Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1103/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1103
Ședința publică din 13.10.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 631/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, respingerea excepțiilor invocate de pârâta recurentă, pentru motivele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei conform chitanței pe care o depune.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit taxa specială pentru autovehicule importate și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 21.090 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
În motivarea acțiunii arată că a achiziționat în cursul lunii martie 2007 din Austria un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească în contul bugetului de stat suma de 21.090 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamantul consideră că este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai arată reclamantul că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta Administrația Finanțelor Publice Aac erut respingerea acțiunii, parțial ca neîntemeiată și parțial ca fiind fără obiect.
Pârâta consideră că acțiunea reclamantului este fără obiect în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Mai susține pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană.
Prin sentința civilă nr. 631/08.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, și în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 21.090 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.-/22.03.2007 și dobânzi calculate conform art.124 din nr.OG92/2004, a respins acțiunea pentru anularea actului administrativ fiscal și a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a importat în luna martie 2007 un autoturism marca Mercedes Benz, model CDI, an de fabricație 2000 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141-2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 11.311 lei (fila 6).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit.d din nr.OG92/2003.
Or, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia a instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor administrative prin care s-a stabilit taxa specială, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât taxa specială a fost stabilită prin art. 21412142Cod fiscal și nu prin acte administrative.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând în principal casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub un dublu aspect, întrucât în primul rând nu există în mod material un act administrativ care să poată fi atacat de către reclamant în procedura contenciosului administrativ, cele două adrese emise de pârâtă neîntrunind elementele necesare actului administrativ fiscal, și întrucât în al doilea rând nu sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezentând activitatea de soluționare de către instanțe a litigiilor provenite fie din emiterea unui act administrativ fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă recurenta constă în lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice, în susținerea căreia aceasta arată că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecată în nume propriu.
Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă), întrucât nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, întrucât regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la. semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90(1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată, recurenta susține că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
A mai arătat recurenta că, în condițiile apariției OUG nr. 50/2008, acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât art. 11 prevede restituirea diferenței dintre suma achitată și taxa pe poluare instituită prin actul normativ menționat, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe cu privire la OUG nr. 50/2008.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că nu ar fi incidente în cauză dispozițiile art.2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței anexate la dosar de fond, Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamant suma de 21.090 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, în urma cererii de restituire a acestei sume, pârâta a răspuns negativ la această solicitare, prin adresele nr. 6060/p/ad/12.05.2008 și 9556/p/ad/18.06.2008.
Curtea observă că aceste adrese materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare lipsa unui act administrativ fiscal ( 6 dos. fond).
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia. Prin urmare excepția este neîntemeiată.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția OUG nr. 50/2008 întrucât, restituirea doar a diferenței dintre taxa specială, încasată anterior pe baza unei norme juridice abrogate la 1 iulie 2008, și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, recursul pârâtei fiind apreciat ca fiind nefondat, așa încât conform art.312 alin 1 Cod procedură civilă acesta urmează a fi respins ca atare.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc civ, Curtea va obliga pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 631/08.04.2009, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt.JUDECĂTOR
- - - - - - aflată în
Semnează,
VICEPREȘEDINTE
-
GREFIER
Red./28.10.2009
Tehnored./30.10.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Maria
