Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1008/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 24.07.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.10.2008

PREȘEDINTE: Victoria Catargiu

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A, împotriva sentinței civile nr.160/10.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect contestație act.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată, lipsă avocat în substituirea avocatului Pleți G, lipsă fiind pârâta - intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 05.09.2008, întâmpinare din partea reclamantei - intimate.

Reprezentanta reclamantei - intimate depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantei - intimate solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.160/10.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 24.898 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare actualizată cu dobânda legală aferentă de la data încasării sumei până la data restituirii efective.

A obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1.316 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 14.05.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 24.898 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.

În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism din Germania marca cu număr de înmatriculare -, cu număr de identificare - iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 24.898 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme la primă înmatriculare, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene întrucât discriminează autoturismele provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.

Prin această taxă, a susținut reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.

Reclamanta a arătat că prin cererea nr.51533/p/18.03.2008 a depus o cerere la Administrația Finanțelor Publice A solicitând restituirea taxei achitate, cu dobânda legală aferentă, neprimind nici un răspuns la cererea formulată.

Se susține de către reclamantă că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art.2 alin.1 lit. h) din Legea nr.554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive cu motivarea că actele administrative nu au fost emise de iar reclamanta a achitat taxa în baza dispozițiilor legale în vigoare, că această taxă nu a fost stabilită prin decizie de impunere. Pentru aceste motive pârâta consideră că restituirea taxei auto ar fi trebuit solicitată de la statul român care a fundamentat implementarea taxei speciale.

S-a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii invocându-se lipsa unui act administrativ emis de pârâtă, în speță.

Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 alin.1 lit. a) din Tratatul

Cererea de suspendare a fost respinsă, instanța constatând că în cauză nu a fost necesară declanșarea procedurii de infringement prevăzută de art.234 din Tratatul în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.

Examinând cu prioritate, în condițiile art.137 alin.2 Cod procedură civilă excepțiile invocate de Administrația Finanțelor Publice A, instanța a constatat că sunt neîntemeiate și au fost respinse.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Aaf ost respinsă având în vedere că actele a căror anulare se cere sunt emise de pârâtă, iar refuzul restituirii taxei precum și răspunsul contestat în instanță se circumscriu dispozițiile art.21 alin.4, art.117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.

Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii nr.554/2004 sau administrativ fiscal în sensul nr.OG92/2003, instanța a unit această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat determinând motivul promovării acțiunii și, deci, a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.

Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul reclamantei constă tocmai în repararea pagubei care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.

Pe fond, instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Municipiului A suma de 24.898 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, fapt dovedit cu chitanțele seria - nr.- și - nr.-.

În cauza dedusă judecății instanța a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aliniatul 2 menționat.

Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.

Invocând jurisprudența Curții de Justiție Europene, instanța a reținut că prin decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Apărarea pârâtei, că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei, a fost înlăturată.

Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe dispozițiile art.21 alin.4 și art.117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.

Reclamanta a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al, în România, este condiționată de plata acestei taxe.

În consecință, adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice A constituie un act administrativ fiscal în sensul art.41 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.554/2004.

A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state.

Instanța a constatat o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art.90 alin.1 din Tratatul Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.

Drept conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art.2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.

Pentru aceste considerente, instanța a respins excepțiile și a admis acțiunea reclamantei, în sensul că a anulat actul administrativ - fiscal și a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 24.898 lei, actualizată cu dobânda legală de la data plății sumei, până la data restituirii efective.

În baza art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1.316 lei cheltuieli de judecată, constând în onorar de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:

Excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, sub un dublu aspect.

Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.

Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă. Cele două adrese emise de pârâtă nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, cum de altfel a stabilit și prima instanță sau, astfel cum este definit la art.41 Cod procedură fiscală. Aceste adrese pot fi cel mult asimilate ca documente emise în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal. Natura juridică a acestor adrese este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ.

Al doilea aspect al inadmisibilității are în vedere natura litigiului.

Potrivit art.2 pct.1 lit. f) din Legea nr.554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, ia conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În sinteză, dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă reclamantei i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.

A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice .

Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.

Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecata în nume propriu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamantul a considerat că este discriminat prin legislația internă, motivat de faptul ca autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.

Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art. 90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-si exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.

Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.

Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).

Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.

Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.

În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.

De altfel partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.

În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:

Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.

Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la, semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează:

Consideră faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.

Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.

Tot pe fondul cauzei, solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare, ordonanța fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.

Astfel, în condițiile legislative prezente, consideră că acțiunea reclamantei este parțial fără obiect, întrucât începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern.

Reclamanta ar obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire doar prin depunerea unei cererii însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.

Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr.OUG50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.

Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și respingerea recursului pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, ca neîntemeiate și nelegale.

Recursul este neîntemeiat.

Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că pârâta Administrația Finanțelor Publice A nu are legitimare procesuală activă în acest litigiu, Curtea reține următoarele:

Conform chitanțelor seria - nr.- din 31.07.2007 și seria - nr.- din 12.07.2007, Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamantă suma de 24.898 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, la data de 18.03.2008 a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume.

Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.

Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41 Cod procedură fiscală. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A, care este Trezoreria Statului și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia.

Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.

Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr.554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă să respingă recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul pârâtei A împotriva sentinței civile nr.160/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.

Obligă recurenta la plata sumei de 1235,5 lei către intimata, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- LIBER - - - -

GREFIER,

- -

RED:/30.10.08

TEHNORED:/31.10.08

2.ex./SM/

Primă instanță: Tribunalul Arad

Judecător -

Președinte:Victoria Catargiu
Judecători:Victoria Catargiu, Claudia, Anca Buta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1008/2008. Curtea de Apel Timisoara