Contestație act administrativ fiscal. Sentința 111/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-- 04.12.2007

SENTINȚA CIVILĂ NR. 111

Ședința Publică din 25 martie 2009

PREȘEDINTE: Pătru Răzvan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11.03.2009, care alături de încheierea de ședință din 18.03.2009, face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ constată:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 4.12.2007,reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 557/23.08.2007 emisă de pârâtă, prin care a fost atrasă răspunderea solidară a reclamantei pentru debitul de 2.243.835 lei datorat de debitoarea - SA, anularea deciziei nr. 748/12.11.2007 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestația reclamantei și suspendarea executării actului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamanta - SRL arată că prin procesul verbal nr. 15219/06.08.2007 Administrația Finanțelor Publice a constatat următoarele: că debitoarea - SA are obligații fiscale restante în sumă totală de 2.241.679 lei, din care 165.941 debit, 1.932.106 lei dobânzi și 145.788 lei penalități de întârziere; că pentru recuperarea debitului a fost începută executarea silită, fiind emise somații, s-a procedat la poprirea conturilor bancare și sechestrarea de bunuri mobile, debitoarea mai având în proprietate bunuri cu o valoare de inventar de 169.789,75 lei și care sunt indisponibilizate, dar nevalorificate, concluzionând că în condițiile în care valoare bunurilor urmăribile este mai mică decât obligațiile fiscale, astfel se constată că debitorul este insolvabil.

Pe baza acestui proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate, la data de 29.08.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice a emis Decizia nr. 557/23.08.2007 prin care a atras răspunderea solidară a societății reclamante pentru întregul debit datorat de debitoarea.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestația înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice T sub nr. 42974/02.10.2007, contestația reclamantei fiind respinsă prin Decizia nr. 748/12.11.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Reclamanta arată, în legătura cu starea de insolvabilitate a debitoarei - " ", că declararea stării de insolvabilitate a debitoarei și corelativ emiterea deciziei de tragere a răspunderii solidare s-a făcut in mod greșit.

Arată că deși ipoteza luata in calcul la declararea stării de insolvabilitate este cea prevăzuta de art.172 alin.2 lit."a",respectiv ca valoarea bunurilor debitoarei este mai decât obligațiile fiscale, constatându-se ca valoarea bunurilor urmăribile ale debitoarei este de numai 169.789,75 lei, atunci când se emite decizia de tragere a răspunderii solidare suma reținuta este cea a întregului debit, fără a fi dedusa suma bunurilor sechestrate si supuse urmăririi. Că deși declararea stării de insolvabilitate are ca efect principal scoaterea din evidenta a creanțelor fiscale ale debitorului urmărit si trecerea lor intr-o evidenta separata,in cazul de fata organul fiscal, Administrația Finanțelor Publice nu procedează la aceasta scoatere creanțelor din evidenta curenta si continua calcularea de dobânzi si penalități. Mai arată că deși există o obligație legala prevăzuta de art.173 din OG 92/2003 (republicata) și care impune organului de executare sa solicite instanțelor judecătorești începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului pentru creanțele fiscale, în acest caz nu numai ca nu se continua executarea silita, dar se si evita îndeplinirea acestei obligații legale și se trece la o executare indirecta împotriva reclamantei.

Astfel raportat și la prevederile disp. art. 32 și următoarele din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolentei reclamanta a solicitat instanței să constate că: în cuprinsul OG.92/2003(republicata) nu exista o dispoziție legală care să dea dreptul organului fiscal sa declare starea de insolvență a unui debitor; că singurul organ îndreptățit sa constate starea de insolvabilitate a unui debitor societate comerciala este instanța judecătoreasca,conform prevederilor exprese ale Legii nr. 85/2006, iar organul fiscal era obligat sa solicite acest lucru conform art. 173. De asemenea în lipsa unei decizii a instanței judecătorești care sa constate starea de insolvabilitate a debitorului, lipsește premisa prevăzuta de art.27 al. I din OG.92/2003 (republicata), astfel nu ca se poate proceda la atragerea răspunderii solidare.

Reclamanta consideră că decizia de atragere a răspunderii solidare a fost emisă de un organ necompetent si care nu avea atribuțiuni in acest sens, respectiv Direcția Generala a Finanțelor Publice T, in loc de Administrația Finanțelor Publice.

Se mai arată că în conformitate cu prevederile art.28 alin.2 din OUG 92/2003 (modificata si republicata) răspunderea persoanelor prevăzute de art. 27 se va stabilii printr-o decizie întocmita de organul fiscal si care se va supune aprobării conducerii organului fiscal, decizia astfel aprobata constituind titlu executor.

Reclamanta consideră că raportat la prevederile art.33 din OUG 92/2003 (modificata si republicata) consideră că organul fiscal îndreptățit sa emită decizia este Administrația Finanțelor Publice și care are competenta teritoriala si nu Direcția Generala a Finanțelor Publice T, iar pe de alta parte, din cuprinsul Deciziei nu rezultă ca aceasta a fost aprobata de conducerea organului fiscal.

Mai consideră că emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare s-a făcut fără îndeplinirea cumulativa a condițiilor prevăzute de art. 27 din OUG nr. 92/2003 (modificata si republicata) și apreciază că, în afara de prima condiție prevăzuta de acest text legal (controlul deținut de reclamantă asupra debitoarei), nici una dintre celelalte trei condiții nu sunt îndeplinite.

În legătura cu controlul reclamanta arată că implicarea sa in acționariatul - " " SA a fost fortuit și s-a bazat pe dispoziții legale abuzive, aceasta funcționând pana in anul 2001 ca societate având capitalul deținut integral deținut de Statul R, iar la momentul deschiderii procedurii de privatizare aceasta societate deținea in folosința aprox.4.000 Ha teren arabil proprietatea Statului R si alte aprox.2800 Ha în arenda de la persoane fizice. Conform dispozițiilor legale reclamanta a fost obligata sa achiziționeze întregul pachet de acțiuni la - " -", însa in același timp contractul de concesiune a terenului proprietatea Statului Raf ost încheiat având ca titular reclamanta. Astfel chiar dispozițiile legale au obligat reclamanta sa preia principalul activ al debitoarei, iar intre momentul achiziționării pachetului de acțiuni când terenul aflat in concesiune la - " " SA era de aprox.4.000 Ha și momentul încheierii contractului de concesiune cu reclamanta, ca urmare a diferitelor acte de retrocedare, suprafața a fost redusa la 1.800 Ha.

Reclamanta arată că în cuprinsul deciziei se face referire la faptul că începutul anului 2002 aceasta nu avea in proprietate niciun activ si ca in cursul acelui an a dobândit de la debitoare bunuri în valoare de 3.546.881 mii ROL, dovada fiind bilanțurile înregistrate la Administrația Finanțelor Publice sub nr.2478 si 24.79 din 31.03.2003, această susținerea fiind greșita.

Arată că în cuprinsul bilanțului cu nr.2479/31.03.2003 depus de reclamantă pentru anul 2002 se vede cu claritate ca la începutul anului 2002 reclamanta avea active ca imobilizări corporale in suma de 57.259.945 mii lei, iar la sfârșitul anului 2002 acestea erau de 101.630.842 mii lei. In aceste condiții achiziționarea de active de la debitoare in valoare de 3.546.881 mii lei nu are cum sa reprezintă doar 6,1 %, daca se raportează la activele de la începutul anului si aprox.3% daca se raportează Ia activele de la sfârșitul anului.

În legătura cu condiția ca reclamanta sa aibă raporturi cu clienții sau furnizorii care au avut raporturi si cu debitoarea si ca aceștia sa reprezinte mai mult de din totalul celor care au avut raporturi si cu societatea debitoare se arată că în cuprinsul deciziei se face referire la faptul ca aceasta condiție ar fi îndeplinită întrucât in anul 2003 reclamanta ar fi încheiat contracte de arenda cu 238 persoane fizice, care anterior au avut contracte de arenda cu societatea debitoare, susținere care este greșită.

Pe de o parte reclamanta consideră că, față de specificul contractului de arendă, este greu de susținut ca aceștia ar reprezenta clienți sau furnizori in înțeles comercial și la care se circumscrie textul legal. În al doilea rând încetarea contractelor de arenda s-a făcut ca urmare a cererii proprietarilor de terenuri. În al treilea rând, in raport cu suprafața deținuta de reclamantă pe raza localității la acea data (2003), și care era de 1960 Ha.(concesiune si arenda),cele 238 contracte "preluate"si care se refera la 675 Ha,rezulta ca acestea reprezintă doar 34 % din totalul suprafețelor deținute in arenda. În al patrulea rând raportat valoric sau numeric aceste contracte de arenda "preluate"la totalul furnizorilor/clienților reclamantei din anul 2003, nici in acest caz condiția nu este îndeplinită.

În legătura cu condiția ca reclamanta să aibă raporturi de muncă sau prestări servicii cu cel puțin din angajații sau prestatorului de servicii ai debitoarei, în cuprinsul deciziei se face referire la faptul ca pentru perioada 2003-2006, 79% dintre angajații reclamantei au avut raporturi de munca cu societatea debitoare, arată că consideră că afirmația se bazează pe o interpretare greșita a textului legal si pe un calcul greșit.

Față de dispoziția textului de lege, apreciază ca proporția de se refera Ia numărul total al angajaților debitoarei și nu la numărul total al angajaților săi, astfel ca susținerea din decizie este total neavenita si nu justifica îndeplinirea cerinței legale, în condițiile in care nu s-a făcut referire la numărul total al angajaților debitoarei si la perioada de timp care a fost luata in calcul, iar în decursul timpului un număr de angajați ai debitoarei au încetat raporturile de muncă cu aceasta, iar ulterior au fost angajați la reclamantă, nu justifică susținerea din decizie.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare a executării actului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată și menținerea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă ca fiind temeinice și legale.

În motivarea întâmpinării, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T arată că reclamanta nu a avut calitate procesuala activa in a contesta procesul - verbal de declarare a stării de insolvabilitate, deoarece acest act administrativ emis de organul fiscal nu ii este opozabil, nefiind justificat interesul reclamantei in contestarea acestuia, întrucât reclamanta nu este subiect al raportului juridic fiscal prin care s-a stabilit starea de insolvabilitate a debitoarei C Starea de insolvabilitate a societății debitoare Agroindustrial, a fost declarata de către prin procesul verbal nr. 15219/06.08.2007 încheiat in temeiul art. 172 din Codul d e procedura Fiscala, deoarece valoarea bunurilor urmăribile este mai decât obligațiile fiscale. executorul fiscal a respectat întocmai prevederile pct. B din nr. 447/13.06.2007 pentru aprobarea Procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorii persoane fizice sau juridice conform prevederilor art. 172 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

Pârâta mai arată că doar situația in care bunurile imobile sechestrate ar fi valorificate potrivit dispozițiilor Codului d e procedură fiscala, se vor stinge creanțele fiscale înscrise in titlul executoriu emis in sarcina debitoarei bugetare potrivit dispozițiilor Cap. X - "Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin executare silita" din OG nr. 92/2003, actualizata.

În situația debitorului declarat insolvabil pe motiv ca bunurile urmăribile au o valoare mai decât obligațiile fiscale de plata, respectiv in cazul reglementa de art. 172 alin. 1 teza I din Codul d e procedura fiscala, creanțele fiscale nu vor fi scoase din evidenta curenta si nu vor fi trecute in evidenta separata, motiv pentru care se vor calcula majorări de întârziere.

Legea nu instituie in sarcina organelor fiscale obligația de a declanșa procedura insolvenței, ci doar obligația acestora de a declara lichidatorilor creanței fiscale in cazul debitorilor aflați in stare de insolvență si in cazul celor aflați in lichidare potrivit nr. 359/2004, iar in situația in care organul fiscal va aprecia ca sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 31 din Legea nr. 85/2006, are doar posibilitatea, nu obligația, de a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței pe care o va înainta instanțelor de judecata, cererea fiind scutit de consemnarea unei cauțiuni.

Insolvabilitatea este o stare de fapt constatata de organul de executare competent atunci când debitorul bugetar are venituri sau bunuri urmăribile cu o valoare mai decât obligații fiscale de plata sau atunci când nu are venituri ori bunuri urmăribile, conform art. 172 din Codul d e procedura fiscala si prevederilor nr. 447/13.06.2007 pentru aprobarea Procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, neputând fi confundata cu insolvența reglementata de Legea nr. 85/2006.

Pârâta arată că era competentă în a emite decizia de atragere a răspunde solidare, in temeiul prevederilor Instrucțiunilor nr. 785/02.11.2004 privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane juridice, ale Ordinului nr. 560/2005 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind procedura angajare a răspunderii solidare precum si a Circularei nr. 90080/2006 s-a constituit la nivelul pârâtei grupul de lucru cu atribuții referitoare la aplicarea dispozițiilor legale privind procedura de angajare a răspunderii solidare reglementata de dispozițiile art. 27 - 28 din Codul d e procedură fiscala, prevăzându-se si procedura de lucru.

În urma încheierii procesului - verbal de constatare a stării de insolvabilitate întocmit de nr. 15219/06.08.2007 privind debitoarea SA s-a stabilit in baza referatului nr. 15987/22.08.2007 întocmit de si a Notei nr. 17/16.364/22.08.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice ca sunt întrunite elementele prevăzute de art. 27 - 28 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, republicat, si ca se impune atragerea răspunderii solidare.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T arată că pentru atragerea răspunderii solidare cu debitorul a unor persoane juridice, in baza a 27 alin. 2 din nr.OG 92/2003 din Codul d e procedura fiscala, republicat, este necesara îndeplinirea trei condiții generale cumulative: insolvabilitatea sau insolvența debitoarei, desfășurarea efectiva a aceleiași activități cu debitorul si controlul comun direct sau indirect a debitorului, precum și dacă este îndeplinita cel puțin una din următoarele condiții alternative: dobândirea cu orice titlu a dreptului de proprietate asupra unor active corporale de la debitoare, iar valoarea contabila a acestor active sa reprezinte cel puțin J din valoarea contabila netă a tuturor activelor dobânditorului; existența raporturilor comerciale contractuale cu clienti/și/sau cu furnizori, alții decât cei utilități, care, in proporție de cel puțin J, au avut sau au raporturi cu debitorul și existenta raporturilor de munca sau de prestări de servicii cu cel puțin J din angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului.

Se arată că reclamanta are același obiect activitate ca si societatea debitoare, in speța cultura cerealelor si a altor plante - conform codificării, aceasta, in calitate de asociat, deține din numărul total de acțiuni (743.334) un număr 743.330 de acțiuni si cota de participare la beneficii de 99,9995%, astfel deținând majoritate drepturilor de vot.

În anul 2002 prin actele de cumpărare nr. 28887 și 28888, reclamanta a dobândit de la debitoare active corporale constând atât in ferma zootehnice atelier mecanic cu anexele acestora, cat si terenurile aferente acestora in suprafața de 17,49 ha (CF 2484 si 2485 al localității ), astfel ca la 31.12.2002 conform bilanțului contabil valoarea contabila a terenurilor la se diminuează cu 60,4% reprezenta 3.546.881 mii lei ROL, in timp ce la, conform bilanțului de aceeași data (31.12.2002) are loc o creștere pentru aceste active cu aceeași valoare, respectiv 3.546.8 mii lei ROL a căror sold la 01.01.2002 era 0 (Bilanț la 31.12.2002 depus la sub 2478 si 2479 din 31.03.2003).

La data privatizării (2002), debitoarea bugetara, conform prevederilor Legii nr. 16/1994 (Legea arendării), avea încheiate contracte de arendare un număr de 238 arendatori persoane fizice pentru perioada 1999 - 2004, dar in anul 2003, înaintea expirării perioadei de valabilitate aceste contracte au fost reziliate si s-au încheiat alte contracte pentru aceleași persoane cu reclamanta Prin urmare, rezulta au fost preluate in totalitate raporturile contractuale cu clienții - arendatori ai debitoarei (adresa 6397/08.08.2007 emisa de Primăria Orașului ).

Pârâta arată că din numărul salariaților care au raporturi de muncă cu reclamanta, 79% dintre aceștia in perioada 2003-2006 au fost salariați ai debitoarei C

Astfel pârâta consideră că prin Decizia T nr. 557/23.08.2007 s-a constatat in mod temeinic si legal ca existența unui caz special de răspundere civilă delictuala prevăzut de art. 27 din Codul d e procedura fiscala, ce cuprinde in configurația sa juridic existenta unor obligații de plata restante ale debitorului, condiția obligatorie ca debitorul sa fie declarat in stare de insolvabilitate sau insolvență, menționarea calității speciale a autorului fapt ilicite, respectiv persoana juridica care direct ori indirect, controlează, este controlata sau se află sub control comun cu debitorul, desfășurarea efectiva a aceleași activități, precum si îndeplinirea a cel puțin unei condiții prevăzute de art.27 alin. 2 literele a, b si c, motiv pentru care in mod corect a fost respinsa contestația prin Decizia T nr. 748/12.11.2007, astfel că apreciază că se impune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii contencios administrativ si menținerea ca temeinice si legale a actelor administrative fiscale emise de

Reclamanta - SRL a depus la dosar pentru termenul de judecată din 12.03.2008 o cerere de renunțare la judecarea capătului de cerere privind suspendarea actului administrativ - Decizia nr. 557/23.08.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

De asemenea, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 27 și 28 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală.

Prin încheierea de ședință din 7.05.2008 Curtea a constatat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a art. 27 și 28 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992; a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 27 și 28 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, excepție invocată de " " L și a suspendat judecarea cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, conform art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.

Prin decizia nr. 1294/2.12.2008, pronunțată în dosarul nr. 1238D/2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 al.2 și art. 28 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, excepție ridicată de - SRL în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru termenul de judecată din 11.03.2009.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

1.Obiectul litigiului:

Reclamanta a solicitat în prezenta cauză anularea deciziilor nr. 557/23.08.2007 și nr. 748/12.11.2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prin decizia nr. 557/23.08.2007 privind atragerea răspunderii solidare (atașată la filele 11-14 dosar), pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas tabilit atragerea răspunderii solidare a reclamantei pentru debite fiscal în cuantum total de 2.243.835 RON - sumă datorată la bugetul de stat de către debitoarea ""

Prin decizia nr. 748/12.11.2007, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tar espins contestația administrativ fiscală formulată de reclamanta împotriva deciziei nr. 557/23.08.2007 privind atragerea răspunderii solidare.

Instanța constată că prin decizia nr. 557/23.08.2007, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad ispus angajarea atragerea răspunderii solidare a reclamantei pentru debitele datorate de o altă societate comercială a cărei insolvabilitate a condus la imposibilitatea recuperării sumelor datorate la bugetul de stat.

2. Cu privire la competența de emitere a deciziei de atragere a răspunderii solidarea reclamantei, instanța reține că reclamanta a invocat necompetența Direcției Generale a Finanțelor Publice T de a emite decizia nr. 557/23.08.2007 privind atragerea răspunderii solidare

Raportat la prevederile art. 33 din OUG 92/2003 (modificata si republicata), reclamanta consideră că organul fiscal îndreptățit sa emită decizia este Administrația Finanțelor Publice, care are competenta teritorială și nu Direcția Generala a Finanțelor Publice

Pe de alta parte, reclamanta a arătat că din cuprinsul Deciziei nu rezultă ca aceasta a fost aprobata de conducerea organului fiscal.

Instanța precizează că art. 33 Cod de Procedură Fiscală reglementează competența teritorială a organelor fiscale, art. 33 alin. 1 prevăzând că"pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.

Instanța precizează, totodată, că potrivit Deciziei nr. 143/19.06.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T (atașată la fila 30 dosar), s-a constituit grupul de lucru la nivelul acestei instituții pentru desfășurarea activității cu privire la declararea stării de insolvabilitate și a angajării răspunderii solidare cu debitorul a persoanelor fizice și juridice vinovate.

De asemenea, în conformitate cu Instrucțiunile nr. 485/2004 șu cu Ordinul nr. 560/2005 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, indicate în cuprinsul Deciziei nr. 143/19.06.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice T, rezultă că acestei instituții îi revine competența cu privire la atragerea răspunderii solidare cu debitorul a terțelor persoane.

În consecință, instanța reține că Direcția Generală a Finanțelor Publice T este autoritatea fiscală competentă să emită decizia privind atragerea răspunderii solidare a reclamantei.

Cât privește susținerea reclamantei, conform căreia din cuprinsul deciziei nu rezultă ca aceasta a fost aprobată de conducerea organului fiscal, instanța constată că decizia nr. 557/23.08.2007 (atașată în copie la fila 14 dosar) este semnată de directorul executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice T, astfel încât nu se poate reține absența aprobării de către conducerea instituției emitente. Instanța consideră ca lipsit de relevanță faptul că această decizie nu a fost semnată de directorul instituției, ci de către directorul executiv, legea neimpunând ca toate actele instituției să fie semnate exclusiv de către director, o parte din acestea atribuții putând fi exercitate și de către directorul executiv al instituției pârâte.

3. Reglementarea legală a răspunderii solidare în materie fiscală:

Temeiul juridic al atragerii răspunderii solidare îl constituie art. 27 și 28 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală,

Art. 27 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, are următorul conținut:

"(1) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.

(2) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin J din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin J, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului.

(3) În înțelesul alin. (2), termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație al unei societăți comerciale ori consiliul director al unei asociații sau fundații;

b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane".

Art. 28 din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, are următorul conținut:

(1)"Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispozițiilor prezentului articol.

(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt și de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.

(3) Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanță privind obligația la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 și va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și următoarele:

a) Codul d e identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligației debitorului principal, precum și orice alte date de identificare;

b) numele și prenumele sau denumirea debitorului principal; Codul d e identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare;

c) cuantumul și natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal;

e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii.

(4) Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligația fiscală principală, cât și pentru accesoriile acesteia.

(5) Titlul de creanță prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plată, menționându-se că aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.

(6) Titlul de creanță comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condițiile legii".

În raport cu aceste dispoziții legale, instanța constată că legiuitorul a înțeles să instituie, prin textele menționate anterior, o răspundere solidară a unor persoane care au avut anumite legături cu activitatea comercială a debitorului, legături care sunt indicate expres în lege și care sunt prezumate a constitui cauze ale insolvabilității debitorului, impunând, așadar, stabilirea răspunderii acelor persoane pentru debitele datorate de debitor la bugetul de stat.

În speță, pârâta a indicat art. 27 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală ca fiind temeiul juridic al atragerii răspunderii solidare a reclamantei, text care prevede că "persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin J din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin J, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului".

4 Condițiile stabilite de textele legale citate pentru atragerea răspunderii solidaresunt următoarele:

1. textul este incident numai în cazul răspunderii solidare a persoanelor juridice, aspect ce rezultă în mod expres din precizarea inițială, conform căreia "persoana juridică răspunde solidar";

2. atragerea răspunderii solidare este posibilă numai cu privire la debitele unui debitor"declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent", legea făcând, așadar, distincție între insolvabilitatea stabilită conform Codului d e Procedură Fiscală și starea de insolvență reglementată de Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006, privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006;

3. atragerea răspunderii solidare este posibilă numai dacă persoana răspunzătoare "direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul".

Art. 27 alin. 3 definește noțiunile de control și control indirect, statuând că prin control se înțelege, în înțelesul alin. (2) al art. 27 Cod de Procedură Fiscală, "majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație al unei societăți comerciale ori consiliul director al unei asociații sau fundații", iar prin control indirect se înțelege"activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane";

4. atragerea răspunderii solidare este posibilă numai dacă persoana răspunzătoare "desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul";

5. atragerea răspunderii solidare este posibilă numai dacă persoana răspunzătoare îndeplinește, alternativ, oricare din următoarele condiții:

a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin J dinvaloarea contabilă netătuturor activelor corporale aledobânditorului;

b)are raporturi comercialecontractualecu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități,care, în proporție decel puțin,au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c)are raporturi de muncă sau civilede prestări de serviciicu cel puțin J dintre angajațiisau prestatorii de servicii aidebitorului".

5 Cu privire la diferența dintre insolvabilitate și starea de insolvență și consecințele acestei diferențe, instanța reține că insolvabilitatea este definită de art. 176 Cod de Procedură Fiscală. Conform art. 176 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "în sensul prezentului cod, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile".

Cât privește starea de insolvență, art. 177 Cod de Procedură Fiscală reglementează deschiderea procedurii insolvenței. Potrivit art. art. 177 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, " în vederea recuperării creanțelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvență, Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, vor declara lichidatorilor creanțele existente, la data declarării, în evidența fiscală pe plătitor".

Din textele legale citate rezultă că legiuitorul a înțeles să facă distincție între insolvabilitate și starea de insolvență. Aceeași distincție rezultă și din dispoziția art. 27 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, care prevede, între altele, că atragerea răspunderii solidare este posibilă numai cu privire la debitele unui debitor"declaratinsolvabilîn condițiile prezentului codsaudeclaratinsolvent".

Așadar, insolvabilitatea se declară în condițiile Codului d e Procedură Fiscală, având un regim juridic distinct de acela aplicabil stării de insolvență.

Insolvabilitatea este definită în cuprinsul art. 176 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, care prevede că "în sensul prezentului cod, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile".

Date fiind aceste diferențe de regim juridic între insolvabilitate și insolvență, instanța apreciază că dispozițiile din Codul d e Procedură Fiscală (respectiv art. 176 și 177) nu impun organului de executare fiscală să solicite instanțelor judecătorești începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului pentru creanțele fiscale.

De asemenea, declararea insolvabilității este permisă în condițiile reglementate în Codul d e Procedură Fiscală, astfel cum prevede art. 27 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, și nu implică o autorizare prealabilă din partea instanțelor judecătorești, astfel cum se prevede în cazul insolvenței reglementate de Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

6. Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 27 Cod de Procedură Fiscală în speță:

6.1. Cu privire la îndeplinirea condiției referitoare la exercitarea de către persoana răspunzătoare (reclamanta ) a controlului asupra debitoarei "".

Instanța amintește că atragerea răspunderii solidare este posibilă numai dacă persoana răspunzătoare "direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul".

Art. 27 alin. 3 definește noțiunile de control și control indirect, statuând că prin control se înțelege, în înțelesul alin. (2) al art. 27 Cod de Procedură Fiscală, "majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație al unei societăți comerciale ori consiliul director al unei asociații sau fundații", iar prin control indirect se înțelege"activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane".

Instanța reține, conform datelor necontestate de părți, că reclamanta deține un număr de 743.330 acțiuni din numărul total de acțiuni (743.334) emise de debitoarea "", având o cotă de participare la beneficii de 99,9995%, astfel încât instanța reține că reclamanta are majoritatea drepturilor de vot si controlează direct debitoarea ""

Sub acest aspect, instanța apreciază că este lipsită de relevanță cauza pentru care reclamanta ajuns să dețină controlul asupra activității debitoarei. În acest sens, reclamanta a afirmat că a dobândit controlul asupra debitoarei în baza dispozițiilor legale referitoare la privatizare, reclamanta preluând activele debitoarei - societate privatizată conform Legii 254/2002 - ca urmare a achiziționării pachetului de acțiuni în procedura de privatizare a ""

Or, legea nu distinge, în stabilirea răspunderii solidare, în funcție de cauzele care au condus la existența controlului asupra debitoarei, impunând numai dovedirea existenței acestui control.

6.2. Cu privire la îndeplinirea condiției referitoare la desfășurarea de către persoana răspunzătoare (reclamanta ) a aceleiași activități ca și debitoarea "".

Instanța amintește că atragerea răspunderii solidare este posibilă numai dacă persoana răspunzătoare "desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul";

În această privință, instanța reține, conform datelor necontestate de părți, că reclamanta are același obiect de activitate ca și debitoarea "", (respectiv cultura cerealelor si a altor plante - conform codificării ).

În raport cu aceste date, instanța concluzionează că este îndeplinită condiția privind desfășurarea de către persoana răspunzătoare (reclamanta ) a aceleiași activități ca și debitoarea "".

6.3. Cu privire la îndeplinirea condiției alternative prevăzute de art. 27 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, privind dobândirea unor active corporale de la debitor, respectiv existența de raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, care, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul sau existența unor raporturi de muncă sau civilecu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului".

Instanța amintește că atragerea răspunderii solidare este posibilă, conform art. 27 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, numai dacă persoana răspunzătoare îndeplinește, alternativ, oricare din următoarele condiții:

a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin J din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin J, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului".

Fiind în discuție o condiție alternativă, instanța reține că îndeplinirea oricăreia dintre cele trei ipoteze alternative permite stabilirea răspunderii solidare a reclamantei.

6.3.1. Cu privire la prima condiție alternativă(dobândirea unor active corporale de la debitor), instanța subliniază că 27 alin. 2 lit. a) se referă la valoarea contabilă a activelor corporale dobândite de persoana răspunzătoare de la debitor, impunând ca această valoare să reprezinte cel puțin J din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului, respectiv ale reclamantei.

Așadar, se impune stabilirea raportului dintre valoarea contabilă a activelor corporale dobândite de reclamantă de la debitor și valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale reclamantei.

În această privință, organele fiscale au reținut că în anul 2002, prin actele de cumpărare nr. 28887 și 28888, reclamanta a dobândit de la debitoarea "" active corporale constând în ferma zootehnică și atelier mecanic, cu anexele acestora, cât si terenurile aferente acestora, în suprafață de 17,49 ha.(Cartea funciară cu nr. 2484 și 2485 ), astfel încât la 31.12.2002 - conform bilanțului contabil - valoarea contabilă netă a terenurilor proprietatea "" s-a diminuat cu 60,4% (reprezentând 3.546.881 mii lei ROL), în timp ce reclamanta - conform bilanțului de la aceeași data (31.12.2002) - a înregistrat o creștere pentru aceste active cu aceeași valoare, respectiv 3.546.881 mii lei ROL, în condițiile în care soldul activelor la 01.01.2002 era 0 (Bilanț la 31.12.2002 depus la Administrația Finanțelor Publice sub nr. 2478 și 2479 din 31.03.2001).

Reclamanta a contestat aceste susțineri, arătând că în cuprinsul bilanțului cu nr.2479/31.03.2003 și care este cel depus de reclamantă pentru anul 2002 se vede cu claritate că la începutul anului 2002 reclamanta avea active ca imobilizări corporale in suma de 57.259.945 mii lei, iar la sfârșitul anului 2002 acestea erau de 101.630.842 mii lei. In aceste condiții, a arătat reclamanta, achiziționarea de active de la debitoare în valoare de 3.546.881 mii lei nu are cum să reprezinte doar 6,1 %, dacă se raportează la activele de la începutul anului, și aproximativ 3%, dacă se raportează Ia activele de la sfârșitul anului.

Examinând copia bilanțului nr.2479/31.03.2003, (atașată la fila 113 dosar), instanța reține că la începutul anului 2002 reclamanta avea active imobilizări corporale in suma de 57.259.945 mii lei, iar la sfârșitul anului 2002 acestea erau de 101.630.842 mii lei, rezultând o creștere a valorii imobilizărilor corporale de 44.370.897 mii ROL.

În raport cu această constatare, instanța concluzionează că achiziționarea de active de la debitoare în valoare de 3.546.881 mii lei reprezintă doar 6,1 %, dacă se raportează la activele de la începutul anului, și aproximativ 3%, dacă se raportează Ia activele de la sfârșitul anului.

În consecință, instanța reține că în speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 27 alin. 2 lit. a), respectiv condiția ca valoarea contabilă a activelor corporale dobândite de persoana răspunzătoare de la debitor să reprezinte cel puțin J din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului, respectiv ale reclamantei.

6.3.2 Cu privire la a doua condiție alternativă(existența unor raporturi comerciale contractuale între persoana răspunzătoare și clienții și/sau furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin J, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul), organele fiscale au susținut că la data privatizării (2002), debitoarea "" S- avea încheiate contracte de arendare, conform Legii nr.16/1994 (Legea arendării), cu un număr de 238 arendatori persoane fizice pentru perioada 1999-2004, dar în anul 2003 - înaintea expirării perioadei de valabilitate - aceste contracte au fost reziliate și s-au încheiat alte contracte pentru aceleași persoane cu reclamanta -, deci au fost preluate în totalitate raporturile contractuale cu clienții - arendatori ai debitorului (conform Adresei nr. 6397/08.08.2007 emisă de Primăria Orașului, atașată la fila 87 dosar).

Reclamanta a contestat această susținere, arătând că, față de specificul contractului de arendă, este greu de susținut ca persoanele fizice în cauză ar reprezenta clienți sau furnizori în înțeles comercial și la care se circumscrie textul legal. În al doilea rând, a arătat reclamanta, încetarea contractelor de arendă s-a făcut ca urmare a cererii proprietarilor de terenuri. În al treilea rând, în raport cu suprafața deținută de reclamantă pe raza localității la acea data (2003), și care era de 1960 Ha. (concesiune și arendă), cele 238 contracte "preluate" și care se referă la 675 Ha, rezultă că acestea reprezintă doar 34% din totalul suprafețelor deținute în arendă. În al patrulea rând, a arătat reclamanta, dacă se raportează valoric sau numeric aceste contracte de arendă "preluate" la totalul furnizorilor/clienților societății reclamante din anul 2003, nici în acest caz condiția nu este îndeplinită.

Instanța observă că reclamanta nu a contestat faptul că debitoarea "" S- avea încheiate contracte de arendare pentru perioada 1999-2004 cu un număr de 238 arendatori persoane fizice, și nici faptul că în anul 2003 - înaintea expirării perioadei de valabilitate - aceste contracte au fost reziliate și s-au încheiat alte contracte pentru aceleași persoane cu reclamanta -.

În consecință, instanța va reține, în raport cu această stare de fapt necontestată de părți, că referirea la " raporturi comerciale contractuale" prevăzută de art. 27 alin. 2 lit. b) vizează în mod generic orice raport contractual legat de activitatea comercială a persoanei răspunzătoare, textul legal nefăcând distincție între diferitele raporturi comerciale în care este parte această persoană.

Or, de vreme ce reclamanta a încheiat, în calitate de, cel puțin un număr de 238 de contracte de arendare cu diferite persoane, instanța reține că aceste contracte au fost încheiate în derularea activității comerciale care formează obiectul de activitate al reclamantei, respectiv cultura cerealelor și a altor plante.

Așadar, textul art. 27 alin. 2 lit. b) Cod de Procedură Fiscală este aplicabil și raporturilor contractuale care decurg din cele 238 de contracte de arendare încheiate de reclamantă.

Cât privește împrejurarea că încetarea contractelor de arendă (încheiate cu debitoarea "" ) s-a făcut ca urmare a cererii proprietarilor de terenuri, instanța constată că această împrejurare nu influențează atragerea răspunderii solidare, întrucât textul art. 27 alin. 2 lit. b) nu distinge în funcție de cauza pentru care persoana răspunzătoare a ajuns să încheie raporturi comerciale contractuale cu 238 de foști arendatori care încheiaseră anterior contracte de arendă cu debitoarea ""

Cât privește împrejurarea că acele 238 contracte "preluate" de reclamantă la debitoare se referă la 675 Ha, (astfel că acestea reprezintă doar 34% din totalul suprafețelor deținute în arendă de reclamantă), instanța subliniază că art. 27 alin. 2 lit. b) nu face referire la ponderea suprafețelor care fac obiectul acestor contracte, ci la numărul clienților care au raporturi cu reclamanta. De aceea, este irelevantă această împrejurare în stabilirea atragerii răspunderii solidare.

În privința împrejurării că acele contracte de arendă "preluate" de reclamantă de la debitoare, raportate la totalul furnizorilor/clienților societății reclamante din anul 2003, nu reprezintă cel puțin J din totalul furnizorilor/clienților societății reclamante, instanța reține, conform adresei nr. 6397/08.08.2007 emisă de Primăria Orașului, atașată la fila 87 dosar, începând din anul 2002, un număr de 238 din cele 450 de persoane care aveau încheiate contracte de arendă cu debitoarea "" au reziliat aceste contracte și au încheiat contracte de arendă cu reclamanta

Instanța subliniază că art. 27 alin. 2 lit. b) face referire la "raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii care, în proporție de cel puțin J, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul". Din cuprinsul textului rezultă că acesta vizează numărul persoanelor care au raporturi comerciale cu reclamanta și care au avut anterior astfel de raporturi cu debitoarea. Așadar, proporția de "cel puțin J"vizează raportul dintre numărul clienților reclamantei care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul și numărul total al clienților reclamantei.

În speță, organele fiscale au arătat că reclamanta a ajuns să încheie raporturi comerciale contractuale cu 238 de foști arendatori care încheiaseră anterior contracte de arendă cu debitoarea ""

Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit că cei 238 de foști clienți ai debitoarei reprezintă mai puțin de J din numărul total al clienților reclamantei, pentru a se reține că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 27 alin. 2 lit. b) Cod de Procedură Fiscală.

Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că este îndeplinită în cauză condiția prevăzută de art. 27 alin. 2 lit. b) Cod de Procedură Fiscală.

6.3.3 Cu privire la a treia condiție alternativă(existența unor raporturi muncă sau civile de prestări de servicii încheiate de persoana răspunzătoare cu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului), organele fiscale au susținut că din numărul salariaților care au raporturi de muncă cu reclamanta, 79% dintre aceștia, in perioada 2003-2006, au fost salariați ai debitoarei C "", (date rezultate din depunerea fișelor fiscale la pentru anii 2003-2006, aferente angajaților celor două societății).

Instanța subliniază că art. 27 alin. 2 lit. c) face referire la"raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin J dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului". Din cuprinsul textului rezultă că acesta vizează relația dintre numărul total al angajaților debitoarei și numărul angajaților debitoarei care ulterior au încheiat raporturi de muncă cu reclamanta.

Or, reclamanta nu a contestat faptul că 79% din salariații săi au fost salariați ai debitoarei C "" în perioada 2003-2006.

Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că este îndeplinită în cauză condiția prevăzută de art. 27 alin. 2 lit. c) Cod de Procedură Fiscală.

6.3.4. Concluzii:

În raport cu cele astfel reținute, instanța constată că sunt îndeplinite două din condițiile alternative prevăzute de art. 27 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantei.

Instanța reamintește că, potrivit art. 27 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, aceste trei condiții sunt alternative, astfel încât - fiind în discuție condiții alternative - îndeplinirea oricăreia dintre cele trei ipoteze alternative permite stabilirea răspunderii solidare a reclamantei.

Cum instanța a reținut că sunt îndeplinite două din condițiile alternative prevăzute de art. 27 alin. 2, respectiv condițiile prevăzute la lit. b și c, instanța constată legalitatea soluției de atragere a răspunderii solidare contestată de reclamantă.

Totodată, instanța amintește că la punctele 6.1 și 6.2 din prezentele considerente a reținut că reclamanta are majoritatea drepturilor de vot si controlează direct debitoarea "", respectiv că reclamanta are același obiect de activitate ca și debitoarea "", (respectiv cultura cerealelor si a altor plante - conform codificării ).

În raport cu aceste constatări, instanța reține legalitatea soluției de atragere a răspunderii solidare contestată de reclamantă, astfel încât acțiunea formulată de reclamanta este nefondată.

Cu această motivare, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect anularea deciziilor nr. 557/23.08.2007 și nr. 748/12.11.2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Totodată, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, conform art. 246 Cod de Procedură Civilă, precum și că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta, cu sediul în loc.,-, jud. T, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. T, Bulevardul, nr. 2. județ T, având ca obiect anularea deciziilor nr. 557/23.08.2007 și nr. 748/12.11.2007, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate.

Ia act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 25.03.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Se comunică:

- reclamantei -,-, jud.

- pârâtei - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, T, Bulevardul, nr. 2. județ

Red./24.04.2009

Tehnored. / 30.04.2009/ 4 ex.

Președinte:Pătru Răzvan
Judecători:Pătru Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: