Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1018/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1018
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.10.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE L împotriva sentinței civile nr.274/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul - intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei - recurente depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - recurente solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.06.2008, reclamantul a cerut anularea actului administrativ fiscal seria - nr. -/20.03.2008 și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încasată ilegal, în cuantum total de 5.725 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la data efectuării plății.
A cerut de asemenea, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în luna februarie 2006 achiziționat un autoturism second hand marca Opel Break din și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 5.725 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal.
Întrucât taxa percepută este ilegală în raport de dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul și de jurisprudența relevanță a Curții de Justiție Europeană a solicitat pârâtei restituirea sumei și plata dobânzilor aferente, prin cererea nr. 6834/21.03 2008 înregistrată la Administrația Finanțelor Publice L, cererea fiind respinsă prin adresa emisă de aceasta nr. 8161/ 8 04 2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.117 Cod procedură fiscală.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.274 din 23.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.725 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.- /20 03 2008.
A respins capătul de cerere pentru anularea actului administrativ fiscal cu nr. - nr.- /20.03.2008 emis de pârâtă.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc. ), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 5.725 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiat pe art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Într-adevăr, reclamantul a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismului nou cumpărat din România nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Referitor la capătul de cerere privind anularea actului administrativ fiscal cu nr. -, nr.- /20 03 2008, instanța a constatat că în cauză nu este vorba despre un act administrativ așa cum este definit la art.2 lit.c) din Legea nr.554/2004, ci reprezintă o chitanță pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții.
Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L, considerând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Instanța de fond în mod eronat a respins cererea de suspendare motivând că "soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infrigement" în condițiile în care, așa cum a arătat în întâmpinarea de la dosarul instanței de fond, soluția în speță este legată de finalizarea acestei proceduri.
În acest sens, învederează că Uniunea Europeană, prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, a declanșat împotriva României procedura de "infringement", respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art. 90 din Tratatul
În cadrul negocierilor prealabile purtate de către România cu reprezentanții Comisiei Europene, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor și coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei, și nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din Codul Fiscal. În acest sens precizează faptul că la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Se precizează în mod expres faptul că nu invocă o necompetanță totală a instanțelor judecătorești naționale romanești de a soluționa prezenta acțiune în întregul ei, așa cum a fost formulată, ci doar asupra unei necompetențe materiale parțiale în soluționarea cauzei.
Astfel, strict în ceea ce privește capătul de cerere sau chestiunea restituirii de către pârâtă a taxei auto de primă înmatriculare achitată de către reclamant admite că sunt competente material să soluționeze cauza instanțele naționale de contencios administrativ.
Însă pentru a putea soluționa acest capăt de cerere, subsidiar în opinia sa, prin prisma motivației cuprinse în cererea de chemare în judecată, instanțele naționale sunt practic obligate să soluționeze un capăt de cerere principal, chiar dacă el nu este formulat în mod distinct în acțiune, și anume să constate că taxa auto de primă înmatriculare, și respectiv dispozițiile art.2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul privind instituirea, cu alte cuvinte faptul că România, ca stat membru al E, nu și-a îndeplinit "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, capăt de cerere care, așa cum a arătat mai sus, cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a, conform art. 226 alin.2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Se învederează că prin sentința pronunțată prima instanță a nesocotit în totalitate apărările invocate de către pârâta recurentă făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Astfel, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, reținute de prima instanță, consideră că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.(1) din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Cu atât mai mult cu cât există deja Ordonanța nr.50/2008 prin care se modifică această taxă în funcție de nivelul de poluare, fără însă să desființeze această taxă.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Referitor la acordarea dobânzilor, acestea putea fi solicitate cel mult de la data înregistrării acțiunii.
În acest sens învederează prevederile art.1088 din Codul civil "nu sunt debite decât din ziua cererii de judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 1081 și urm.1589)".
Examinând recursul de față, Curtea reține următoarele:
În privința cererii de suspendare a procedurii de soluționare a cauzei în primă instanță ori în prezent în recurs nu mai prezintă relevanță nefiind în prezent o problemă actuală, deoarece procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr.343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție Comunităților Europene,și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Pe fond Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea mai reține că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cât privește acordarea dobânzilor solicitate de reclamantă, aceasta este întemeiată însă pe dispozițiile art.115 Cod procedură fiscală și nu pe dispozițiile Codului civil, după cum eronat a reținut instanța de fond.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă să respingă recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta L prin A împotriva sentinței civile nr.274 din 23.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - -
aflată în concediu
semnează vicepreședinte
GREFIER,
- -
RED:/07.11.08
TEHNORED:/10.11.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Anca Buta
