Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.562/2008
Ședința publică din 04 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 904/CA din 21.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimatul CABINET AVOCAT, având ca obiect contestația act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 30.04.2009, intimata a trimis la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Se reține că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs constată:
Prin sentința civilă nr. 904/CA din data de 21 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Bistrița Na fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității capătului de cerere formulat în cadrul acțiunii reclamantului, respectiv de contestare și anulare a Deciziei de impunere nr. 137/29.02.2008, ridicată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B-
De asemenea, a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul CABINET AVOCAT, împotriva pârâtelor DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, și în consecință s-a anulat, în parte, Decizia nr. 65/15.07.2008 dată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N - Biroul de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 46/2008, în sensul că a fost admisă, în parte, contestația reclamantului împotriva deciziei de impunere nr. 137/29.02.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului B, pe care a anulat-o în privința impozitului suplimentar stabilit în considerarea convorbirilor telefonice, majorărilor și penalităților la impozit, și a fost menținută în privința cheltuielilor nedeductibile, asigurare de viață, în sumă de 427 lei, majorărilor și penalităților la aceasta.
Pentru a pronunța această hotărâre, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut referitor la excepția inadmisibilității capătului de cerere formulat în cadrul acțiunii reclamantului, respectiv de contestare și anulare a deciziei de impunere nr. 137/29.02.2008 emisă de B, excepție ridicată, mai întâi oral și apoi prin Notele de ședință ( 59-60) de către pârâta B-N, instanța a constatat că excepția este neîntemeiată, deoarece și această decizie este un act administrativ fiscal, în sensul disp. art. 41 din nr.OG 92/2003, susceptibil de a fi atacat prin acțiunea în contencios administrativ-fiscal, iar instanța este datoare ca, la judecarea acțiunii, să analizeze și decizia de impunere, mai ales că acțiunea reclamantului tinde să scoată din ființă decizia, împotriva căreia a formulat mai întâi contestație, ce i-a fost respinsă prin decizia nr. 65/15.07.2008.
Pe fond, prima instanță a apreciat acțiunea reclamantului ca întemeiată, în parte, și a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr. 137 din 29.02.2008 emisă de B ( 20 -24) s-a stabilit suplimentar în sarcina contribuabilului Cabinet avocat obligația de plată a unui impozit pe venitul din activități independente în sumă de 4.916 lei pentru care s-au calculat accesorii în sumă de 3.242 lei și împotriva acestei decizii a formulat contestație contribuabilul ( 13-18), însă, prin decizia nr. 65 din 15.07.2008, dată în dosarul nr. 46/2008 al B-N - Biroul de soluționare a contestațiilor ( 7-12), contestația formulată de Cabinet avocat a fost respinsă ce neîntemeiată și pe cale de consecință s-au menținut măsurile dispuse prin decizia de impunere nr. 137/29.02.2008 pentru suma de 8.158 lei, reprezentând impozit pe venit suplimentar în sumă de 4.916 lei și obligații fiscale accesorii în sumă de 3.242 lei.
Așa cum rezultă și din considerentele deciziei nr. 65 din 15.07.2007 la stabilirea obligației suplimentare de plată s-a avut în vedere faptul că reclamantul a înregistrat ca și cheltuieli deductibile convorbiri telefonice pe perioada anilor fiscali 2003 - 2006 și cheltuieli privind o asigurare de viață (aceasta pe anul 2003, în cuantum de 472 lei, pentru avocat ), în condițiile în care facturile și chitanțele aferente acestora sunt emise pe și nu pe Cabinet avocat (iar asigurarea reprezintă asigurare de viață pentru d-na ), ceea ce contravine prevederilor art. 10 pct. 1 lit. a și b din nr.OG 7/2001, precum și prevederilor nr.HG 54/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicarea nr.OG 7/2001. Potrivit art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 51/1995, formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau asociații profesionale cu răspundere limitată, iar în cabinetul individual își poate exercita profesia un avocat definitiv,singur sau împreună cu alți avocați colaboratori.
În cauză, d-na exercită profesia de avocat în cadrul unui cabinet individual și veniturile realizate din această profesie sunt considerate venituri din profesii libere, urmare unei activități desfășurate în mod independent, în condițiile legii, veniturile fiind supuse impozitului, dar reclamantul este îndreptățit să dedusă din venitul brut realizat cheltuielile făcute în scopul realizării veniturilor, între care și cheltuielile și taxele privind comunicațiile, respectiv contravaloarea convorbirilor telefonice, în măsura în care convorbirile telefonice sunt aferente activității independente, însă nu același lucru se poate afirma despre cheltuielile privitoare la asigurarea de viață a avocatei, care nu este nici într-un fel o cheltuială aferentă desfășurării activității, de natură a contribui aom ai bună desfășurare a activității și la o realizarea unor venituri mai mari.
Astfel, pentru anul fiscal 2003, impozitul pe venit a fost reglementat prin nr.OG 7/2001 (abrogată la 1.01.2004 de Legea nr. 571/2003) și Normele metodologice de aplicare a nr.OG 7/2001, aprobate prin nr.HG 54/2003, iar pentru perioada anilor fiscali 2004-2006 de art. 49 din Legea nr. 571/2003 și pct. 53 - 54 la art. 49 din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin nr.HG 44/2004, acte normative care reglementează și deducerea cheltuielilor aferente activității contribuabilului, între care se includ și cheltuielile de telecomunicații, respectiv convorbiri telefonice.
Este în afara oricărui dubiu că av., pentru a-și desfășura activitatea independentă de avocat în bune condiții, respectiv de a ține legătura cu justițiabili sau potențiali justițiabili și pentru realizarea unor venituri din activitatea sa, trebuie să apeleze și la efectuarea unor convorbiri telefonice, iar, în speță, aceste convorbiri telefonice, respectiv contravaloarea lor, au fost evidențiate în contabilitate.
Că aceste convorbiri telefonice sau cea mai mare parte a acestora au fost efectuate în exercitarea profesiei de avocat se desprinde și din faptul că telefonul său a fost înscris la nr. crt. 47 din avocaților - Partea I - A - Avocați definitivi ( 3-6 din dosarul fiscal) și în -la profesia Avocați ( 2 din același dosar).
Așa fiind, s-a concluzionat că, convorbirile telefonice din perioada anilor fiscali 2003 - 2006 sunt cheltuieli deductibile și nu se datorează de reclamant ca impozit suplimentar și de asemenea, nu se datorează accesoriile la acesta.
A mai menționat instanța de fond că a pretinde avocatei să dovedească care anume din convorbirile telefonice au fost făcute în interesul activității Cabinetului de avocat este ușor de solicitat, dar practic, imposibil de realizat, deoarece ar însemna ca avocatul să țină o evidență a fiecărei convorbiri telefonice și probabil să divulge conținutul acestei convorbiri, fiind pasibilă astfel de a săvârși infracțiunea de divulgare a secretului profesional.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului de cerere formulat în cadrul acțiunii reclamantului, respectiv de contestare și anulare a deciziei de impunere nr. 137 din 29.02.2008, ridicată de pârâta B-N și a admis, în parte, acțiunea reclamantului, conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, în nume propriu cât și a ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Cabinetul av. -.
Dezvoltându-și motivele de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. recurenta a pretins, în esență, că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, atâta timp cât nu se întemeiază pe motive de fapt și de drept care să formeze convingerea că organele fiscale au încălcat dispozițiile legale incidente, acordând chiar mai mult decât a solicitat reclamantul.
Astfel, deși reclamantul atât prin acțiunea în justiție cât și în contestația administrativ-fiscală nu a exclus posibilitatea ca o parte din convorbirile telefonice să fi fost efectuate în interes personal, instanța a considerat că toate cheltuielile cu convorbirile telefonice sunt deductibile, înlăturând în totalitate impozitul suplimentar și accesoriile aferente pentru perioada anilor fiscali 2003 - 2006.
S-a mai arătat că decizia de soluționare a contestației administrativ-fiscale împotriva deciziei de impunere este legală, atâta timp cât în două rânduri i-au fost solicitate contestatoarea documentele justificative prin care să delimiteze clar cheltuielile destinate obținerii de venituri impozabile de cele în scop personal, însă aceasta nu s-a conformat, situație în care, ținând cont de dispozițiile art. 10 pct. 1 lit. a și b din nr.OG 7/2001 (pentru anul 2003) art. 49 alin. 1 și 4 lit. a și alin. 5 lit. i din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru anul 2004) și art. 48 alin. 1 și 4 lit. a, alin. 5 lit. i din Codul fiscal actualizat (pentru anii 2005 - 2006), decizia de impunere a fost menținută.
O altă critică adusă sentinței pronunțată de instanța de fond vizează respingerea excepției inadmisibilității capătului de cerere vizând solicitarea anulării deciziei de impunere nr. 137/2008, considerându-se de recurentă că poate fi atacată în justiție doar decizia de soluționare a contestației împotriva acesteia.
La rândul său, reclamantul-intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, considerând că în mod corect a fost rezolvată excepția invocată, iar pe fon d, soluția instanței este legală și temeinică.
Recursul declarat în cauză este întemeiat pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinare, a disp. art. 304 pct. 9, art. 3041.pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată precum și a prevederilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În urma inspecției fiscale generale finalizate prin raportul nr. 486/2008, a fost emisă decizia de impunere nr. 137/29.02.2008 de organele Activității de Inspecție Fiscală din cadrul B, pentru Cabinetul de av. - prin care s-a stabilit un impozit suplimentar pe venituri din activități independente în sumă de 4.916 lei și accesorii de 3.242 lei.
Organele de control au stabilit că în perioada anilor fiscali 2003 - 2006, contribuabilul a înregistrat ca și cheltuieli deductibile convorbiri telefonice și o asigurare de viață, în condițiile în care facturile și chitanțele aferente acestora sunt emise pentru persoana fizică - și nu pentru Cabinetul de av. -, ceea ce contravine prev. art. 10 pct. 1 lit. a și b din nr.OG 7/2001 privind impozitul pe venit, a Normelor de aplicare a acestui act normativ cât și dispozițiile art. 49 alin. 1 și 4 lit. a din Legea nr. 471/2004, diminuat astfel impozitul pe venit cu suma totală arătată, la care s-au adăugat majorările de întârziere aferente considerate accesorii.
Împotriva deciziei de impunere nr. 137/2008 s-a formulat contestație la B-N care a solicitat reclamantei să prezinte documente justificative pentru dovedirea cheltuielilor deductibile pretinse, însă acest lucru nu s-a întâmplat, contestația fiind respinsă, în final, prin decizia nr. 65/15.07.2008.
Acționând în justiție cu acțiune în contencios-administrativ fiscal, reclamantul a avut câștig de cauză, cu toate că nici în fața instanței nu a produs vreo probă în sensul dispozițiilor legale fiscale, respectiv vreun document justificativ al cheltuielilor deductibile.
În aceste împrejurări, soluția primei instanțe care a anulat în parte decizia de soluționare a contestației și decizia de impunere exonerând reclamantul de plata impozitului suplimentar determinat de includerea convorbirilor telefonice în cheltuielile deductibile este greșită.
Potrivit art. 10 pct. 1 lit. a și b din nr.OG 7/2001 privind impozitul pe venit "în vederea determinării venitului net ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile, pentru cheltuieli se aplică următoarele reguli:
a) cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării acestuia, justificate prin documente;
b) sumele sau bunurile utilizate de contribuabilpentru uzul personal sau al familiei sale nu sunt cheltuieli aferente venitului".
De asemenea, dispozițiile art. 49 alin. 1, alin. 4 lit. a și alin. 5 lit. i din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal stipulează că:
"Venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile pe baza datelor din contabilitatea în partida simplă
Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse sunt:
a) să fie efectuate în cadrul activității desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;
-
i) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă cât și în scopul personal al contribuabilului sau asociațilorsunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activității independente".
Așadar, raportat la faptul că toate facturile și chitanțele aferente acestora privind convorbirile telefonice înregistrate în evidențele obligatorii ale reclamantului-intimat au fost emise pentru persoana fizică - și nu pentru "Cabinetul av. -", nu pot fi considerate cheltuieli deductibile, atâta timp cât nu s-a dovedit că acestea au fost efectuate în scopul activității profesionale.
Esențial este faptul că sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale revine contribuabilului, așa după cum arată dispozițiile art. 65 alin. (1) din nr.OG 92/2003 privind Codul d e pr.fiscală: " Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal".
Prin urmare, aserțiunile cuprinse în considerentele sentinței atacate în sensul imposibilității dovedirii convorbirilor telefonice în interes personal și a celor vizând activitatea profesională, nu pot fi primite.
În cazul de față, desigur, dacă se dovedea partea din cheltuieli aferentă activității profesionale din totalul facturilor și chitanțelor respective în perioada controlată, aceasta putea fi considerată deductibilă și de asemenea, era la îndemână încheierea unui abonament pentru acordarea unei linii telefonice separate pentru cabinet, situație în care cheltuielile cu convorbirile telefonice erau evident deductibile.
Cât privește motivul de recurs vizând modalitatea de rezolvare a excepției inadmisibilității atacării deciziei de impunere, Curtea îl privește ca neîntemeiat, concluzia primei instanțe fiind corectă în sensul că aceasta reprezentând un act administrativ-fiscal poate fi cenzurat în justiție, evident cu parcurgerea procedurii prev. de art. 205.pr.fiscală.
Așa fiind, cum hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică sub aspectele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3.pr.civ. în referire la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs va fi admis, sentința atacată modific ă în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, ambele cu sediul în mun. B,-, jud. B-N, prin reprezentantul lor legal, împotriva sentinței civile nr. 904/CA din 21 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge acțiunea în contencios-administrativ fiscal formulată de reclamantul CABINETUL AVOCAT, cu sediul în mun. B,-, județul B-N privind anularea deciziei nr. 65 din 15 iulie 2008 și a deciziei de impunere nr. 137 din 29 februarie 2008, în contradictoriu cu pârâta mai sus arătată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - G - - -
Red.Gh.
Dact./3 ex./04.06.2009.
Jud.fond..
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
