Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 14.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL T, împotriva sentinței civile nr. 275/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Administrația Finanțelor Publice T, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta reclamantei recurente care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 29.04.2008 s-a sub nr-, reclamanta - a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice T, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și, să dispună anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.473/21.08.2007, emisă de Administrația Finanțelor Publice T, și măsurile stabilite prin Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.2527 din 21.08.2007 la. T, precum și Decizia nr.727/204 din 09.11.2007 prin care s-a respins contestația reclamantei de către T, Biroul Soluționarea Contestațiilor și să dispună restituirea sumelor reținute în mod abuziv, inclusiv a amenzii aplicate.
Se solicită suspendarea executării deciziei de impunere pentru suma de 42.288 lei.
De asemenea, solicită atragerea răspunderii consilierului superior din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T, Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice și obligarea ei la plata de daune materiale în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea 554/2004 în solidar cu Administrația Finanțelor Publice.
Se solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin raportul de inspecție fiscală încheiat la sediul societății reclamante la data de 20.08.2007 de consilier superior, raport înregistrat la. T sub nr.2527 din 21.08.2007, s-a stabilit obligația de plată a sumei de 42.288 lei reprezentând TVA nedeductibilă în sumă de 25.846 lei, dobânzi aferente TVA nedeductibile în sumă de 14.800 lei, penalități aferente diferențe TVA în sumă de 1.642 lei, și societatea reclamantă a fost amendată cu suma de 500 lei în temeiul art.41 din Legea 82/1991.
În baza raportului de inspecție fiscală arătat mai sus, s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.473/21.08.2007, emisă de Administrația Finanțelor Publice T pentru suma de 42.288 lei.
Împotriva Deciziei de impunere fiscală nr.473/21.08.2007 și a Raportului de inspecție fiscală nr.2527 din 21.08.2007 reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin Decizia nr.727/204/09.11.2007 emisă de Biroul Soluționarea Contestațiilor.
Reclamanta arată că, atât decizia de impunere fiscală, mai sus menționată, cât și raportul de inspecție fiscală care îi stă la bază, precum și soluția dată de organul ierarhic superior contestației formulate sunt nelegale, și drept urmare, solicită anularea acestora și admiterea contestația așa cum a fost formulată.
Se arată că, în mod greșit organul de control fiscal a reținut că reclamanta ar fi încălcat prevederile art. 145 al.8 din Legea 571/2003 prin faptul că în perioada ianuarie 2004-aprilie 2007 nu a dedus TVA în valoare de 25.846 lei în baza unor documente care nu respectă prevederii art. mai sus arătat și ale art. 155 al.8 din Legea 571/2003 și pct.51 din HG44/2004. S-a reținut că reclamanta nu a achitat unor societăți furnizoare (ENEL, GAZ, CONFORT, etc.) mari contribuabili, facturi care nu erau completate corespunzător, cu mici greșeli și omisiuni, dar care nu împiedicau identificarea societății furnizoare.
În conformitate cu prevederile art. 155 alin.8 facturarea se face de către furnizorul de bunuri și servicii și nu de către beneficiar, iar solicitantul de restituire de TVA, în conformitate cu art. 145 din Codul fiscal și a normelor metodologice de aplicare, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor cu condiția ca bunurile ce urmează a fi utilizate pentru operațiuni să dea dreptul de deducere, persoana impozabilă trebuie să dețină o factură sau un document legal aprobat care să justifice suma TVA aferente bunurilor achiziționate și solicitarea să fie făcută în termenul prevăzut de art. 147 din Codul Fiscal.
In nici o dispoziție legală nu se impune beneficiarului de bunuri sau servicii completarea de facturi sau verificarea modului cum sunt acestea întocmite.
Reclamanta arată că, în mod greșit s-au anulat de organul de control facturile justificative aferente sumei totale de 25.846 lei pe motiv că nu sunt complete sau conțin greșeli și omisiuni, deoarece legea cere justificarea restituirii de TVA cu acte în original aprobate la plată și nu verificarea acestora.
Măsura organului de control fiscal este ilegală sub mai multe aspecte: îi reține o obligație legală pe care nu o are, îi reține o încălcare legală care nu există, îi reține o culpă care nu există și anulează facturi perfect legale, emise de mari contribuabili, care sunt societăți de interes național și local arhicunoscute.
Se menționează că, deși legea o cere, organul de control nu a efectuat control încrucișat la societățile emitente ale facturilor a căror anulare a dispus-o organul de control și în consecință, respectivele facturi nu au fost anulate la furnizorul emitent al facturii care a primit de la reclamantă contravaloarea mărfii livrate și și-a încasat TVA-ul.
Societatea reclamantă a achitat facturile prezentate de furnizori la plată (curent, gaz, utilități, materiale, servicii), a achitat taxele aferente, astfel că nu am prejudiciat pe nimeni.
Menționează faptul că a fost în situație de forță majoră atunci când a achitat facturile furnizorilor a căror anulare a dispus-o organul de control fiscal, deoarece, în caz că nu achita acele facturi pretins ilegal completate i-ar fi fost sistată livrarea de curent electric, gaze, utilități și materiale și ar fi fost puși în situația de a nu își putea desfășura obiectul de activitate și de a achita obligațiile fiscale.
Organele fiscale nu au suferit nici un fel de prejudiciu prin plata facturilor a căror anulare o solicită organul de control fiscal, deoarece, au încasat TVA-ul de la furnizori și de la reclamantă.
În drept, cererea este întemeiată pe prevederile: art.1, 10, 11 al.1 lit. a, art.14 al.1 și 2, art.16 și 18 din Legea 554/ 2 decembrie 2004 modificată, art. 145, 155, 146, 150 din Legea 571/2003 cu modificări ulterioare. În probațiune, s-a depus la dosar Decizia de impunere fiscală nr.473/21.08.2007, Raportul de inspecție fiscală nr.2527/21.08.2007, Decizia nr.727/204/09.11.2007.
Legal citată, pârâta T, a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, ca si chestiune preliminară soluționării cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. 473 121.08.2007, obligarea societății contestatoare sa depună o cauțiune de 20% din cuantumul sumei totale contestate de 42.288 lei (RON), depunerea efectiva a cauțiunii reprezentând o condiție esențiala si obligatorie de admisibilitate a cererii de suspendare;
Pe fondul cererii de suspendare, se solicită respingerea ca nemotivata si neîntemeiata a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat, respectiv a Deciziei de impunere nr. 473/21.08.2007 emisa de T, întrucât societatea contestatoare nu si-a justificat temeinic cererea de suspendare si nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor in care se poate acorda suspendarea executării actului administrativ contestat, condiții prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, simpla promovare a acțiunii in contencios administrativ împotriva actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi nici pe departe suficienta pentru a se considera . condiția "cazului bine justificat", aceasta acțiune judiciara nefiind deloc caz bine justificat ci, dimpotrivă, si nici chiar eventuala începere a executării silite de către organele fiscale de executare suficienta pentru a se considera îndeplinita condiția "prevenirii producerii unei pagube iminente", condiții invocate de către societatea contestatoare, in caz contrar s-ar ajunge ca practic toate cauzele de contencios administrativ fiscal in care se contesta acte fiscale de impunere, acte ca urmează a fi puse in mod firesc si legal in executare, cele doua condiții sa fie îndeplinite "ab initio", din chiar momentul formulării contestațiilor prealabile, lucru care ar conduce implicit la aplicarea, de asemenea, forțată. in toate cazurile si chiar obligatorie, a dispozițiilor art. 14, respectiv art. 15, din Legea nr. 554/2004 si sa se pronunțe hotărâri de suspendare a executării tuturor actelor administrative fiscale contestate.
Or, este evident ca legiuitorul nu a urmărit acest lucru, prin dispoziția cuprinsă în textul art. 14, alin. 1 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 înțelegând să acorde instanțelor de judecata posibilitatea suspendării executării silite numai in anumite cazuri de excepție, "bine justificate", si nu in toate cazurile.
De asemenea, nici valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal: contestat nu este suficienta pentru a argumenta paguba iminenta și a susține cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, întrucât dispozițiile art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu prevăd nici o limita legala a sumei debitului contestat dincolo de care s-ar putea vorbi de iminența producerii unei pagube sau diminuarea capacității de plata a contestatoarei, aceasta fiind o chestiune relativa fata de forța financiara a fiecărui contestator in parte, si ca urmare, potrivit principiul "ubi lex non distinguere, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează si o aplica nu poate sa o facă), acest criteriu al valorii debitului contestat nu are relevanta in cauza.
Pârâta susține că suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere nu poate fi acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci, din contra, aceasta suspendare se poate dispune printr-o hotărâre numai pupa "pipăirea" prealabila a fondului cauzei privind anularea actului administrativ fiscal, si examinarea superficiala a legalității si temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
Numai astfel, prin verificarea superficiala a legalității si temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere, efectuata chiar și prin studierea practicii judecătorești a instanțelor superioare in spete similare, verificare dublata de constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, constatare care se face chiar pe baza unor probe produse de contestatoare si nu pe baza unor simple susțineri ale acesteia, instanța de judecata poate eventual, in deplina cunoștință de cauza, temeinic si legal, sa dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere, fără a lipsi nejustificat contestatoarea de un drept legal dar, pe de cealaltă parte, si fără a priva si obstrucționa, de asemenea in mod nejustificat, organele de executare fiscale de posibilitatea continuării executării silite pornite in mod legal, potrivit normelor Codului d e procedura fiscala.
Pe fondul cauzei privind anularea actelor administrative fiscale, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata si menținerea ca temeinice si legale a Deciziei de impunere nr. 473 /2l.08.2007 emisa in baza Raportului de inspecție fiscala din data de 20.08.2007, înregistrat la. T sub nr. 2.527/21.08.2007, ambele încheiate de T, pentru suma totala de 42.288 lei, si respingerea acțiunii ca nefondata având in vedere ca reclamanta societate comerciala a dedus in mod nelegal TVA in suma de 25.391 lei de pe documente care nu respecta prevederile legale si nu a colectat TVA in suma de 454 lei, situație in care a solicitat in mod nejustificat la rambursare TVA in suma de 19.830 lei.
Pârâta arată că obiectul prezentei cauzei îl constituie anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala, înregistrata sub nr. 473/21.08.2007 si a masurilor din Raportul de inspecție fiscala, înregistrat la. T sub nr. 2.527/21.08.2007, unde s-au stabilit obligații de plata in suma totala de 42.288 lei, reprezentând TVA nedeductibila in suma de 25.846 lei, dobânzi aferente TVA nedeductibila în sumă de 14.800 lei, penalități aferente diferenței TVA in suma de 1.642 lei.
În ceea ce privește suma de 25.391 lei, reprezentând TVA nedeductibilă aferentă perioadei ianuarie 2004 - februarie 2007, se arată că, din anexa nr. 5 si nr. 10, la Raportul de inspecție fiscala înregistrat sub nr. 2.527/21.08.2007, rezulta ca "" din T, a dedus TVA de pe facturi fiscale (emise de diverși furnizori interni) care la rubrica "Cumpărător" are înscris un Cod de înregistrare Fiscala al beneficiarului eronat sau in unele situații acesta nu este menționat pe factura. În contextul celor menționate mai sus rezultă că reclamanta nu a avut in vedere condițiile reglementate de art. 145 alin. 8) lit. a) din Legea nr. 571/2003, respectiv pct. 51 alin. 2) din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin nr.HG 44/2004.
In conformitate cu prevederile articolului 155 alin. 8) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu toate modificările și completările ulterioare factura fiscala trebuie să cuprindă următoarele informații: seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa și codul d e înregistrare fiscală al persoanei care emite factura, numele, adresa si codul d e înregistrare fiscala, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii; denumirea si cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugata; cota de taxa pe valoarea adăugata -;valoarea taxei pe valoarea adăugata,pentru operațiunile taxabile.
In baza textelor de lege mai sus redate se poate concluziona că: dreptul de deducere al TVA îl au persoanele impozabile înregistrate ca plătitoare de TVA și că deducerea TVA se face de pe facturi fiscale care in mod obligatoriu trebuie sa cuprindă, printre alte elemente, codul d e înregistrare Fiscala al cumpărătorului.
Pârâta arată că nu se poate avea in vedere susținerea reclamantei cum ca facturile fiscale care conțin elemente eronate sunt întocmite de furnizori si ca in acest sens nu are nici o vina, deoarece neaplicarea prevederilor art. 145 alin. 8) si art. 155 alin. 8) din Legea nr. 571/2003, a fost analizata si de către înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, pronunțata în recurs in interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. 4) si ale art. 145 alin. 8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si ale art. 6 alin. 2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicata, prin care se precizează ca prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cat si mențiunile sau informațiile care sa rezulte din acestea.
In reglementarea deducerilor în cuprinsul art. 145 alin. 8) din Codul Fiscal se prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata este condiționată de justificarea dreptului respectiv, în funcție de felul operațiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferențiat la lit. a) si b) din acel aliniat.
Potrivit reglementarilor legale menționate, taxa pe valoarea adăugata nu se poate deduce dacă documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea TVA.
Prin nerespectarea art. 155, alin. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 145, alin. 8, lit. a) din același act normativ si precizărilor din Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunțata de înalta Curte de casație si Justiție, reclamanta "" T nu poate beneficia de deduceri de TVA in suma de 25.391 lei de pe documente care nu respecta prevederile legale.
Referitor la suma de 120 lei (78 lei+7 lei+35 lei), reprezentând diferența de TVA colectata, se arată că, din documentele justificativ-contabile ale societății, respectiv Borderoul de vânzări întocmit pentru luna februarie 2004, rezulta ca suma de 78 lei (775.966 RON), reprezintă TVA colectata, aferenta bonurilor fiscale emise de aparatele electronice de marcat fiscale, in valoare totala de 486 lei (4.860.001 RON), care nu a fost înregistrata in jurnalul de vânzări si balanța de verificare din luna februarie 2004.
De asemenea suma de 7 lei reprezintă TVA colectata, aferenta facturii fiscale nr. -/05.08.2006 in valoare totala de 43,35 lei, suma ce nu este înregistrata in jurnalul de vânzări si balanța de verificare întocmite pentru luna august 2006.
Suma de 35 lei reprezintă TVA colectata aferenta facturilor fiscale nr. -, -, -, -, -, -, -, emise in luna decembrie 2006, in suma totala de 218,14 lei, sume ce nu sunt înregistrate in jurnalul de vânzări si balanța de verificare întocmite pentru luna decembrie 2006.
Din cele prezentate mai sus rezultă că societatea petentă a realizat venituri în suma de 628.77 lei, pentru care nu a colectat și înregistrat în evidența contabilă taxa pe valoarea adăugată în sumă de 120 lei, în perioada februarie 2004, august 2006 și decembrie 2006.
In conformitate cu prevederile art. 128 alin. 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, agentul economic avea obligația sa colecteze TVA pentru veniturile realizate din livrările de bunuri, după cum este prevăzut in prezenta lege: "Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o alta persoana -. ", iar conform prevederilor art. 137 alin. 1) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal baza de impozitare a TVA este constituita din: "- livrări de bunuri si prestări de servicii."
În ceea ce privește suma de 334 lei, reprezentând plata TVA efectuată cu op.nr.107/26.01.2004, contabilizată în luna ianuarie 2004 de societate în debitul contului 4424 "TVA de rambursat", se arată că, din documentele contabile ale societății rezulta ca suma de 334 lei reprezintă TVA e plata calculata pentru luna decembrie 2003 care a fost achitata de societate in luna ianuarie 2004 si care a fost contabilizata in mod eronat in debitul contului 4424 "TVA de rambursat".
Pârâta arată că reclamanta a solicitat în mod eronat la rambursare suma de 334 lei, ca urmare a înregistrării acesteia in debitul contului 4424 "TVA de rambursat" in loc de debitul contului 4423 "TVA de plata", aceasta suma reprezentând o plata efectiva a TVA, (efectuata cu nr. 107/26.01.2004).
Se arată că, organul de inspecție fiscala a procedat corect la diminuarea sumei de 19.830 lei, reprezentând TVA solicitata la rambursare prin decontul de TVA depus pentru luna februarie 2007, cu suma de 334 lei, deoarece aceasta suma reprezintă o plata de taxa, și nu o suma negativa de taxa.
Prin aceasta operațiune economică efectuată de petent nu a luat naștere TVA deductibilă în limita prevederilor Legii nr. 571/2003 art. 148 alin. 1).
Referitor la suma de 1 leu, respinsa ca fiind solicitata in plus la rambursare, fata de datele din evidenta contabila, se arată că, în balanța de verificare întocmita pentru luna februarie 2007, TVA de rambursat (sold cont 4424) este in suma de 19.829 lei. In decontul cu suma negativa a TVA depus pentru luna februarie 2007 petenta solicita TVA de rambursat rotunjită în mod nejustificat la suma de 19.830 lei.
Ca urmare a celor menționate mai sus în mod justificat organul de inspecție fiscala a respins la rambursare suma de 1 leu.
Cu privire la calculul majorărilor/dobânzilor de întârziere si penalităților (de întârziere in suma totala de 16.442 lei, compuse din: 14.800 lei, dobânzi de întârziere aferente TVA nedeductibila și 1.642 lei, penalități de întârziere aferente TVA nedeductibilă, se arată că organul de inspecție fiscala a stabilit pentru perioada 01.01.2004 - 28.02.2007 diferențe de TVA în sumă de 25.846 lei, față de suma solicitată la rambursare de 19.830 lei, rezultând TVA stabilită suplimentar în sumă de 6.016 lei.
Pentru TVA stabilita suplimentar organul de inspecție fiscală a procedat legal la calcularea majorărilor/dobânzilor de întârziere în sumă de 14.800 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 1.642 lei, conform prevederilor nr.OG 92/2003 art. 109 alin. 1) si 2), în vigoare la data calculării acestora.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice T, a formulat întâmpinare, solicitând, de asemenea, în principal, ca și chestiune preliminară soluționării cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. 473 121.08.2007, obligarea societății contestatoare să depună o cauțiune de 20% din cuantumul sumei totale contestate de 42.288 lei (RON), depunerea efectiva a cauțiunii reprezentând o condiție esențiala si obligatorie de admisibilitate a cererii de suspendare; pe fondul cererii de suspendare, respingerea ca nemotivată și neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat Deciziei de impunere nr. 473 121.08.2007 emisa de T; iar pe fondul cauzei privind anularea actelor administrative fiscale, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata si menținerea ca temeinice si legale a Deciziei de impunere nr. 473/21.08.2007 emisa in baza Raportului de inspecție fiscala din data de 20.08.2007, înregistrat la. T sub nr. 2.527/21.08.2007. ambele încheiate de T, pentru suma totala de 42.288 lei.
La dosar a fost depuse actele ce au stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 473/21.08.2007 emisă de
Cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal, tribunalul a constatat că reclamanta nu a plătit cauțiunea de 8.000 lei stabilită în sarcina sa, renunțând la judecata cererii pe motiv că a rămas fără obiect (conform încheierii de ședință din 10.06.2008; fila 81).
De asemenea, reclamanta a renunțat la judecata cererii în pretenții îndreptată împotriva pârâtei u.
Prin sentința civilă nr. 275/03.03.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timiș a luat act că reclamanta a renunțat la judecata cererii de suspendarea deciziei de impunere și a cererii în pretenții îndreptată împotriva pârâtei - la Administrația Finanțelor Publice T, a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL T în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice T cu sediul în T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T având ca obiect anulare act administrativ fiscal, și pe cale de consecință a respins și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:
La data de 20.08.2007, pârâta Administrația Finanțelor Publice Taî ntocmit Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 2527/21.08.2007 realizat ca urmare a cererii formulate de reclamanta de rambursare TVA de 19830 lei.
Cererea de rambursare TVA a fost respinsă iar organul fiscal a stabilit suplimentar TVA de 25.846 lei la care s-au adăugat majorări de întârziere de 16.442 lei rezultând un total de 42.228 lei pentru care s-a emis Decizia de impunere nr. 473/21.08.2007.
Suma de 25.846 lei stabilită de organul fiscal are următoarele componente:
- 25.391 lei reprezintă TVA dedusă greșit, în opinia organului fiscal, de pe documente care nu respectă prevederile art. 145 al. 8 raportat la art. 155 al. 8 din Legea 571/2003 în sensul că prevăd un cod de înregistrare fiscală eronat sau, în unele cazuri, acest cod lipsește;
- 120 lei (78+7+35) reprezintă TVA aferentă unor venituri care nu se regăsesc în balanțele de verificare și jurnalele de vânzări;
- 334 lei contabilizată în mod eronat, în opinia organului fiscal, ca TVA de rambursat când de fapt reprezintă TVA de plată;
- 1 leu, sumă considerată ca reprezentând o rotunjire nejustificată (de la 19.829 lei la 19.830 lei) a TVA solicitat la rambursare.
Prin Decizia 727/204/09.11.2007, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tar espins contestația formulată de reclamantă împotriva actelor administrativ fiscale mai sus arătate.
Tribunalul a observat că, deși reclamanta consideră că Raportul de inspecție și Decizia de impunere sunt eronate în întregime, critica lor se restrânge exclusiv la suma de 25.391 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar. Astfel, în esență, se susține că nu se poate imputa reclamantei că a dedus greșit TVA de pe facturi fiscale emise de diverși furnizori interni pe motiv că facturile nu cuprind toate informațiile cerute de lege (mai exact de art. 155 al. 8 lit. d Cod fiscal) deoarece nu reclamanta este responsabilă de emiterea facturilor. Se susține că nu se poate cere reclamantei să răspundă pentru greșeala altuia cu atât mai mult cu cât reclamanta acționa într-o situație de "forță majoră" deoarece dacă nu ar fi plătit facturile ar fi fost sistate livrările de curent, gaz, utilități și materiale.
Expertiza întocmită în cauză de expert confirmă opinia reclamantei (filele 4-5 din raport).
Așadar, este necontestat că facturile fiscale pentru care nu s-a admis dreptul de deducere nu menționează codul d e înregistrare fiscală al reclamantei sau o fac eronat, în discuție fiind exclusiv o problemă de drept referitoare la răspunderea reclamantei față de această situație.
În drept, potrivit art. 145 al. 2 lit. a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile iar potrivit art. 155 al. 5 lit. d din același cod, factura cuprinde în mod obligatoriu denumirea/numele, adresa și codul d e înregistrare prevăzut la art. 153, ale cumpărătorului de bunuri sau servicii, după caz.
Instanța, la fel ca și pârâtele, a constatat că problema ridicată de reclamantă a primit deja o soluție de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. V/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, a stabilit că TVA nu poate fi dedusă în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea de TVA.
Decizia este obligatorie potrivit art. 329 al. 3 Cod de procedură civilă motiv pentru care tribunalul a respins apărarea reclamantei, chiar dacă este susținută de opinia expertului.
În consecință, în mod corect au fost emise actele administrativ fiscale atacate de reclamantă motiv pentru care tribunalul a respins acțiunea.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, văzând că reclamanta a căzut în pretenții, a respins cererea acesteia privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL T solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în parte a acțiunii promovate cu consecința anulării parțiale a actelor administrativ fiscale atacate pentru suma de 41840 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care nu s-a ținut cont de expertiza contabilă efectuată în cauză și care reflectă întreaga stare de fapt.
Prima instanță nu a ținut cont de faptul că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a elimina fraudele fiscale, nereținând că valoarea justificativă a facturilor comerciale este completată și cu alte dovezi care împreună evidențiază stare de fapt a unor tranzacții controlate, stare de fapt explicată în întregul ei de expertiza dispusă în cauză. Prin preluarea în tot a poziției organului fiscal, prima instanță nu a făcut decât să disocieze puterea doveditoare a facturii ca document justificativ cu privire la realitatea tranzacției comercială. În consecință nu se poate refuza deducerea de TVA dacă lipsa unui element dintr-un document poate fi suplinită prin alte dovezi pertinente pentru că aceasta ar presupune că forma prevalează fondului, aspect ce reprezintă o încălcarea flagrantă a deciziilor J care a statuat că din moment ce este incontestabil faptul că a fost efectuată o tranzacție comercială, principiul neutralității trebuie aplicat în sensul că rambursarea de TVA să fie admisă, dacă cerințele de fond au fost îndeplinite și chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9.
Intimatele T și DGFP T prin întâmpinările depuse la dosar, au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând în esență faptul că în speță s-a realizat o corectă interpretarea a dispozițiilor legale incidente întrucât TVA-ul nu se poate deduce dacă documentele justificative nu conțin toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA. Aceasta deoarece, conform art. 145 alin 8 Cod fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere cu factura fiscală care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. 8 Cod fiscal sens în care s-a pronunțat de altfel ÎCCJ prin Decizia 15.01.2007 pronunțată în recursul în interesul legii.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041.pc instanța reține că recursul este întemeiat după cum urmează:
Hotărârea primei instanțe prin care s-a procedat la respingerea acțiunii reclamantei având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 473/21.08.2007 emisă de T, a măsurilor stabilite prin raportul de inspecție fiscală nr.2527/21.08.2007 precum și a deciziei nr. 727/204 din 9.11.2007 este nelegală și netemeinică realizându-se în speță o greșită interpretare a dispozițiilor legale în materia TVA-ului. Astfel prima instanță a reținut în esență faptul că pentru deducerea TVA-ului factura ce constituie document justificativ trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mențiunile prevăzute de ar. 55 alin. 5 Cod fiscal, iar lipsa acestor mențiuni facturile nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, pe baza acestora neputând fi dedus TVA-ul aferent, această problemă fiind tranșată și prin decizia V/2007 a ÎCCJ.
Curtea reține că în acest mod, prima instanță nu a ținut cont de expertiza contabilă efectuată în cauză și care a statuat pentru TVA respins la rambursare ca nedeductibil, în sumă de 25.496 lei, pentru perioada 01.01.2004 - 30.04.2007 faptul că există documente justificative care dau drept de deducere, expertul confirmând realitatea operațiunilor contabile efectuate de societate. Astfel, anexa 1 la raportul de expertiză cuprinde o situație detaliată a facturilor pentru care organul de control a refuzat deducerea de TVA iar din analiza acestora se reține că mențiunile lipsă sau erorile constatate de organul de control nu sunt de natură a conduce la o concluzie contrară celei privind realitatea tranzacției comerciale. Esențial pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA este aplicarea art. 145 alin. 8 lit. a Cod fiscal care stabilește că pentru exercitarea dreptului de deducere orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere cu factura fiscală care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. 8 Cod fiscal.
Reclamanta a recunoscut că facturile fiscale de care s-a prevalat au avut înscrise unele date în mod eronat dar această eroare nu este una esențială care să afecteze sau să pună sub semnul îndoielii însăși efectuarea operațiunii economice, ( expertul confirmând faptul că reclamanta a înregistrat în contabilitate toate tranzacțiile comerciale efectuate în baza facturilor analizate) ci reprezintă o eroare formală care nu este de natură de a produce consecințe juridice în detrimentul reclamantei căreia nu i se poate reține nici o culpă câte vreme mențiunile cuprinse în facturile fiscale analizate au fost completate de către furnizori.
Este adevărat că potrivit deciziei nr. V/2007 a ÎCCJ nu poate fi dedus TVA- ul în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea de TVA dar, instanța reține că în speță nu este vorba despre lipsa informațiilor de natura celor avute în vedere la pronunțarea recursului în interesul legii, ci este vorba despre mențiuni eronate înscrise în facturile fiscale ce nu influențează în nici un fel operațiunea comercială efectuată, existând pe deplin posibilitatea identificării și individualizării beneficiarului.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în baza art. 312 alin. 1 și 3.p,c și reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.c Cod Penal va proceda la admiterea recursului cu consecința modificării sentinței recurate în sensul anulării actelor administrativ fiscale atacate în ceea ce privește suma de 25.537 lei reprezentând TVA, dobânzi și penalități cu exonerarea reclamantei de la plata acestei sume.
Totodată va menține dispozițiile sentinței recurate în ceea ce privește renunțarea reclamantei la renunțarea cererii de suspendare.
Conform art. 274 și urmă C.p.,c intimatele fiind în culpă procesuală vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către recurentă în sumă de 4.000 lei reprezentând onorariul avocațial conform facturii aflate la fila 5 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - SRL T împotriva sentinței civile nr. 275/PI/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea recurată în sensul că admite acțiunea reclamantei - SRL T și dispune anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.473/21.08.2007 emisă de T, anularea măsurilor dispuse prin Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 20.08.2007 și anularea Deciziei nr.727/204/09.11.2007 emisă de T pentru suma de 25.537 lei RON reprezentând TVA, dobânzi și penalități cu exonerarea reclamantei de la plata acestei sume.
Menține în rest hotărârea recurată.
Obligă pârâtele intimate T și T la plata către recurentă a sumei de 4.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. MB - 20.01.2010
Tehnored. L-20.01.2010
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
