Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1022/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA Nr. 1022
Ședința publică din data de 15 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață
- -
Grefier: - -
________
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta --, cu sediul în,- județul D, împotriva sentinței nr. 636 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 județul D șiAUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALEcu sediul în B--40. 4 sector 6-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE VAMALE, cu sediul în Târgoviște,- județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când pentru a da posibilitate recurentei-reclamante să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 15 septembrie 2008, când a dat următoarea decizie.
CURTEA
Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului fiscal la data de 6 decembrie 2007, reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Direcția pentru Accize Vamale D, a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor nr. 42/27.08.2007, nr. 43/28.08.2007, nr. 44/28.08.2007, nr. 45/28.08.2007 emise de - D și anularea deciziilor nr. 39/29.10.2007, nr. 41/31.10.2007, nr. 42/31.10.2007 și nr. 40/31.10.2007 emise de DGFP - D, precum și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 53.000 lei și a sumei de 20.787 lei, achitate de reclamantă cu titlu de depozit de taxă antidumping.
Motivându-și acțiunea, reclamata arată că autoritatea vamală și cea financiară din Județul D, cu încălcarea normelor legale și fără o analiză judicioasă a tuturor documentelor vamale a stabilit obligații fiscale în sarcina reclamantei în sumă de 21.358 lei, prin decizia nr. 42/27.08.2007, fără a menționa că aceasta reprezintă taxă antidumping, reținută contrar prevederilor legale, având în vedere că documentele atestă că produsele reprezintă componente și nu produs finit.
Reclamanta susține că, potrivit art. 6 din taxele anti-dumping nu pot fi aplicate decât produsului finit și numai în situația în care acesta este importat la un preț mai scăzut decât cel cu care se vinde produsul finit în țara de origine, însă aceste reglementări nu au fost luate în considerare de autoritățile pârâte.
Prin autorizația vamală 902/2006 s-au nominalizat mărfurile destinate a fi plasate sub regim vamal, fiind nominalizate expres codurile vamale -, -, neregăsindu-se poziția menționată de pârâtă prin decizia nr. 39/29.10.2007, respectiv codul -.
Reclamanta învederează că pentru realizarea produsului finit este necesar un proces tehnologic de realizare produsului finit, cu operațiuni ce vizează prelucrarea componentelor, asamblarea, dotarea acestora cu un alt produs fabricat de reclamantă, respectiv inel intermediar de fante pentru aerisire, apoi se trec pe linia de formare, de îmbătrânire, lămpile fiind trecute printr-un ciclu tehnologic complex și prin tensiuni diferite.
Referitor la capătul 2 al cererii reclamanta arată că, prin declarația vamală nr. 1868/13.03.2007 au fost declarate bucăți balasturi pentru lămpi electrice marca, cod - și bucăți părți de lămpi și tuburi electrice, aceeași marcă, cod tarifar nr. -, motiv pentru care, conform nu se percep taxe, nefiind legală stabilirea în sarcina reclamantei a sumei de 34.840 lei.
Se menționează că referitor la capetele 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, prin declarațiile vamale nr. 2292/26.03.2007 și respectiv nr. 1746/8.03.2003, au fost declarate cantități de bucăți părți din lămpi și tuburi electrice, cutii de carton și componente de becuri economice, astfel că, măsura stabilită de pârâte, de plată a sumei de 35.589 lei și respectiv a sumei de 18.854 lei prin deciziile emise, este nelegală.
Reclamanta solicită și restituirea garanțiilor din depozitele localizate la Vama Târgoviște, conform documentelor care le atestă plata, în cuantum total de 73.787 lei, care au fost plătite la cererea Biroului vamal Târgoviște sub nr. 1109/13.03.2007 pentru stabilirea corectă a încadrării tarifare, întrucât Autoritatea Națională a Vămilor a stabilit definitiv, codurile tarifare sub incidența cărora intră produsele importate, fapt ce justifică rambursarea acestor sume.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința nr.636/21 aprilie 2008 respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că înainte de 01.01.2007 când România nu era membră a, reclamanta a fost titularul unor autorizații de regim vamal suspensiv pentru operațiuni vamale de perfecționare activă cu suspendarea de la plata drepturilor vamale, mărfurile introduse și produsele obținute din acestea fiind reexportate cu scoaterea de pe teritoriul vamal al României.
Declarațiile vamale înregistrate sub nr. 1746/08.03.2007, nr. 1868/11.03.2007 și nr. 2234/23.03.2007 și nr. 2292/26.03.2007, care au ca titular - -, sunt operațiuni înregistrate după data de 01.01.2007 când România a devenit membră a și reprezintă operațiuni vamale de punere în liberă circulație fiind obligatorie plata drepturilor vamale și a altor taxe cuvenite bugetului de stat.
Toate mărfurile importate de reclamantă reprezentau în integralitate componentele unui, inclusiv ambalajul, importatorul nefăcând altceva decât să asambleze aceste părți constitutive, astfel că reclamanta nu a respectat prevederile din Sistemul amortizat 2 ) din anexa 2) a Legii nr. 98/1996 - "Reguli generale pentru interpretarea sistemului", potrivit cărora "orice referire la un articol de la o poziție determinată acoperă acest articol, chiar incomplet sau nefinit, cu condiția ca el să prezinte, ca atare, caracteristicile esențiale ale articolului complet sau finit."
Acest articol se aplică și articolului complet sau finit sau considerat ca atare, în virtutea dispozițiilor precedente, atunci când articolul este prezentat demontat și nemontat.
Ținând cont de prevederile Acordului privind aplicarea articolului VII al Acordului 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994, de prevederile Legii nr. 86/2006 privind Codul Vamal, ale HG nr. 707/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, de prevederile Regulamentului CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, de prevederile Regulamentului (CEE) nr. 2454/1993 a Comisiei din 2 iulie 1993 privind dispoziții de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/1992 a Consiliului de stabilire a Codului Vamal Comunitar, reclamanta - - datorează cu ocazia punerii în liberă circulație a mărfurilor declarate cu declarațiile vamale nr. I 2234/23.03.2007, nr. 1868/13.03.2007, nr. 2292/26.03.2007 și nr. 1746/8.03.2007, taxa anti-dumping de 66,1%.
Organele vamale au procedat corect la întocmirea deciziilor pentru regularizarea situațiilor privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 42/27.08.2007 și 43, 44, 45/28.08.2007, prin care s-au calculat în sarcina societății reclamante drepturi vamale de import în sumă totală de - lei, neimpunându-se restituirea garanțiilor achitate de reclamantă cu OP. Nr. 22/20.02.2007 și OP. Nr. 157/23.07.2007.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta,m susținând că instanța în mod nelegal s-a limitat a motiva respingerea acțiunii la faptul că nu s-ar fi respectat prevederile din sistemul amortizat 2 ) din anexa 2) a Legii 98/1006.
Recurentul - reclamant reiterează susținerile de la fond, precizând că noțiunea de producție a fost definită prin OG 3/1996, iar, în speță, activitățile desfășurate pentru produsul finit reprezintă, un proces de producție propriu, singurul în măsură a conduce la realizarea acestuia, forma exterioară nefiind de natură a asigura caracteristicile esențiale ale articolului.
Recurentul critică soluția pronunțată de instanța de fond și cu privire la valabilitatea autorizației obținute pentru regim vamal suspensiv, arătând că susținerile instanței sunt infirmate de către art.660 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, în care se prevede că autorizațiile emise în temeiul reglementărilor vamale anterioare Regulamentului își păstrează valabilitatea.
Se mai susține că anularea deciziilor se impune întrucât au fost emise cu încălcarea normelor care reglementează materia,k intimatele, fără justificare legală, nesocotind aprobarea dată de forul superior, care a aprobat scutire de la garantarea drepturilor de import și a taxei pe valoarea adăugată, fapt confirmat prin adresa nr.417/11 octombrie 2006.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot as hotărârii atacate și pe fond anularea deciziilor ce fac obiectul prezentului litigiu.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Daf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform prevederilor normative vamale, dacă toate mărfurile ce fac obiectul operațiunilor de import menționate, reprezintă bunul în ansamblul lui numit generic, atunci regula aplicabilă este încadrarea în sistemul armonizat nr.2, mărfurile respective încadrându-se în tariful vamal comunitar la codul tarifar 8539.31.90.95.
Drept urmare, în mod legal s-a aplicat regula 2 ) din anexa 2) "Reguli generale a Legii 98/1996 de interpretarea sistemului amortizat, potrivit căreia, orice referire la un articol de la o poziție determinată acoperă acest articol, chiar incomplet sau nefinit, cu condiția ca el să prezinte, ca atare, caracteristicile esențiale ale articolului complet sau finit".
Acest articol se aplică și articolului complet sau finit sau considerat ca atare, în virtutea dispozițiilor procedurale, atunci când articolul este prezentat demontat sau nemontat.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că intimatele pârâte au aplicat corect textele de lege situației de fapt.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefundat.
Autorizația obținută de recurentă pentru regim vamal suspensiv (fila 86 dosar fond) era valabilă numai până la sfârșitul anului 2006, conform mențiunii efectuate, în mod expres, în conținutul autorizației.
Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin HG7071/2006 prevede în art.660 că "autorizațiile emise în temeiul reglementărilor vamale anterioare își păstrează valabilitatea", însă aceasta trebuie interpretat în sensul că odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament (18.06.2006) vechile autorizații nu își încetează aplicabilitatea de drept, ci rămân valabile până la data pentru care au fost eliberate.
Prin urmare, după 01 ianuarie 2007 autorizația nu mai are nici o valabilitate, astfel încât susținerea recurentului că este beneficiarul unui drept câștigat, care este recunoscut și de legiuitor este valabilă în parte, numai până la data de 31 decembrie 2006, data expirării autorizației.
Drept urmare, organele vamale au procedat corect la întocmirea deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de contractul vamal nr.42-45/28 august 2007.
Aceasta și pentru că, în fapt, toate mărfurile importate reprezentau în integralitate componentele unui, inclusiv ambalajul, importatorul nefăcând altceva decât să asambleze aceste părți constitutive.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefundat, menținându-se ca legală și temeinică sentința pronunțată, în cauză nefiind întrunite dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta--, cu sediul în,- județul D, împotriva sentinței nr. 636 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâțiiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166 județul D șiAUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALEcu sediul în B--40. 4 sector 6-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE VAMALE, cu sediul în Târgoviște,- județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. 2 ex./ 06.10.2008
f- Tribunal D
Jud. fond
operator de date cu caracter personal
nr. notificare nr. 3120/2006
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Maria Pohoață