Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1105/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1105/
Ședința publică de la 19 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței nr. 756 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE G și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, s-a respins cererea de preschimbare a termenului de judecată și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată:
Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul Galați, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 4054/6.-04.2009, emisă de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G și recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 7546/12.06.2009 a admis acțiunea, anulând Decizia nr.4054/2009 a AJPS G și obligând intimata la recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului cu luarea în considerare a sentinței civile nr.729/4.06.2008 și a sentinței civile nr. 667/21.05.2008 a Tribunalului
În motivare prima instanță a reținut că prin decizia menționată a fost calculată indemnizația pentru creșterea copilului în procent de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, anterior datei nașterii copilului, conf.art. 1 al.1 art.9 al.3 și art.10 din OUG nr.148/2005 și art. 19 al.2 din normele metodologice de aplicare a ordonanței.
A mai reținut că susținerea reclamantei în sensul că la calcularea veniturilor nu au fost luate în considerare și acelea obținute prin hotărâri judecătorești, este întemeiată, astfel că la calcularea indemnizației pentru creșterea copilului urmau a fi luate în considerare, conform adeverințelor de intimată și din care rezultă că intimata a primit efectiv aceste drepturi.
Împotriva sentinței a declarat recurs AJPS G criticând-o pentru motive de nelegalitate prin încălcarea art.1 al.13 din OUG 148/2005 conform cărora prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Legii 571/2003 se înțeleg venituri din salarii, din activități independente, din activități agricole, în definiția dată de textul legal citat.
Aceste dispoziții urmau a fi coroborate cu art.6 al.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG 148/2005 în sensul că indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acordă după depunerea actelor prevăzute și care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanță.
În conformitate cu al.5 lit.a de sub acest articol actul doveditor privind realizarea veniturilor precum și nivelul lunar, trimestrial sau anual al acestora este adeverința emisă de angajator, pe baza căreia se calculează venitul realizat timp de 12 luni în ultimul an anterior nașterii copilului.
Din acest punct de vedere, instanța trebuia să observe ca reclamanta a primit efectiv aceste drepturi bănești pe baza cărora solicită recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului, în luna octombrie 2008, ulterior datei nașterii copilului, respectiv 17.08.2008.
Recursul s-a declarat în termen legal.
Recursul este nefondat.
Curtea constată că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, motiv pentru care vor fi înlăturate, fiind evidentă eroarea de interpretare atât a textelor legale la care s-a făcut referire cât și a probelor cauzei.
Reclamanta a solicitat recalcularea indemnizației pentru creșterea copilului cu luarea în considerare și a sumei de 26.600 lei ce rezultă din punerea în executare a sentinței civile nr. 729/4.06.2008 și a sentinței civile nr.667/21.05.2008, ambele pronunțate de Tribunalul Galați și prin care i-au fost recunoscute retroactiv drepturi bănești din activitatea desfășurată și de neprimirea cărora nu poate fi culpabilă.
Suma de 26.600 lei încasată efectiv reprezintă un procent de 30% din sumele acordate prin cele doua hotărâri judecătorești, iar din probele cauzei rezultă că atât recunoașterea drepturilor salariale cât și plata efectivă a lor a fost făcută în cele 12 luni anterioare nașterii copilului ( 17.08.2008).
Sub aspectul discutat este irelevantă din punct de vedere juridic susținerea recurentei că data eliberării adeverințelor de către angajator în referire la veniturile obținute prin hotărâri judecătorești, se situează ulterior nașterii copilului, neputând fi luată în calcul data eliberării adeverințelor, câtă vreme drepturile salariale recunoscute și încasate efectiv sunt anterioare nașterii copilului.
O altă interpretare a dispozițiilor art.6 al.5 lit. a din OUG 148/2005 ar fi forțată și artificială, eludând sentimentul de speranță rezonabilă de recunoaștere a unor drepturi prestabilite, dar a căror executare efectivă a fost întârziată din motive independente de voința beneficiarului acestora.
Față de cele expuse, Curtea văzând și art. 312. pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței nr. 756 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./21.12.2009
Tehnored./2ex.04.01.2009
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu