Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1076/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--08.08.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1076
Ședința publică din 22 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.103/2.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentei depune la dosar delegație de reprezentare și precizează că nu mai are alte cererii.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în recurs.
CURTEA
Asupra recursului de ață constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 103/2.VI.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamantul, a anulat actele administrativ-fiscale nr.5079p/ad/16 aprilie 2008 și 72661/ad/5 mai 2008, emise de pârâtă, și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A să restituie reclamantului suma de 10.683 lei reprezentând taxa specială auto de primă înmatriculare, ce se va actualiza cu dobânda legală aferentă de la data încasării sumei și până la data restituirii efective, a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39 lei, reprezentând onorariu de avocat.
În motivare s-a reținut că nu se impune suspendarea judecării cauzei conform art.244 Cod procedură civilă, cererea fiind respinsă pentru că în cauză nu a fost necesară declanșarea procedurii de infrigement prevăzut de art.234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru Tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.
Examinând cu prioritate, în condițiile art.137 alin.2 Cod procedură civilă excepțiile invocate de Administrația Finanțelor Publice A, instanța a constatat că sunt neîntemeiate urmând a fi respinse.
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice A s-a fost respins având în vedere că actele a căror anulare se cerere sunt emise de pârâtă, iar refuzul restituirii taxei precum și răspunsul contestat în instanță se circumscriu dispozițiilor art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și nr.1899/2004 dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.
Instanța respins și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.
Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii nr.554/2004 sau administrativ fiscal în sensul OG nr.92/2003, instanța a unit această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat ținând determinând motivul promovării acțiunii și, deci, a admiterii sau a respingerii pe fond a acesteia.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 5367 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare fapt dovedit cu chitanța seria - 3A nr.-.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art.2411-2143din Codul fiscal.
În cauza dedusă judecății instanța a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură sau mai mari decât cele care se aplică,direct sau indirect, produselor naționale similare".
Apărarea pârâtei, că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei, s-a înlăturat.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art.214 (4) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamanta nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în forma electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata aceste taxe.
În consecință, adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice A constituie un act administrativ fiscal în sensul art.41 din OG nr.92/2003 privind codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.
A considera că reclamantul nu poate contestat încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece, România este stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepțiile și a admis acțiunea reclamantului, în sensul că a anulat actul administrativ-fiscal și a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 10.683 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 39 lei cheltuieli de judecată.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare se invocă inadmisibilitatea acțiunii sub dublu aspect, primul referindu-se la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Actele emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art.41 Cod procedură fiscală, potrivit cu care "În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Referitor la adresa pe care a emis-o, A arată că aceasta poate fi cel mult asimilată ca document (înscris) emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal. Natura juridică a acestei adrese este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal (art.43 alin.3 din Codul d e procedură fiscală.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.
Potrivit art.2 pct.1 lit.f din Legea nr.554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Articolul de lege are două teze. Teza 1 se referă la emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a II-a se referă la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele două condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinită. Art.2 pct.1 lit.f trebuie interpretat prin raportare la art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cu care "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri "
În sinteză, dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă petentului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
Pârâta mai invocă excepția lipsei sale de calitate procesuală, pentru că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestată legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 Cod procedură civilă ).
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
Așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele autorități în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere, de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului legislativ, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. In această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele: Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Legatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica, Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul uediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale niunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea normei și a mijloacelor."
Totodată, arată faptul că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile co ntrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie, instanța de fond a aplicat greșit legea. (art. 304 pct. 9 cod procedura civila).
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene precizează:
- Consideră faptul că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România (a se vedea cazul autoturismelor achiziționate noi din omânia, indiferent de marcă si producător).
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Față de cele menționate mai sus, consideră că dispozițiile comunitare reținute în hotărârea Tribunalului Arad ca fiind încălcate prin prevederile Codului Fiscal nu sunt incidente în speța prezentată, întrucât legislația noastră prevede plata în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă se aplică la autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Totodată, față de cele reținute de Tribunalul Arad, cum că am fi în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, apreciază că argumentele instanței nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România. Argumentele de principiu reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamantă este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context trebuie menționat și faptul că, nici chiar Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Față de cele menționate mai sus, învederează instanței și faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2) din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești! De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2) din Constituție prevede expres ca prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează " cu respectarea prevederilor actului de aderare",tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor " impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberi circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene, conchide recurenta.
Recurenta mai susține că acțiunea este și fără obiect parțial în raport cu OUG nr.50/2008, pentru că art.11 din ordonanță prevede că taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG nr.50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se mai arată că nr.5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceeași se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României, va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr.50/2008.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Este nefondată excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtă, atâta timp cât prin acțiune s-a cerut restituirea unei taxe achitate pârâtei, cunoscut fiind că în contencios administrativ, această calitate este atrasă de emitentul unui act administrativ, cerință împlinită în persoana pârâtei și nu de către Statul Român.
Acțiunea nu este inadmisibilă, cum eronat susține pârâta, atâta timp cât taxa s-a încasat prin chitanță fiscală, chiar dacă nu îmbracă forma cerută de art.43 al.3 Cod procedură civilă, pentru că pot face obiectul contestației în procedura prealabilă instituită de Codul d e procedură fiscală și apoi al acțiunii în contencios administrativ fiscal, orice acte administrativ fiscale, așa cum prevede art.205 al.1 din cod.
Este neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de recurentă și sub cel de-al doilea aspect, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, chitanța de plată a taxei constituie un act administrativ fiscal, astfel că este îndeplinită cerința art.1 al.1 raportat la art.2 pct.1 lit.f din Legea nr.554/2004.
Instanța de fond nu și-a încălcat limitele generale de competență, pentru că potrivit art.11 al.2 din Constituție, tratatele ratificate de România, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, astfel că și în cazul de față, norma din art.90 alin.I din Tratat are prioritate față de dreptul intern și instanțele au obligația să o aplice.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte state membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte state membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale suscitate, din codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentelor sub acest aspect sunt nefondate.
Susținerea din recurs legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1.2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.
Concluzia se impune și privitor la invocarea, împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.
Susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse, și o admitere în parte a acțiunii, sugerată prin recursuri, în sensul de a se admite cererea exclusiv pentru partea din taxă care a depășit valoarea taxei reziduale, inclusă în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate ca fiind noi, și de respingere în rest a acțiunii, este o soluție nesusținută juridic din punct de vedere al dreptului administrativ.
Este nefondată și susținerea legată de dreptul statelor membre de a alege forma și mijloacele pentru obținerea rezultatului, în sensul art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificare a Tratatului, pentru că în speță nu se pune această problemă, ci cea a rezultatului pe care Statul Român a înțeles să-l atingă prin instituirea taxei, și care este unul discriminatoriu.
Este irelevantă în soluționarea cauzei invocarea existenței unei taxe similare în alte state ale atâta timp cât s-a demonstrat că legislația în litigiu este discriminatorie în raport cu deținătorii de autoturisme, înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, concluzie care se impune și raportat la invocarea existenței acestei obligații pentru toate autoturismele, indiferent de proveniența lor geografică.
Acțiunea nu este parțial fără obiect, cum eronat se susține prin recurs, întrucât OUG nr.50/2008 nu este aplicabil în litigiu, atâta timp cât este un act normativ ulterior încasării taxei în cauză, fiind de principiul dreptului administrativ că legalitatea unui act administrativ se verifică prin raportare exclusivă la temeiurile legale în baza cărora s-a emis, deci în speță, în funcție de art.214 ind.1 și ind.2 Cod fiscal.
În consecință recursul este nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația finanțelor publice A împotriva sentinței civile nr.103/2.VI.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 22.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pentru JUDECĂTOR
- - - - - -
aflat în semnează
Președinte Secție,
-
GREFIER
Red.-29.2008
Tehnored. / 3.11.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Victoria Catargiu, Mircea Ionel
