Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1111/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 07.08.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1111
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Gavrilescu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Chișinău C, împotriva sentinței civile nr. 147 din 9 iunie 2008,pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei recurente consilier juridic iar în reprezentarea reclamantului intimat se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru motivele arătate în scris.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală,conform motivelor arătate pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.362 din 18.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A și a anulat actele administrativ fiscale nr.53093/ad/27.02.2008 și nr.5842/ad/18.04.2008 emise de pârâtă și a obligat-o să-i restituie reclamantului suma de 5727,92 lei reprezentând taxă specială pentru înmatriculare autoturism, actualizată cu rata dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între data achitării ei și data restituirii,precum și la plata sumei de 1046 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 26.05.2008, reclamantul a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând anularea actelor administrativ-fiscale nr.53093/ad/27.02.2008 și nr.5842/ad/18.04.2008 emise de pârâtă și a obligat-o să-i restituie reclamantului suma de 5727,92 lei reprezentând taxă specială pentru înmatriculare autoturism, actualizată cu rata dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între data achitării ei și data restituirii,precum și la plata sumei de 1046 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în cursul lunii ianuarie 2007 achiziționat din Germania un autoturism second-hand fabricat în 2003, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligată să achite în contul bugetului de stat suma de 5727,92 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal. Taxa a fost achitată cu chitanța TS 2/A nr.-/15.11.2007, la Trezoreria Municipiului
Întrucât taxa percepută este ilegală în raport de dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul și de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție Europeană a solicitat pârâtei restituirea sumei și plata dobânzilor aferente, prin cererea înregistrată la aceasta în data de 07.03.2008, însă cererea a fost respinsă prin adresa emisă de aceasta cu nr.5842/18.04.2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.117 Cod procedură fiscală.
Prin această taxă, a afirmat reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că reclamanta nu atacă acte administrative emise de către aceasta, ci o taxă care este stabilită prin lege.
A invocat și excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, întrucât actul administrativ menționat de reclamantă nu reprezintă act administrativ fiscal, astfel cum sunt definite de art.41 Cod procedură fiscală, ci doar o adresă explicativă, în sensul că nu există nici o decizie administrativă sau alt act administrativ, în temeiul căreia s-a plătit taxa specială.
Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 alin.1 lit. a) din Tratatul
Instanța a respins cererea de suspendare întrucât ea se poate dispune, conform art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, numai dacă existența sau neexistența unui drept de care ar depinde soluționarea cauzei, face obiectul unei alte judecăți conform dreptului intern. Ori, pe de o parte, soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infringement, iar pe de altă parte această procedură excede normelor de procedură civilă internă.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, având în vedere că actele a căror anulare se cere sunt emise de pârâtă, iar în cererea ce privește restituirea taxei speciale, se întemeiază pe dispozițiile art.21 alin.4, art.117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.
Potrivit capitolului 1 pct.2 din Anexa la Ordinul. nr.1899/2004, restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art.33 din nr.OG92/2003, care este pârâta conform aliniatului 1 din acest articol.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul reclamantei constă tocmai în repararea pagubei care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.
Pe fond instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aliniatul 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamantă, în cuantum de 6.554 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată.
Acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiat pe art.21 alin.4 și art.117 Cod procedură fiscală.
Într-adevăr, reclamantul a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă prin răspunsul comunicat reclamantului, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepțiile și a admis acțiunea reclamantului, în sensul că a anulat cele două acte administrativ - fiscale și a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 3169 lei, actualizată cu dobânda legală de la data plății sumei, până la data restituirii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A Administrația Finanțelor Publice Chișinău C, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Pentru a pronunța hotărârea atacată arătă că instanța de fond în mod eronat a respins cererea de suspendare motivând că "soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infrigement" în condițiile în care, așa cum a arătat în întâmpinarea de la dosarul instanței de fond, soluția în speță este legată de finalizarea acestei proceduri.
În acest sens, învederează că Uniunea Europeană, prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, a declanșat împotriva României procedura de "infringement", respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art. 90 din Tratatul
În cadrul negocierilor prealabile purtate de către România cu reprezentanții Comisiei Europene, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor și coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei, și nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din Codul Fiscal.
De altfel, în urma acestor discuții s-a negociat modificarea acestei taxe sub aspectul modului de calcul al acesteia potrivit solicitărilor Comisiei europene, situație în care, în momentul ajungerii la un acord agreat de ambele părți, procedura de infringement va fi definitiv închisă, iar cauza nu va mai fi trimisă spre examinare Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg.
Față de aceste negocieri între reprezentanții României și Comisiei Europene, negocieri care s-au concretizat prin acceptul dat de Comisia Europeană asupra unui proiect întocmit de către România cu privire la această taxă, apreciază că pronunțarea în acest moment a unei hotărâri în această speță este inoportună cât și nelegală.
Pronunțarea unei hotărâri înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative privind taxa de primă înmatriculare, așa cum au fost ele agreate de către Comisia Europeană, este în acest moment neavenită, existând posibilitatea, ulterior, ca soluția instanței să fie adaptată conform normelor aflate în vigoare și agreate de Uniunea Europeană.
De exemplu, în ipoteza în care, instanța ar admite, pe fond acțiunea reclamantei, fapt care generează o restituire integrală a taxei plătită de reclamant, se poate crea un prejudiciu adus Statului Român, întrucât, după cum a arătat mai sus, negocierile cu Comisia Europeană au fost axate asupra cuantumului acestei taxe, respectiv asupra modului de calcul și în nici un caz asupra eliminării totale a acestei taxe. Deci, această taxă, va exista, așa cum este ea prezentă într-un număr de 16 state europene, agreată fiind de Comunitatea Europeană, însă, ea va fi stabilită într-un alt cuantum.
Astfel, văzând mențiunile făcute mai sus, apreciază că soluționarea echitabilă a prezentei cauze, depinde în tot de soluționarea litigiului dintre România și și în acest fel, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art. 244 aliniat 1, pct. 1 din Codul d e Procedură Civilă.
Consideră că în cazul în care nu s-ar dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la finalizarea procedurii de infringement,semnalează iminența producerii următoarelor posibile situații:
- pronunțarea unor soluții pe fondul cererilor de restituire a taxei de către instanțele judecătorești naționale, indiferent de soluția adoptată, înainte de pronunțarea unei hotărâri contrare acestor soluții de către de la Luxemburg.
Astfel, în cazul ipotetic amintit și mai sus, în care acțiunile în restituirea taxei auto de prima înmatriculare ar fi admise de către instanțele naționale iar eventuala soluție a hotărârii ar fi de respingere a sesizării Comisiei și de constatare a faptului că România nu a încălcat normele comunitare prin instituirea acestei taxe, se pune întrebarea fireasca ce se întâmplă cu aceste hotărâri ale instanțelor naționale și cum mai pot fi ele infirmate (anulate), conform normelor procedurale interne, precum și cum mai poate fi întoarsă executarea lor, prin încasarea la bugetul statului a taxelor restituite necuvenit către particulari în baza acestora.
- în mod similar, și în ipoteza respingerii pe fond, ca neîntemeiate, a acestor cereri de restituire de către instanța națională, fără a se dispune suspendarea cauzelor până la pronunțarea în speță a iar aceasta ar soluționa procedura de infringement în sensul admiterii sesizării Comisiei și constatării faptului că România a încălcat normele comunitare, se pune problema inadmisibilității formulării, ulterior pronunțării hotărârii, a unor noi cereri de restituire formulate de către aceiași particulari, prin invocarea și admiterea excepției puterii de lucru judecat.
- învederează instanței și posibilitatea creării în practică a unei a treia situații, și anume ca hotărârea să promoveze o soluție de "admitere în parte" a sesizării Comisiei, în sensul în care să se statueze ca în principiu, în lipsa unei armonizări a taxei auto la nivel comunitar, România are dreptul să instituie o astfel de taxa auto, însă să constate că modul de determinare a cuantumului taxei auto nu corespunde întru-totul cerințelor și rigorilor comunitare, și că potrivit practicii, această taxa auto este datorată doar în parte de către particularii care au achitat-o statului român, proporțional cu gradul de depreciere reală a autoturismelor și autovehiculelor pentru care s-au achitat aceste taxe.
În această din urma situație, toate hotărârile pronunțate pe fondul cauzei de către instanțele naționale, indiferent că sunt de admitere a acțiunilor și de restituire integrală a taxelor auto achitate sau că aceste soluții sunt de respingere a acțiunilor și de menținere ca datorate integral bugetului de stat, vor fi vădit netemeinice și contrare hotărârii întrucât nimeni nu a calculat eventualele cote (părți) din taxele inițial achitate, care sunt nedatorate și care se impun a fi restituite particularilor, respectiv care sunt datorate și care nu trebuie restituite reclamanților particulari.
În susținerea cererii de suspendare, învederează următoarele argumente:
a) Un alt motiv în sprijinul admiterii cererii de suspendare al judecării prezentei cauze până la soluționarea procedurii de infringement îl constituie însăși obiectul prezentei cauze, prin prisma motivelor invocate de către reclamant, raportat la competența materială exclusivă în ceea ce privește soluționarea unor aspecte speciale ale cauzei.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu se poate face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții ale art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, interpretare a dispozițiilor acestui tratat constitutiv european care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (fost art.177) alin. 1 lit. a) din același Tratat instituind Comunitatea Europeană:
"Art. 234 1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar: a) asupra interpretării prezentului tratat".
Însă, având în vedere faptul că așa cum a arătat mai sus, împotriva României a fost deja declanșata procedura de infringement de către Comisia, în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, tocmai cu privire la același obiect, procedura care va fi finalizata printr-o decizie a Curții de Justiție a care va tranșa în mod irevocabil chestiunea stabilirii de către România a taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art. 2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, consideră că nu se mai impune totuși sesizarea Curții de Justiție a de către Tribunalul Arad cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri cu titlu prejudiciar, cea mai judicioasă soluție care se impune în cauză fiind suspendarea judecării prezentei cauze, în condițiile art.244 alin.1 pct.1 din Cod procedură civilă, până la finalizarea procedurii de infringement, soluțiile instanțelor naționale depinzând în tot de soluția pronunțată de către Curtea de Justiție a
De asemenea, dacă instanțelor naționale le-ar reveni competența materială de a se pronunța în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale, învederează că astfel însăși procedura de infringement ar deveni inutilă și fără finalitate.
Astfel, dacă s-ar admite această opinie vădit eronată și contrară dispozițiilor tratatelor constitutive ale, s-ar putea ajunge în situația ipotetică în care Comisia, în cazul în care constată că un stat nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă potrivit tratatelor, să sesizeze direct instanțele naționale ale acelui stat care să constate acest fapt.
Or, o astfel de opinie este vădit contrară procedurii de infringement, instituită în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stabilește în mod limpede regula potrivit căreia doar Curtea de justiție a este competentă material să se pronunțe asupra încălcării tratatelor constitutive de către statele membre, iar nu orice instanță națională.
"ART. 226 În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă în virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea să-și prezinte observațiile.
Dacă statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție".
Este clar că ne situăm în ipoteza acestei norme a tratatului, întrucât în ceea ce privește sintagma "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea " cuprinde inclusiv obligația României, ca stat membru al, de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, în temeiul art. 90 din Tratatul
c) Precizează în mod expres faptul că nu invocă o necompetanță totală a instanțelor judecătorești naționale romanești de a soluționa prezenta acțiune în întregul ei, așa cum a fost formulată, ci doar asupra unei necompetențe materiale parțiale în soluționarea cauzei.
Astfel, strict în ceea ce privește capătul de cerere sau chestiunea restituirii de către pârâtă a taxei auto de primă înmatriculare achitată de către reclamant admite că sunt competente material să soluționeze cauza instanțele naționale de contencios administrativ.
Însă pentru a putea soluționa acest capăt de cerere, subsidiar în opinia sa, prin prisma motivației cuprinse în cererea de chemare în judecată, instanțele naționale sunt practic obligate să soluționeze un capăt de cerere principal, chiar dacă el nu este formulat în mod distinct în acțiune, și anume să constate că taxa auto de primă înmatriculare, și respectiv dispozițiile art.2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul privind instituirea, cu alte cuvinte faptul că România, ca stat membru al E, nu și-a îndeplinit "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, capăt de cerere care, așa cum a arătat mai sus, cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a, conform art. 226 alin.2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
d) Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, susține că în ceea ce privește cazul constatării de către statele membre a obligațiilor care le incumbă acestora în virtutea Tratatului privind instituirea ne situăm într-un caz de excepție de la regulă, respectiv ne găsim în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art.226 și 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens, relevanta este HotărâreaFrancovich(6/90) prin care Curtea de Justiție aac onsacrat principiul că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liability).
Astfel, s-a statuat că particularii pot acționa statul în fața instanțelor naționale, numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiție a că statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Or, având în vedere că până la această dată Curtea de Justiție a nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul procedurii de infringement,în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, că România, prin instituirea în Codul Fiscal a taxei auto de primă înmatriculare, și-ar fi încălcat "obligațiile care-i incumba ca stat membru în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, și că în consecința s-ar fi încălcat art. 90 din Tratatul, rezultă că se poate vorbi de o excepție de prematuritate a formulării de către reclamant a prezentei acțiuni "în compensare" sau în răspunderea statului român.
Pentru toate aceste motive, în subsidiar, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art.244 alin.1, pct.1 din Codul d e procedură civilă.
Cu atât mai mult cu cât această procedură este în prag de finalizare deoarece există deja în aplicare nr.OUG50/2008 și nr.HG686/2008 privind normele metodologice de aplicare a ei prin care se modifică această taxă în funcție de nivelul de poluare, fără însă să se desființeze această taxă.
2.Învederează instanței de recurs că prin sentința pronunțată prima instanță a nesocotit în totalitate apărările invocate de către pârâta recurentă făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Astfel, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art.148 precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica, Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, precizează faptul că alin.2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, reținute de prima instanță, consideră că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.(1) din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Cu atât mai mult cu cât există deja Ordonanța nr.50/2008 prin care se modifică această taxă în funcție de nivelul de poluare, fără însă să desființeze această taxă.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Față de cele menționate mai sus, învederează instanței de recurs faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art.148 alin.2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art.148 alin. 2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Mai aduce în atenția instanței de recurs faptul că soluția primei instanței este nelegală și prin prisma dispozițiilor art.117 din nr.OG92/2003 privind restituirea sumelor de la bugetul de stat deoarece aceasta se face la cerere, dacă solicitantul se află în una din situațiile limitativ prevăzute de codul d e procedură fiscală.
Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite la art.117 lit. a) - h), din actul normativ invocat, sumele stabilite fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate pașaport), cu chitanța nr.-/29.06.2007, atâta timp cât chitanța nu este anulată.
Totodată menționează că, în conformitate cu prevederile art.11 din nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Prin urmare, reclamanta se poate adresa autorității fiscale competente în vederea restituirii taxei rezultate ca diferență între suma achitată de acesta, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituire taxei pe poluare pentru autovehicule, restituire ce se va realiza pe baza procedurii stabilite de normele metodologice de aplicare a actului normativ invocat.
Referitor la acordarea dobânzilor, acestea putea fi solicitate cel mult de la data înregistrării acțiunii.
În acest sens învederează prevederile art.1088 din Codul civil "nu sunt debite decât din ziua cererii de judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 108 și urm.1589)".
Mai mult, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își găsesc aplicabilitatea, conchide recurenta.
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea recursului declarat ca fiind introdus de către o persoană fără calitate procesuală, iar în subsidiar respingerea recursului declarat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este neîntemeiat.
În privința cererii de suspendare a proceduri de soluționare a cauzei în primă instanță ori în prezent în recurs nu mai prezintă relevanță nefiind în prezent o problemă actuală, deoarece procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr.343/2006, lege ulterior modificată prin nr.OUG110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Chișinău C, împotriva sentinței civile nr. 147 din 9 iunie 2008,pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.
Obligă recurentele să plătească intimatului suma de 833 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red. MC-18.11.2008
Tehnored LM-19.11.2008
2 expl./SM
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător G
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Gavrilescu Maria








