a unui act adițional care să prelungească contractul, deoarece așa cum dispozițiile art.21 din Legea nr.571/2003 stipulează, este necesar ca deducerea acestor cheltuieli să se facă doar pentru serviciile pentru care sunt încheiate contracte, nu numai facturi. În lipsa unui contract, organul fiscal nu a putut verifica operațiunea de deducere.
La solicitarea instanței cu privire la clauza existentă în contract, respectiv art. 31, dacă aceasta poate fi privită ca un pact comisoriu de grad IV, reprezentanta recurentei arată că în opinia sa aceasta nu era un pact comisoriu de grad IV, dar organul fiscal nu poate face abstracție de această clauză. Se mai arată că nu toate serviciile facturate de o societate ar putea fi taxate, nu toate sunt pentru activitatea proprie; factura necuprinzând date explicite ale serviciului prestat. Se mai relevă că nu mai exista un contract în vigoare. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului promovat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate pentru motivele expuse prin întâmpinare. În susținere arată că problema în discuție vizează aplicarea corectă a dispozițiilor art.145 din pr. fiscală, exercitarea dreptului de deducere respectiv îndeplinirea a două condiții, ca serviciile să fie necesare și folosite pentru operațiuni care dau drept de deducere și sub aspect formal, pentru serviciile prestate să fie emise facturi fiscale care au fost înregistrate în contabilitatea partenerilor comercială. Contractul a fost unul legal prelungit prin acordul părților și după intrarea în faliment a societății. Forma scrisă putea fi complinită și prin facturile acceptate la plată, care au fost acceptate la plată în mod legal. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 96 din data de 16.01.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C-N, prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENTA TRANSILVANIA, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C și s-a anulat punctul 1 din Decizia nr. 59/2008 a C, privind soluționarea contestației depusă de la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C sub nr. 3.622/4.02.2008.
În final, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5004,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, prin lichidatorul judiciar, a formulat o cerere pentru deducerea sumei negative de TVA în urma căruia pentru Contribuabilii Mijlocii a efectuat o inspecție fiscală, finalizată cu raportul nr. 1.548/26.02.2008.
În urma acestui raport s-a emis decizia de impunere nr. 38/2008 privind obligațiile fiscale suplimentare care a fost contestată în privința sumei de 173.535 lei TVA, reprezentând o parte din TVA-ul stabilit prin decizia de impunere.
Prin decizia nr. 59 din 22.04.2008, s-a admis contestația pentru suma de 26.036 lei TVA deductibil și s-a respins ca neîntemeiată pentru suma de 147.499 lei TVA deductibil. Această sumă a fost considerată ca nedeductibilă conform dispozițiilor art. 21 alin. 4 lit."m" raportat la 145 alin. 3 Cod fiscal, respectiv ca urmare a faptului că serviciile de pază facturate de în perioada ianuarie 2005 - iulie 2006 nu aveau la bază un contract încheiat cu prestatorul.
Aceste dispoziții arată că sunt cheltuieli nedeductibile, cheltuielile cu prestările de servicii cu care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte.
În cauză, s-a adus de către reclamantă contractul de prestări servicii nr. 8.617/20.11.2003 încheiat cu care la clauza 8 art. 31 prevede că acest contract încetează în caz de dizolvare, lichidare și faliment.
Reclamantul a intrat în procedură de lichidare voluntară la data de 4.08.2004, însă conform facturilor emise și a actului adițional 396 din 1.07.2006, părțile au înțeles să continue executarea contractului prin prestarea activităților de pază și, respectiv, prin plata acestor servicii care au fost facturate.
În consecință, raportat la prevederile art. 969 Cod civil, părțile înțelegând să continue executarea contractului, au înțeles să nu dea curs clauzei de încetare, situație care rezultă și din încheierea unor acte adiționale la acest contract.
De altfel, chiar dacă reclamantul se află în procedura de lichidare voluntară, aceste servicii îi sunt necesare pentru că există utilaje și bunuri pe care, în mod întemeiat a înțeles să le pună sub pază și astfel că continue furnizarea serviciilor prestate de societatea de pază.
Așa fiind, instanța a considerat că reclamantul a probat prin contractul și actele adiționale încheiate precum și facturile existente, faptul că avea un contract în derulare pentru serviciile de pază facturate, astfel că instanța de fond a apreciat că nu este justificată aplicarea art. 21 alin. 4 din Codul fiscal și în conformitate cu prevederile art. 145 Cod fiscal, sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere.
Ca atare, în conformitate cu prev. art. 218.pr.fiscală și art. 18 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a anulat punctul 1 din decizia nr. 59/2008 a Cp rivind soluționarea contestației depusă de la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C sub nr. 3.622/4.02.2008.
În baza art. 274.pr.civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.004,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI C, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentintei atacate în sensul respingerii actiunii reclamantului și menținerea actelor administrative atacate, respectiv a punctului 1 din decizia nr. 59/22.04.2008 a Cp recum și a actului administrativ subsecvent, respectiv decizia de impunere nr. 38/27.02.2008 emisă de Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C, pentru suma de 147.499 lei, reprezentând
Dezvoltându-și motivele de recurs, bazate pe dispozițiile art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că hotărârea este netemeinică întrucât în mod gresit instanta a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA în sumă de 147.499 lei, în lipsa unui contract aferent perioadei sau a unui act adițional care să prelungească contractul inițial.
In sprijinul susținerilor sale, pârâta a invocat disp. art. 21 alin (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care prevăd că nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării proprii si pentru care nu sunt încheiate contracte.
Intrucât pentru serviciile facturate de către în perioada ianuarie 2005 - iulie 2006, reclamanta nu a prezentat un contract de prestări servicii, iar aceste servicii nu pot fi considerate ca fiind destinate realizării operatiunii, în mod corect si in conformitate cu prevederile legale mai sus citate, organul de control nu a acordat drept de deducere reclamantei pentru suma de 147.499 lei.
Faptul că pentru valabilitatea contractului este suficientă încheierea sa prin simpla înțelegere verbală a părților, nu acoperă și cerința probării existentei acestui contract și pe cea a opozabilității acestuia față de terți.
Legea fiscală nu impune îndeplinirea unei formalități pentru încheierea unui contract de prestări servicii, însă, proba n vederea deducerii unor sume de bani facturate în baza unui astfel de contract, nu se poate face decât printr-un înscris semnat de părțile contractante.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Reclamanta, prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENTA TRANSILVANIA, a chemat în judecată pe pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, solicitând instanței anularea punctului 1 din decizia nr. 59 din 22.04.2008 a Cp rivind soluționarea contestației depusă la. C cu nr. 3622/4.02.2008.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că împotriva deciziei nr. 38/2008 s-a formulat o contestație, ce a avut ca obiect suma de 173.535 lei, ce a fost admisă pentru suma de 26.036 lei, considerată deductibilă și respinsă ca neîntemeiată pentru suma de 147.499 lei, considerată nedeductibilă, fiind emisă în acest sens decizia nr. 59/2008 a
Suma cu titlu de TVA considerată nedeductibilă este aferentă serviciilor de pază prestate reclamantei de către SC SRL, în perioada ianuarie 2005 - iulie 2006, interval de timp cu privire la care s-a apreciat de către organele fiscale că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de textul art. 21 alin. 4 lit. m Cod fiscal, în sensul inexistenței unui contract de prestări servicii.
În fapt, eclamanta a prezentat echipei de control contractul de prestări servicii nr. 8.617/20.11.2003 încheiat cu, iar conform clauzelor negociate de către părți, contractul încetează în caz de dizolvare, lichidare, faliment.
Organele fiscale au făcut aplicarea acestei stipulații contractuale, întrucât, începând cu data de 04.08.2004, reclamanta a intrat în procedura de lichidare voluntară conform Legii nr. 137/2002, continuând cu procedura judiciară de faliment prev. de Legea nr. 64/1995 și, ulterior, de Legea nr. 85/2006, considerând, ca atare, nedeductibil TVA-ul aferent serviciilor de pază prestate.
Apărările reclamantei bazate pe existența actului adițional nr. 396/01.07.2006, prin care se diminuează numărul de posturi de pază existente pentru paza și apărarea, au fost înlăturate de către organul fiscal, întrucât el nu face niciun fel de referire expresă nici la prelungirea contractului inițial și nici la modificarea art. 31 cu privire la încetarea contractului.
Prima instanță a achiesat la poziția procesuală susținută de către reclamantă, admițând acțiunea și considerând că suma în discuție este deductibilă.
Prin recursul declarat se susține aceeași poziție exprimată și în fața instanței de fond, în sensul neîndeplinirii condițiilor impuse de textul art. 21 alin. 4 lit. m Cod fiscal. De asemenea, se arată că reclamanta nu a reușit să facă dovada deductibilității acestor cheltuieli, din perspectiva faptului că ele au fost necesare desfășurării activității proprii.
Curtea apreciază că susținerile din recurs nu pot fi primite, întrucât, în materia analizată, trebuie verificată doar îndeplinirea cerințelor impuse de textul art. 145 Cod fiscal, orice trimitere la art. 21 din același act normativ fiind neavenită, acesta reglementând deductibilitatea cheltuielilor din perspectiva impozitului pe profit, iar nu a TVA.
Astfel, sediul materiei în cazul dreptului de deducere în materia taxei pe valoare adăugată este art. 145 Cod fiscal, conform căruia: "Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:
a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă." (alin. 3).
Conform alin. 8 al aceluiași articol, "pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente:
a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (8), și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată".
Ca atare, coroborând aceste texte legale, rezultă că două sunt condițiile cerute de legiuitor pentru exercitarea dreptului de deducere, respectiv ca serviciile în discuție să fie folosite pentru operațiuni care dau drept de deducere și existența unei facturi fiscale care să respecte cerințele impuse de art. 155 alin. 8 Cod fiscal.
Or, în cauză ambele condiții sunt îndeplinite, fiind de notorietate faptul că reclamanta, deși intrată în procedura de dizolvare și ulterior, faliment, deținea în proprietate o serie de bunuri cu valoare mare, cel mai important fiind platforma industrială, paza acesteia fiind necesară și impunându-se în vederea conservării averii petentei, destinată îndestulării creditorilor.
De asemenea, prin actele administrativ fiscale atacate nu se contestă dreptul de deducere din perspectiva incidenței în cauză a prev. art. 155 alin. 8 Cod fiscal, astfel încât condițiile formale prevăzute de acest text sunt considerate ca fiind îndeplinite, raportat și la probațiunea existentă în dosarul de fond.
În consecință, recursul declarat va fi considerat nefondat, reținându-se, în esență, faptul că în cauză sunt respectate cerințele impuse limitativ prin textul art. 145 Cod fiscal.
În subsidiar, Curtea achiesează și la poziția tribunalului, conform căreia în cauză a existat și un contract valabil încheiat, respectiv cel din data de 20.11.2003, ale cărui clauze contractuale nu au fost interpretate în mod corect de către pârâtă, cu referire la textul art. 6 și art. 31, în condițiile în care părțile nu au prevăzut un pact comisoriu expres de grad patru, astfel încât rezilierea pe temeiul reținut de către organul de control nu a operat.
Din contră, voința părților contractante, dedusă din rapoartele de pază depuse la dosar, din facturile fiscale în litigiu și din încheierea actului adițional mai sus arătat, este evidentă în sensul în care raporturile contractuale s-au derulat și în perioada ianuarie 2005-iulie 2006.
Luând în considerare aceste aspecte, precum și prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul pârâtei urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr. 96 din 16 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./16.06.2009.
jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Daniela Griga, Floarea Tămaș
