Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1057/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 1057/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice P N și de recurenta-reclamantăP N,împotriva sentinței civile nr. 74/CF din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, întâmpinare, în dublu exemplar, formulată de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice P N, precum și dovada achitării taxei judiciară de timbru de 22 lei și timbru judiciar de 0,15 lei de către recurenta-reclamantă P N și concluzii scrise formulate de ambele părți.

Instanța constată că în cauză au fost promovate două recursuri: primul de către pârâta Administrația Finanțelor Publice P N, care este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997, iar al doilea de către reclamanta P N, pentru care nu există la dosar dovada de comunicare a sentinței recurate, împrejurare față de care, în temeiul art. 310 Cod procedură civilă, constată acest al doilea recurs ca fiind motivat și declarat în termen, legal timbrat.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza rămâne în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor în materia contenciosului administrativ fiscal de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 74/CF/30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta APN în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice P N, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 18 388,65 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme la prima înmatriculare actualizată cu dobânda legală de la data încasării8.08.2007 și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a achitat in contul Trezoreriei PNs uma de 6286 lei la data de 8.08.2007, respectiv suma de 12 102 lei la data de 5.09.2007, reprezentând taxă de primă înmatriculare.

Prin cererea înregistrată la. sub nr. 22635 reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe ca fiind contrară reglementărilor comunitare.

Reclamanta a invocat în cauza incidența art. 90 alin 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Pârâta a înțeles să se apere invocând faptul că taxa specială de primă înmatriculare nu face parte din categoria impozitelor la care trimite textul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de EJ. în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența EJ. (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.

Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.

Întrucât, în speța de față, tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuind restituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice P N, scutit de plata taxei de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997 și reclamanta P N, legal timbrat cu timbru judiciar de 0,15 lei și taxă judiciară de timbru de 22 lei.

În motivarea recursului, reclamanta a contestat natura dobânzii aplicate de către prima instanță pentru actualizarea taxei de primă înmatriculare, prin acțiunea formulată solicitând actualizarea în raport cu dobânda fiscală prevăzută de art. 124 alin.2 din Codul d e procedură fiscală, calculată de la data încasării și până la data restituirii efective, iar nu în raport de dobânda legală.

În motivarea recursului, pârâta Administrația Finanțelor Publice P N arătat că potrivit dispozițiilor art. 1 al. 5 din Constituția României și ale art. 214 al. 1 Cod fiscal taxa specială este datorată, reglementarea acesteia nefiind declarată neconstituțională sau discriminatorie. Pe de altă parte, această reglementare nu încalcă Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, taxa auto aplicându-se tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România.

De asemenea, prin OUG50/2008, care înlocuiește începând cu data de 01 iulie 2008 taxa specială prevăzută de art. 214 Cod fiscal, se reglementează procedura de restituire a diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea OUG50/2008, iar actualizarea sumei se impune a se acorda de la data când reclamantul a solicitat restituirea taxei, în perioada anterioară acesta stând în pasivitate fără ca această situație să-i fie imputabilă pârâtei.

Examinând recursurile promovate, pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța le apreciază ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reglementarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost realizată prin introducerea articolelor 2141- 2143în Codul fiscal, în baza Legii 343/2006, începând cu data de 01.01.2007. Astfel, cu ocazia primei înmatriculări în România se plătește taxa specială potrivit regulilor prevăzute de art. 2141, cu situațiile de excepție indicate de art. 2143Cod fiscal.

În baza acestor dispoziții, astfel cum au fost modificate de OUG110/2006, reclamantul a plătit la data de 30 august 2007 suma de 2904,84 lei, reprezentând taxa specială, pentru autoturismul achiziționat din Germania.

Cu privire la fondul cauzei, instanța apreciază că reglementarea obligației de plată a taxei speciale prin dispozițiile arătate, în vigoare până la data de 01 iulie 2008, este contrară dispozițiilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, stabilind pentru autoturismele second-hand provenite din state membre ale Uniunii Europene un regim juridic fiscal distinct față de cel aplicabil produselor naționale similare în situația înmatriculării în România.

Astfel, pentru autoturismele provenite dintr-un alt stat membru este datorată la reînmatriculare în România taxa specială arătată, spre deosebire de autovehiculele naționale care nu sunt supuse acestui regim.

Efectul direct al incidenței dispozițiilor Codului fiscal este încălcarea principiului libertății circulației mărfurilor, prin dezavantajarea, directă sau indirectă, autovehiculelor din celelalte state membre în competiția cu produsele naționale similare. Pe de altă parte, relevanță din perspectiva respectării principiului libertății circulației mărfurilor prezintă și cuantumul ridicat al taxei speciale care reprezintă un alt impediment al libertății de circulație a mărfurilor, având în vedere de faptul că în situația neplății acesteia, nu este posibilă operațiunea tehnică de înmatriculare a autovehiculelor în România cu consecința reglementării unei forme de protecție a produselor naționale.

Constatând incompatibilitatea dispozițiilor naționale cu cele comunitare în această materie, având în vedere dispozițiile art. 148 al. 2, 4 din Constituția României, ale art. 2 din Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 90 din Tratat, apreciază ca întemeiată cererea de restituire formulată de reclamantă.

Motivul de recurs privitor la intrarea în vigoare a OUG50/2008 la 01 iulie 2008 invocat de către pârâtă nu este fondat, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG50/2008 în prezenta cauză reprezintă încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, prin aplicarea prevederilor OUG50/2008 unei situații născute anterior.

Cu privire la data de la care curge dobânda aferentă sumei de restituit, instanța constată că aceasta esete reglementată de dispozițiile art. 124 alin.1 din Codul d e procedură fiscală care stabilesc dreptul contribuabililor la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art. 70, acordarea realizându-se la cererea contribuabilului. În prezenta cauză este incidentă situația prevăzută de dispozițiile art. 70 din Codul d e procedură fiscală, reclamanta formulând cererea de restituire la data de 26.01.2009, înregistrată sub nr.22635/26.01.2009, în funcție de această dată reclamanta având dreptul la dobândă, nu și pentru perioada anterioară când a stat în pasivitate, fără ca această situție să poată fi imputată recurentei-pârâte.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1, 3 coroborate cu ale art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile, va fi modificată în parte sentința recurată în sensul actualizării sumei de 18 388,65 lei cu dobânda prevăzută de art. 124 coroborat cu art. 70 din Codul d e procedură fiscală, cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantei de restituire a taxei.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului P și de recurenta-reclamantăP,împotriva sentinței civile nr. 74/CF din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă nr. 74/CF/30.04.209 pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul că:

Admite acțiunea.

Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului P N să plătească reclamantului 18.388,65 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda care se va calcula potrivit dispozițiilor art. 124 coroborat cu art. 70 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului de restituire a taxei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2009.

PREȘEDINTE: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

Grefier,

Red.

Red. 5 ex.

11 dec.2009

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor, Morina Napa, Claudia Popescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1057/2009. Curtea de Apel Bacau