Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1107/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 07.08.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1107
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Gavrilescu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta recurentă DGFP A în reprezentarea pârâtei A, împotriva sentinței civile nr. 99 din 21.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 3.10.2008, întâmpinare din partea reclamantei intimate.
Față de lipsa părților și având în vedere faptul că în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanța costată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.99 din 2 iunie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a orașului L, a anulat adresa nr. 7349/25.03.2008 emisă de pârâtă,a obligat pârâta să-i restituie reclamantei suma de 12.081 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu rata dobânzii legale, pentru perioada de la data plății până la restituirea sumei și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1230 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 7 mai 2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului L solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ fiscal nr. 7349/25.03.2008 emis de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 12.081 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
În motivare, reclamantul arată că a achiziționat din Germania autoutilitara N3 second-hand marca Mercedes Benz an fabricație 1998, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 12.081 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, afirmă reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive cu motivarea că actele administrative nu au fost emise de iar reclamantul a achitat taxa în baza dispozițiilor legale în vigoare, că această taxă nu a fost stabilită prin decizie de impunere. Pentru aceste motive pârâta consideră că restituirea taxei auto ar fi trebuit solicitată de la statul român care a fundamentat implementarea taxei speciale.
Pe cale de excepție, a susținut lipsa calități sale procesuale pasive, cu motivarea că reclamantul nu atacă acte administrative emise de către aceasta ci o taxă care este stabilită prin lege.
A invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la art.2 pct.1 lit. f) din Legea nr.554/2004, întrucât nu sunt atacate prin acțiune acte administrative, dar a motivat inadmisibilitatea acțiunii și prin invocarea art.126 (2) din Constituția României, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege și ca urmare în lipsa unei prevederi legale instanțele judecătorești nu au competența să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale.
Pârâta a formulat și cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 244 (1) Cod procedură civilă până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit. a) din Tratatul
Cererea de suspendare a fost respinsă, instanța constatând că în cauză nu a fost necesară declanșarea procedurii de infringement prevăzută de art. 234 din Tratatul în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru Tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.
Pe fond, instanța reține că reclamantul a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 12.081 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, fapt dovedit cu chitanța seria - nr.-/25.09.2007, achitată la Trezoreria orașului
În cauza dedusă judecății instanța constată că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 21 (4) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamanta a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
A aprecia că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte.
Instanța a constatat o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art.90 alin.1 din Tratatul Aceste dispoziții, care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța a concluzionat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art.2141- 2143Cod fiscal, și că se impune obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de suspendare și a admis acțiunea reclamantei, în sensul că a anulat actul administrativ - fiscal și a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 12.081 lei, actualizată cu dobânda legală de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
Excepțiile ridicate în speță au fost înlăturate, cu următoarea argumentare în fapt și în drept:
Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, având în vedere că actele a căror anulare se cere sunt emise de pârâtă, iar în cererea ce privește restituirea taxei speciale se întemeiază pe dispozițiile art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.
Potrivit Cap.1 pct.2 din Anexa la Ordinul. nr.1899/2004, restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art.33 din nr.OG92/2003, care este pârâta conform alin.1 din acest articol.
A fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru că aceasta nu are ca obiect anularea unui act administrativ: obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiată pe art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Instanța respinge și excepția de inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe necompetența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar raportat la art.148 (2) din Constituția României și dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1908, în cauza Administrazione delle finanze stato/ nr.106/77, prin care s-a statuat că judecătorul național, însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului
Prin recursul formulat, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Las olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului, pârâta recurentă a învederat instanței faptul că Uniunea Europeană, prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, a declanșat împotriva României procedura de "infringement", respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al a normelor comunitare în vigoare, în speță prevederile art. 90 din Tratatul
În cadrul negocierilor prealabile purtate de către România cu reprezentanții Comisiei Europene, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor și coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei, și nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din Codul Fiscal.
Față de aceste negocieri între reprezentanții României și Comisiei Europene, negocieri care s-au concretizat prin acceptul dat de Comisia Europeană asupra unui proiect întocmit de către România cu privire la această taxă, recurenta apreciază că pronunțarea în acest moment a unei hotărâri în această speță este inoportună cât și nelegală.
Pronunțarea unei hotărâri înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative privind taxa de primă înmatriculare, așa cum au fost ele agreate de către Comisia Europeană, s-a apreciat că este în acest moment neavenită, existând posibilitatea, ulterior, ca soluția instanței să fie adaptată conform normelor aflate în vigoare și agreate de Uniunea Europeană.
Astfel, văzând mențiunile amintite, recurenta apreciază că soluționarea echitabilă a prezentei cauze, depinde în tot de soluționarea litigiului dintre România și și în acest fel, aceasta solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art. 244 aliniat 1, pct. 1 din Codul d e Procedură Civilă.
Recurenta consideră că în cazul în care nu s-ar dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la finalizarea procedurii de infringement, s-ar putea produce următoarelor posibile situații:
- pronunțarea unor soluții pe fondul cererilor de restituire a taxei de către instanțele judecătorești naționale, indiferent de soluția adoptată, înainte de pronunțarea unei hotărâri contrare acestor soluții de către de la Luxemburg.
În susținerea cererii de suspendare, recurenta învederează următoarele argumente:
a) Un alt motiv în sprijinul admiterii cererii de suspendare al judecării prezentei cauze până la soluționarea procedurii de infringement îl constituie însuși obiectul prezentei cauze, prin prisma motivelor invocate de către reclamant, raportat la competența materială exclusivă în ceea ce privește soluționarea unor aspecte speciale ale cauzei.
"Art. 234 1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar: a) asupra interpretării prezentului Tratat".
Însă, având în vedere faptul că, împotriva României a fost deja declanșata procedura de infringement de către Comisia, în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, tocmai cu privire la același obiect, procedura care va fi finalizata printr-o decizie a Curții de Justiție a care va tranșa în mod irevocabil chestiunea stabilirii de către România a taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art. 2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, recurenta consideră că nu se mai impune totuși sesizarea Curții de Justiție a cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri cu titlu prejudiciar, cea mai judicioasă soluție care se impune în cauză fiind suspendarea judecării prezentei cauze, în condițiile art.244 alin.1 pct.1 din Cod procedură civilă, până la finalizarea procedurii de infringement, soluțiile instanțelor naționale depinzând în tot de soluția pronunțată de către Curtea de Justiție a
De asemenea, dacă instanțelor naționale le-ar reveni competența materială de a se pronunța în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale, recurenta învederează că astfel însăși procedura de infringement ar deveni inutilă și fără finalitate.
Recurenta precizează în mod expres faptul că nu invocă o necompetanță totală a instanțelor judecătorești naționale romanești de a soluționa prezenta acțiune în întregul ei, așa cum a fost formulată, ci doar de necompetență materială parțială în soluționarea cauzei.
Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național se susține că în ceea ce privește cazul constatării de către statele membre a obligațiilor care le incumbă acestora în virtutea Tratatului privind instituirea ne situăm într-un caz de excepție de la regulă, respectiv ne găsim în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art.226 și 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Pentru aceste motive s-a solicitat suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art.244 alin.1, pct.1 din Codul d e procedură civilă.
Recurenta învederează instanței de recurs faptul că prin sentința pronunțată prima instanță a nesocotit în totalitate apărările invocate de către instituția sa făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Totodată, precizează faptul că alin.2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate s-a susținut că rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, reținute de prima instanță, recurenta consideră că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.(1) din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
Prin urmare s-a motivat că existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, se solicită instanței în principal să nu fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, să fie redus cuantumul acestora, în baza art. 274 Cod procedură civilă care prevăd:
"Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau muncă îndeplinită de avocat."
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9, art.3041Cod procedură civilă; art. 3 lit. m și art. 20 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 146/1997; art. 244 alin. 1 pct.1 și art. 274 Cod procedură civilă; art. 234 alin. 1 din Tratatul E, art. 41, art.117, art.124 și art. 205 din OG nr. 92/2003, republicată; art.2141-2142Cod fiscal; art. 1 alin.5 și art.148 alin. 2 din Constituția României; OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; G nr.686/2008 privind Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
Prin întâmpinarea formulată,reclamanta intimată - SRL a solicitat în principal respingerea recursului declarat ca fiind introdus de către o persoană fără calitate procesuală, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Înainte de a trece la soluționarea recursului în concordanță cu dispozițiile art.137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va lua în discuție excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice A invocată de reclamantul intimat și va constata că aceasta este neîntemeiată urmând să fie respinsă.
Astfel, după cum rezultă din preambulul recursului declarat în cauză, Direcția Generală a Finanțelor Publice Aae xercitat calea de atac în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului L.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului L, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 304 indice 1Cod procedură civilă cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că este nefondată urmând să-l respingă pentru următoarele motive:
Referitor la cererea de suspendare formulată de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A, se constată că este neîntemeiată urmând să fie respinsă. Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. pct. 1 Cod procedură civilă invocate de recurentă,"instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența vreunui drept care face obiectul unei alte judecăți."
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile suspendării deoarece nu există nici un alt proces în curs de judecată de care să depindă soluționarea prezentei cauze.
Procedura de infrigement nefinalizată încă, este o procedură administrativă iar dezlegarea prezentei cauze nu depinde sub nici o formă de soluția adoptată la finalul respectivei proceduri.
În mod corect prima instanță a respins excepția de prematuritate a acțiunii reclamantului invocată de pârâtă având în vedere că demersul prealabil administrativ la care a fost obligat reclamanta - SRL prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 raportat la art.205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 a fost îndeplinită prin depunerea cererii de restituire a taxei, cerere înregistrată la pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului L sub nr.7349/25.03.2008.
De asemenea în mod legal prima instanță a considerat că este neîntemeiată și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, invocată de pârâtă motivând că doar în subsidiar, în situația în care instanța apreciază că dispozițiile de drept comunitar nu sunt suficient de clare, Curtea de Justiție Europeană devine competentă a decide asupra unei destinații prealabile judecății.
În ceea ce privește fondul cauzei, art. 11 si art. 148. alin 2 din Constituția României, prevăd supremația legislației Comunității Europene față de reglementările interne, tratatele constitutive ale Uniunii Europene având prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. 4 prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor de la alin.2.
.Art. 2411din Codul fiscal prevede incidența taxei speciale - autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv - și modalitatea de calcul al acesteia.
Din 1 ianuarie 2007, România, devenind stat membru al Comunității Europene s-a obligat, conform Constituției României, să respecte reglementările Comunității Europene.
Astfel, art. 90 din Tratatul d l Maastricht. de înființare a Comunității Europene prevede ca:" Nici un stat membru nu poate sa impună, in mod direct sau indirect, asupra produselor altor Membre impozite interne de orice natura in plus fata de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare.
Mai mult, nici un Stat Membru nu poate să impună asupra produselor altor Membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse".
Articolul 90 CE trebuie interpretat în sensul că se opune instituirii unei taxe prezentând caracteristicile unei Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, instituite prin Codul fiscal român, astfel cum a fost modificat prin Legea 343/17.07.2006. datorită faptului că această taxă se aplică la achiziționarea de autovehicule second-hand, provenind din alte membre decât Statul R, dar nu și la achiziționarea de autovehicule de ocazie second-hand deja înmatriculate pe teritoriul național.
Această taxă reprezintă un impozit intern asupra bunurilor provenind din membre, fiind instituită astfel în scopul de a proteja alte sectoare de producție, taxa fiind contrară paragrafului II al acestui articol.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată nelegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în cauză.
Curtea reține că sunt nefondate criticile recurentei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că instanța în mod legal a aplicat în cauză dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art.312 alin. 1 Cod procedură civilă,Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului L, împotriva sentinței civile nr. 99 din 02.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP A în reprezentarea pârâtei A, împotriva sentinței civile nr. 99 din 21.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
Red. LC-10.12.2008
Tehnored LM-11-12.2008
2 expl./SM
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător - G
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Gavrilescu Maria
