Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1041/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 08.08.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 1041
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 220/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Examinând recursul de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 2 iunie 2008, reclamantul a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ fiscal, pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând anularea actelor administrativ-fiscale nr.2329p/ 7 martie 2008 și nr. 5119p/ 17 aprilie 2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 5409 lei; sumă actualizată cu rata dobânzii legale,de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în cursul anului 2007 achiziționat din Germania un autoturism second-hand, marca Renault Laguna cu serie șasiu -, iar pentru a-1 putea înmatricula în România a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 5409 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal. Taxa a fost achitată cu chitanța TS 3A nr. -/3 iulie 2007, la Trezoreria
Întrucât taxa percepută este ilegală în raport de dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul CE. și de jurisprudența relevanță a Curții de Justiție Europeană a solicitat pârâtei restituirea sumei și plata dobânzilor aferente, prin cererea înregistrată în data de 7 februarie 2008; cererea fiind respinsă de pârâta prin actul nr.2329P/Ad/7 martie 2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 117 Cod procedură fiscală.
Fată de acest refuz, reclamanta arată că, a formulat contestație în temeiul art.205 Cod procedură fiscală, iar prin adresa nr.5119p/Ad/17 aprilie 2008, pârâta i-a comunicat că are atribuții doar de încasare a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule și drept urmare nu este în măsură să anuleze și să-i restituie această și că solicitarea restituirii nu se încadrează în condițiile art. 117 Cod procedură fiscală.
Prin această taxă, afirmă reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în CE. și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale
procesuale pasive, cu motivarea că reclamantul nu atacă acte administrative^
emise de către aceasta, ci o taxă care este stabilită prin lege.
A invocat și excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului. întrucât actul administrativ menționat de reclamant nu reprezintă act administrativ fiscal, astfel cum sunt definite de art.41 Cod procedură fiscală, ci doar o adresă explicativă, în sensul că nu există nici o decizie administrativă sau alt act administrativ, în temeiul căreia s-a plătit taxa specială.
Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul
art.244 (1) pct.l Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de
infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României,
respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România,
ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit.a din Tratatul
Instanța a respins cererea de suspendare întrucât ea se poate dispune,conform art.244 (1) pct.l Cod procedură civilă, numai dacă existența sau neexistența unui drept de care ar depinde soluționarea cauzei, face obiectul unei alte judecăți conform dreptului intern. Ori, pe de o parte, soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infringement, iar pe de altă parte această procedura excede normelor de procedură civilă internă.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice A, având în vedere că actele
art.90 căror anulare se cere sunt emise de pârâtă, iar în cererea ce privește restituirea taxei speciale, se întemeiază pe dispozițiile art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr. 1899/2004, dat în aplicarea art.l 17 Cod procedură fiscală.
Potrivit Cap.l pct.2 din Anexa la Ordinul. nr. 1899/2004,restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art.33 din nr.OG92/2003, care este pârâta conform alin.l din acest articol.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece încadreazâ potrivit art.l din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate principe publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul reclamantului constă tocmai în repararea pagubei care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.
Pe fond instanța apreciază că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor. art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaților rezultate din aliniatul 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc ), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează
după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și acest stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate. în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce
regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România
din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România,
situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență.
timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în
România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțe judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 / 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar în din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-
2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 5409 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) aL Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată.
Acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate și fără temei legal, întemeiat pe art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Într-adevăr, reclamantul a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor
cât art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea ocazia tehnică de înmatriculare a autoturismului second - hand cumpărat dintr-un vehicul stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să re ori de o materializeze. în consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură amâne că legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport perceputa material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța va admite acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepțiile și va admite acțiunea reclamantului, în sensul că va anula cele două acte administrativ fiscale și va obliga pârâta să dispună restituirea sumei de 5409 lei actualizată cu indicele de inflație de la data plății sumei, până la data restituirii ei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin sentința civilă nr. 220 din 16.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A și în consecință:
A anulat actele administrativ fiscale nr. 2329p/Ad/7 martie 2008 și nr. 5119P/Ad/17 aprilie 2008 emise de pârâtă și a obligat-o să-i restituie reclamantului suma de 5409 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturism, actualizată cu dobânda legală pentru perioada cuprinsă între data achitării ei și data restituirii.
A obligat pârâta să-i plătească reclamantului 1043 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
Se invocă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Cele două adrese emise de pârâtă nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, cum de altfel a stabilit și prima instanță sau, astfel cum este definit la art. 41 din Codul procedură fiscală, potrivit cu care"în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor șt obligațiilor fiscale.
În sinteză se susține că, dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă petentului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice .
Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecata în nume propriu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamantul a considerat că este discriminat prin legislația internă, motivat de faptul ca autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art. 90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-si exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.
Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la. semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90(1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează:
Consideră faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicită instanței de recurs, să constate că la momentul promovării prezentului recurs. Este în vigoare nr.OUG 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
În aceste condiții solicită ca având în vederea ceste modificări legislative, agreate de Uniunea Europeană, să dispună în consecință.
1. După cum vom arăta, în condițiile legislative prezente, considerăm acțiunea reclamantei ca fiind parțial fără obiect.
Astfel, începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. "
Conform Normelor Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17
" VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule
6. (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
Recursul este neîntemeiat.
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că pârâta A nu are legitimare procesuală activă în acest litigiu, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței seria - A nr. - din 3.07.2007, Trezoreria Municipiului A, unitate care funcționează în cadrul pârâtei A,a încasat de la reclamantă suma de 5409 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior la data de 7 februarie 2008, înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume, solicitare căreia pârâta i-a răspuns negativ, prin actul nr. 2329p/ad din data de 7.03.2008.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice ( 5 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A, care este Trezoreria Statului și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu privire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată a mai decis că în astfel de cauza pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea CJCE cazul nr. 68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând. Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 aliniatul 1 din Constituție.
Din această perspectivă aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerate.
Față de considerentele mai sus reținut, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispuse de art. 312 aliniatul 1 .pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A, împotriva sentinței civile nr. 220 din 16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.
ȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
Red./17.11.2008
Tehndact / 2 ex./24.11.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad - Judecător G
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
