Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1001/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1001
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.10.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.538/16.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă T, consilier juridic, pentru reclamantul - intimat, lipsă se prezintă avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului - intimat depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentanta pârâtei - recurente, T depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente T solicită admiterea recursurilor, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului - intimat pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.3621 din data de 29.04.2008, reclamantul, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- anularea chitanței seria - 4A nr.- emisă de - TREZORERIA T, la data de 02.11.2007 prin care reclamantul a achitat suma de 6.036 lei, taxa specială la prima înmatriculare;
- restituirea sumei de 6036 lei plătită cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare și obligarea pârâtei la plata de dobânzi aferente acestei sume, actualizate, începând cu data de 02.11.2007, până la restituirea efectivă.
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că în cursul lunii octombrie 2007 achiziționat autoturismul marca Ford Mondeo, tip //MONDEO, cu nr. de identificare, nr. de omologare AC-/2002.
Pentru a finaliza însă procedura înmatriculării autoturismului în România, a fost obligat să plătească taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214 (1) din Codul Fiscal, fiindu-i emisă chitanța seria - 4A nr.- emisă de - TREZORERIA T, la data de 02.11.2007.
Apreciind că această taxă este lipsită de temei legal reclamantul a formulat plângere, înregistrată la T, comunicată prin scrisoare recomandată în data de 18.03.2008, însă, deși au trecut peste 30 de zile, nu a primit nici un răspuns până în prezent.
de acest aspect reclamantul a formulat prezenta acțiune, solicitând anularea ei pe motiv că actul normativ care prevede obligația de plată a acestei taxe, respectiv Codul Fiscal art. 214 (1) și următoarele, intră în contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar potrivit art.148 al.2 din Constituția României, prevederile din tratatele comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat întâmpinare, solicitând în principal suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a procedurii de infrigement, în condițiile art. 244 alin.1 pct.1 din Cod procedură civilă, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a T și a, respingerea acțiunii ca prematură, respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca netemeinică și nelegală.
În privința cererii de suspendare, Tribunalul Timișa reținut că procedura de infrigement presupune doar discuții și negocieri, față de încălcarea de către România a unui articol din Tratatul și nu se pune problema de existență sau ne existență a unui drept ce face obiectul unei judecăți, așa cum cere dispozițiile art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, căci dreptul există și este încălcat, dar nu există un proces pe rol care să judece această încălcare.
Pentru considerentele mai sus invocate, tribunalul a dispus respingerea cererii de suspendare a cauzei așa cum a fost solicitată prin întâmpinare de către
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, formulată de T precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a T și a, invocată de T prin întâmpinare, instanța a constatat că aceste excepții sunt neîntemeiate și au fost respinse ca atare.
Prin sentința civilă nr.538/16.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de pârâta
A respins excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, formulată de T precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a T și a, invocată de T prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul formulată împotriva pârâților T - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
A dispus anularea chitanței seria - 4A nr.- emisă de - Trezoreria T, la data de 02.11.2007 prin care reclamantul a achitat suma de 6.036 lei, taxa specială la primă înmatriculare.
A obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 6036 lei RON, reprezentând taxa specială auto la primă înmatriculare achitată de reclamant cu chitanța nr. - 4A nr.- din 02.11.2007 actualizată cu dobânda legală de la data de 02.11.2007 până la restituirea efectivă.
A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 956 lei reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru.
În motivarea sentinței atacate se reține următoarele:
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementarii interne, se remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa speciala nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țară de proveniența, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, face referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (I) din Tratat și conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art.90 (I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1 - 214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementari contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementari impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 6036 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unu act administrativ fiscal de plata a taxei este neîntemeiată și speculativă. Într-adevăr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plata a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plata care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o baza legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de baza și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a unui autoturism cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedura fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la -
Considerând demonstrată încălcarea art.90 (I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâți să o restituie. -l pe reclamant în mod nelegal de suma de 6036 lei RON de la data plății sumei, pârâții datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs T și T considerând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Se invocă lipsa calității procesuale pasive a T și
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală având în vedere că reclamantul avea obligația, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat, să achite o taxă de primă înmatriculare în România, potrivit prevederilor art.2141- 2142- 2143din Legea nr.571/2003, actualizată, coroborate cu prevederile nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă începând cu data de 01.01.2007, motivat de faptul că pentru aceste tipuri de autoturisme și autovehicule a fost eliminată plata accizelor prevăzută de art.209 pct.3 din Legea nr.571/2003, care prevede că:
" de accize sunt și persoanele fizice care introduc în țară autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv rulate, precum și iahturi și bărci cu sau fără motor" și care articol, a fost abrogat o dată cu introducerea taxei de primă înmatriculare prin nr.OUG110/21.12.2006 care înlocuiește plata accizelor, taxă al cărei nivel este stabilit în funcție de capacitatea cilindrică a fiecărui autoturism, rulat sau nerulat și în funcție de norma de poluare a autoturismului, potrivit Legii nr.343/2006 de modificare și completare a Legii nr.571/2003, funcții ce se regăseau și în cazul accizelor.
De asemenea arată că pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat așa cum prevede art.11 din nr.OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În motivarea cererii reclamantul invocă art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și art.90 (I) din Tratatul Comunității Europene, ca fiind prevederi legale încălcate de organele fiscale, însă contrar afirmațiilor acestuia, consideră că taxa de primă înmatriculare a fost calculată în conformitate cu prevederile art. 2141- 2142- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, iar, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revine plătitorului, nefiind încălcate astfel în nici un fel actele normative invocate de către reclamant.
În susținerea recursului, T, arată următoarele:
Administrația Finanțelor Publice T nu a fost citată niciodată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, la sediul din T, Calea nr.11 A, jud. T, contrar dispozițiilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art.85 - 100 din Codul d e procedură civilă.
În principal, pe cale de excepție, a solicitat să se constate prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX - soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, pe cale de excepție, solicită să se constate inadmisibilitatea acțiunii așa cum a fost formulată, datorită faptului că nu se solicită și anularea impunerii însăși, respectiv anularea actului administrativ fiscal de impunere implicit (act juridic negotium juris) în baza căruia reclamantul a plătit taxa specială cu chitanța seria - nr.-/02.11.2007 emisă de T, raportat la prevederile art.205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
În subsidiar, pe fondul cauzei a solicitat admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 6.036 lei achitată de contribuabil la data de 02.11.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Se mai solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data de 02.11.2007 sau cu data plății, ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală.
Curtea, deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
În privința lipsei calității procesuale a T, Curtea urmează să o admită având în vedere că T reprezintă o unitate administrativă, care a încasat taxa specială prin unitatea sa, Trezoreria Municipiului T, în beneficiul propriu.
Cât privește solicitarea pârâtei T de constatarea lipsei calității procesuale pasive a B, Curtea urmează să o respingă ca fiind lipsită de interes, în condițiile în care pârâtul B, nu a atacat sentința primei instanțe.
de probe este și afirmația pârâtei T, în sensul că nu ar fi fost citată în fața instanței de fond, întrucât din examinarea actelor de la dosar rezultă contrariu.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, urmarea neefectuării procedurii prealabile prevăzute de nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței seria - nr.- din data de 02.11.2007, reclamantul a achitat la Trezoreria Municipiului T în beneficiul T suma de 6.036 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme, iar ulterior la data de 17.03.2008 a înaintat pârâtelor o cerere de restituire a acestei sume, la care însă nu a primit nici un răspuns.
Or, refuzul pârâtelor de a soluționa cererea reclamantului și de a-i restitui suma pretinsă întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 lit. i) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Sub un alt aspect, Curtea apreciază că în mod corect, prima instanță, a acordat reclamantei dobânzile solicitate, însă întemeiat pe dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală și nu pe dispozițiile Codului civil.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul T, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și să admită recursul T potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de T, împotriva sentinței civile nr.538 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de pârâta T, împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - -
GREFIER,
- -
RED:/06.11.08
TEHNORED:/07.11.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Anca Buta
