Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1090/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1090
Ședința publică din data de 29 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea, nr. 202A și Comisia Județeană D pentru Aplicarea Legii nr. 3. cu sediul în Târgoviște,-, jud. D împotriva sentinței nr. 483 din data de 25 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în, str. -,. 15,. C,.2,.9, jud. D.
Recursul sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul- reclamant, reprezentat de avocat, din cadrul Baroului D, care depune împuternicirea avocațială/28.09.2009, lipsind recurentele-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Județeană D pentru Aplicarea Legii nr. 3.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru, iar recurentele, în cuprinsul motivelor de recurs, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Intimatul-reclamant, reprezentat de avocat, depune întâmpinare.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Intimatul-reclamant, reprezentat de avocat, cu privire la recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, arată că susținerile acestei recurente sunt nefondate, deoarece reclamantul, în calitate de moștenitori al părinților săi decedați, și, persoane care au fost obligate să părăsească forțat de Nord, a formulat și depus cerere de acordare a compensațiilor prevăzute de Legea nr. 3.
Astfel de cereri trebuie să fie însoțite de actele doveditoare certificate de autorități sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate. În situația imposibilității dovedite de a procedura aceste acte certificate de autorități, cererea se completează, așadar, cu declarația
autentică a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
Reclamantul a dovedit imposibilitatea obținerii acestor înscrisuri prin demersurile efectuate, la dosar fiind depuse copii ale corespondenței purtate cu diferitele instituții din România, Ucraina și Republica
Recurenta a invocat, totodată, insuficiența corespondenței cu autoritățile abilitate, însă, în același timp, a ignorat prevederile art. 8 alin.2 indice 2 din Legea nr. -, potrivit cărora putea solicita acte și relații privind aspectele înfățișate în contestații, atât petenților, cât și oricărei instituții publice.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Comisia Județeană D de Aplicare a Legii nr. 3. acesta a vizat pretinsa tardivitate a cererilor formulate de reclamant, recurenta pretinzând că cererile trebuiau formulate până la 1.05.2007, iar actele doveditoare atașate până la 1.08.2007.
Deși se invocă tardivitatea depunerii cererilor de către reclamant, recurenta nu a indicat data depunerii efective de către reclamant, pentru ca instanța să verifice acest aspect. Pe de altă parte, în adresa nr. 1279/26.06.2008 emisă de Instituția Prefectului D, se arată că reclamantul "în baza Legii nr. 3. a formulat în termenul prevăzut de acest act normativ 2 cereri ".
Se solicită respingerea celor 2 recursuri ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 27.02.2009 pe rolul Tribunalului Dâmbovița reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Județeană D pentru aplicarea legii nr.3. solicitând anularea deciziei nr.2514/08.12.2008 emisă de pârâta prin care a fost respinsă contestația nr.1671/2008 formulată împotriva hotărârii nr.238/16.10.2007 a Comisiei Județene D pentru aplicarea Legii nr.3.; anularea deciziei nr.1515/08.12.2008 prin care a fost respinsă Contestația nr. 1671/2008 formulată împotriva Hotărârii nr. 137/16.10.2007 a Comisiei Județene D pentru aplicarea Legii nr. 3.
In motivarea cererii reclamantul a arătat că a formulat cereri de despăgubiri pentru bunurile mobile și imobile avute în proprietate de și de, care s-au refugiat din Ucraina, și, deși a depus acte în dovedirea cererilor, acestea au fost respinse. Ulterior, a respins contestațiile fără a solicita dosarele depuse la Comisia județeană și nici nu a analizat și nu a luat în considerație dosarele depuse.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că reclamantul nu a putut depune la cerere acte certificate de autorități pentru a face dovada refugiului și a proprietății asupra bunurilor pentru care solicită despăgubiri, iar între declarațiile martorilor, a reclamantului și între adresele depuse nu există concordanță.
Prin sentința nr. 483 din data de 25 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 3. înființată pe lângă Instituția Prefectului, a anulat deciziile nr. 2514 și 2515 din data de 8.12.2008, obligând pârâtele să acorde reclamantului despăgubiri în conformitate cu Legea nr. 3.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr.3. cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a, precum și ca urmare a celui de al Mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi. De prevederile acestei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română, dreptul acestor persoane la despăgubiri fiind acordat în temeiul și în condițiile legii.
În acest context, legea prevede prin art.5 că persoanele îndreptățite vor depune cereri proprii, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998, cereri care trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități, sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea, autentificate.
Instanța de fond a reținut că legea dă posibilitatea ca dovezile petenților să se facă cu acte doveditoare sau cu declarații autentificate, situație în care, potrivit textului legal, este admisibilă și doar proba cu declarațiile autentificate ale petentului și ale martorilor pe care acesta îi propune. Această posibilitate este detaliată în art.3 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 3. potrivit căruia n situația imposibilității dovedite de a procura acte doveditoare, cererea se completează cu declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate. Această imposibilitate de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente (adeverințe sau certificate de arhivă), precum și traducerea acestora, după caz.
În speța de față, martorii I și au declarat că i-au cunoscut pe și, în prezent decedați, că aceștia au venit ca refugiați în România în 1944 din, precum și faptul că avea în o casă construită din cărămidă de aproape 100 mp, anexe-depozit, magazin și teren de 5800 mp, iar avea o casă de 240 mp, o altă casă bătrânească, 500 mp curte și 15 ha de teren arabil. De asemenea martorii au arătat că părinții reclamantului nu au beneficiat de despăgubiri pentru aceste bunuri.
În ceea ce privește neconcordanțele referitoare la localizarea bunurilor, instanța a constatat că referirile martorilor dar și cele ale reclamantului sunt făcute la
ca județ și nu ca localitate, aceasta reieșind din coroborarea declarațiilor autentificate cu actele depuse la dosarul cauzei.
Tribunalul a apreciat că reclamantul a respectat prevederile legale și a dovedit imposibilitatea de a procura înscrisuri dovedite prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor acte, depunând în acest sens la dosar, copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina, iar declarațiile reclamantului și ale martorilor I și autentificate, fac dovada celor susținute de reclamant cu privire la dreptul acestuia de a solicita acordarea despăgubiri conform Legii nr.3.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Județeană D pentru Aplicarea Legii nr. 3. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Se susține în cuprinsul cererii formulate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților că petentul nu a făcut dovada incidenței art.2 alin.1 din nr.HG 1120/2006, pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii, fiind necesar a se face dovada proprietății bunurilor la momentul refugiului autorilor reclamantului.
Se arată expres că nu este suficientă corespondența cu instituțiile abilitate, astfel, pentru dovedirea refugiului autorilor reclamantului trebuia să se facă dovada inițierii unei corespondențe cu primăria localității unde s-au refugiat și cu direcția județeană a Arhivelor Naționale din județul în care se află localitatea în care s-au refugiat inițial; mai mult decât atât, se susține că nu s-au formulat toate demersurile la instituțiile abilitate pentru a obține dovada refugiului autorilor reclamantului.
Se invocă, de asemenea, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 3. cu privire la imposibilitatea temporară de a procura acte doveditoare și nedepunerea acestora, ceea ce conduce la tardivitatea depunerii acestora ulterior.
Criticile formulate de către Comisia Județeană D pentru Aplicarea Legii nr. 3. se referă exclusiv la tardivitatea depunerii cererilor privind solicitarea despăgubirilor și a actelor doveditoare, context în care se apreciază că, în mod corect, prin hotărârile pronunțate au fost respinse cererile privind despăgubirea, cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de refugiat și nici pe cea a dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicită acordarea de despăgubiri
Arată aceeași recurentă, în continuare, că autoritățile s-au pronunțat în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, situație în care instanța nu poate cenzura soluția pronunțată de comisia județeană și menținută de către decât raportat la documentele pe care aceste 2 instituții le-au avut în vedere la momentul analizei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a textelor de lege aplicabile, se apreciază că în cazul în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
Astfel, în ceea ce privește dovada proprietății bunurilor, relativ la momentul refugiului, se reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 3. teza ultimă, în care se stipulează expres că cererile trebuie însoțite de acte doveditoare, certificate de autorități sau de declarația autentică a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate.
Din conținutul textului de lege indicat se poate observa posibilitatea dovedirii cererilor, atât cu acte certificate de autorități cât și cu declarația autentificată a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, autentificate, cerință îndeplinită în speța de față.
Imposibilitatea de a procura înscrisuri a fost dovedită prin demersurile efectuate pentru a intra în posesia acestor documente, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții.
Neconcordanța cu privire la localizarea bunurilor în, ca județ și nu ca localitate, este lipsită de eficiență, în condițiile în care este specificat expres denumirea localității ca fiind, declarațiile autentificate ale martorilor arătând expres că autorii reclamantului au venit ca refugiați în România din, aceștia lăsând în urma plecării, în localitatea menționată anterior, o casă construită din cărămidă de aproximativ 100, având ca anexă un depozit și un magazin de desfacere a mărfurilor coloniale, cu acareturile gospodărești, cu teren aferent, curte, 5.800
În ceea ce privește insuficiența corespondenței, reținem că această critică este neîntemeiată, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada imposibilității de a procura înscrisuri prin demersurile efectuate la o serie de instituții abilitate din România și Ucraina.
Relativ la critica formulată de către Comisia Județeană D pentru Aplicarea Legii nr. 3. privind tardivitatea depunerii cererilor și a înscrisurilor în dovedirea susținerilor de a acordare a despăgubirilor, dat fiind calitatea de refugiați a autorilor reclamantului, se apreciază că aceasta este în antiteză cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, în sensul că, astfel cum se observă, cererile au fost formulate în termenul legal, respectiv la data de 18.08.2003, existând, totodată, anexate și declarațiile martorilor, în sensul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 3. teza ultimă.
Într-adevăr, s-au formulat cereri suplimentare de către comisie, însă, astfel cum rezultă din documentația anexată, reclamantul a fost în imposibilitate de obține relații suplimentare, sens în care era necesar ca autoritatea să se pronunțe doar prin prisma înscrisurilor existente și în spiritul textului de lege.
Susținerea că instanța nu poate cenzura soluția autorității emitente este neîntemeiată, în condițiile în care părțile au posibilitatea de a se adresa instanței și a verifica legalitatea emiterii actelor.
În contextul celor arătate anterior se apreciază că soluția pronunțată este legală și temeinică, criticile formulate fiind neîntemeiate, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă Curtea va respinge ca nefondate recursurile, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea,
nr. 202A și Comisia Județeană D pentru Aplicarea Legii nr. 3. cu sediul în Târgoviște,-, jud. D împotriva sentinței nr. 483 din data de 25 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în, str. -,. 15,. C,.2,.9, jud. D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- - - - - -
Grefier
Red. / - 5 ex./ 12.10.2009
Dosar fond -- Tribunalul Dâmbovița
Jud. fond
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
